Actualitate
Weekendul viitor va avea loc la Sebeș cea de-a doua ediție a Zilelor Cetăţii Muhlbach. Vezi programul
Cea de-a doua ediţie a Zilelor Cetăţii Muhlbach va avea loc în perioada 21-22 iunie la Sebeş. Două zile pline de evenimente “desprinse din poveşti”, asta îi aşteaptă pe sebeşeni şi toţi cei care vor ajunge weekend-ul următor aici. “Arcaşul ţinutului”, Domniţa Cetăţii Mühlbach, animaţia cavalerească cu ordinele de cavaleri invitate, concertele de muzică medievală, şcoala de dans medieval, animaţia cu foc şi, mai ales, scenariul istoric “Arderea vrăjitoarelor”, inspirat din istoria oraşului, sunt câteva dintre punctele de atracţie ale festivalului medieval din oraşul de pe râul morilor, din acest an.
“După ediţia de anul trecut, care a experimentat aşezarea şi desfăşurarea festivalului medieval în cetate, în acest an concepţia festivalului pune mai bine în valoare oraşul istoric şi trecutul său, prin modul în care sunt aşezate secţiunile sale: scena, târgul medieval şi terasele.
Istoria locală trebuie redescoperită şi de către publicul larg, iar festivalurile medievale din marile oraşe din Transilvania, mai cu seamă cele din fostele oraşe-cetate Siebenbürgen, s-au dovedit, în anii din urmă, adevărate porţi de intrare în această istorie”, au transmis organizatorii.
Vă prezentăm mai jos PROGRAMUL Zilelor Cetăţii Muhlbach, ediţia a II-a 2014:
• SÂMBĂTĂ, 21.06.2014
Ora 7.00 – 10.00. Instalarea taberelor cavalerilor si a targului mesterilor
CURTEA MUZEULUI
Ora 9.30 – 11.30. Concurs “Arcasul tinutului” – prima runda (7 tinte)
Ora 11.30. Curtea muzeului: initierea vizitatorilor in trasul cu arcul la tinta
Ora 12.00 – 14.00 Concurs “Arcasul tinutului”, runda a doua (7 tinte)
Ora 15.00 – 17.30. Concurs “Arcasul tinutului” – runda a treia. Eliminatorii
Ora 17.30. Concurs “Arcasul tinutului” – festivitatea de premiere (se face la scena)
SCENA
Ora 10.00. Animatie medievala cu ordinele de cavaleri: Scutierii de Muhlbach
Ora 10.45. Rondul Garzii Cetatii Muhlbach : Castelanul Sasarman&Scutierii
Ora 11.00. Cimpoierii din Transilvania. Muzica medieval- Papusile medievale uriase
Ora 11.30. Scoala de dans medieval cu domnita Alina si NOSA. Atelier interactiv
Ora 12.00. Animatie cu Paladinii de Terra Medies (arme si dansuri medievale)
Ora 12.40. Animatie cu Cavalerii din Carpati
Ora 13.10. Muzica medievala cu Mandragora Consort din Ungaria (Arany Zoltan Medieval Band) – include si probele de sunet
Ora 14.00. Animatie cavalereasca cu Ordinul Cavalerilor Lup
Ora 14.45. Prezentare mesteri de la Targul Medieval
Ora 15.00. Animatie cu Scutierii de Muhlbach. Arme si dansuri medievale
Ora 15.45. Prezentare mesteri la Targul Medieval
Ora 16.00 -17.00. Probe de sunet Ad-Hoc
Ora 16.00. Terase: Animatie cu Cavalerii din Carpati
Ora 16.30. Terase: Animatie cavalereasca cu Paladinii de Terra Medies.
Ora 17.30. Concurs “Arcasul tinutului” – festivitatea de premiere
Ora 17.40. Artgotica: spectacol cu steaguri
Ora 18.00.Concert Ad-Hoc. Muzica medievala
Ora 18.30. Ordinul Cavalerilor Lup – animatie cavalereasca
Ora 19.10. Muzica medievala cu Mandragora Consort din Ungaria (Arany Zoltan Medieval Band)
Ora 20.00. Probe de sunet Blackbeers
Ora 21.00. Parada medievala cu torte
Ora 21.30. Moment oficial la scena. Salutul ordinelor de cavaleri
Ora 21.45. Concert BLACKBEERS, rock irlandez
Ora 22.30.Spectacol extraordinar cu foc. Paladinii de Terra Medies
BISERICA EVANGHELICA
Ora 20.00. Concert de muzica culta cu cvartetul Huniadi Cantores
Ora 20.45 Binecuvantare si rugaciune pentru cavalerii medievali. Oficiaza preotul evanghelic
Ora 23.00. E noapte si e frig, seniori!
• DUMINICA, 22.06. 2014
CURTEA MUZEULUI
Ora 09.00 – 13.00– atelierele arcasilor: construit sageti, reparat/produs corzi de arc, initiere vizitatori si altele
SCENA
Ora 09.00 – 12.00. Animatie stradala cu cavaleri si domnite, muzica medievala (intensitate redusa, timp liturgic).
Ora 12.00. Rondul Garzii Cetatii Muhlbach
Ora12.05. Probe de sunet si miniconcert Ad-Hoc
Ora 12.40. Artgotica: Spectacol cu steaguri
Ora 13.00. Coregrafii si scoala de dans medieval cu domnita Alina si NOSA
Ora 13.30. Animatie cavalereasca cu Scutierii de Muhlbach
Ora 14.00. Muzica medievala cu Mandragora Consort din Ungaria
Ora 14.20. Animatie cavalereasca cu Paladinii de Terra Medies
Ora 15.00. Muzica medievala cu Cimpoierii de Transilvania
Ora 15.30. Animatie cavalereasca cu Ordinul Cavalerilor Lup
Ora 16.30. Dansuri medievale cu NOSA
Ora 17.00. Istoria Cetatii Muhlbach: program interactiv cu publicul.
Castelanul Sasarman. Despre arderea de vrajitoare
Ora 17.15. Animatie cu Scutierii de Muhlbach
Ora 18.00. Parada Maedievala
Ora 18.30. Spectacol cavaleresc cu Paladinii de Terra Medies
Ora 19.00. Concert Cimpoierii de Transilvania
Ora 19.30. Concurs Domnita Cetatii Muhlbach
Ora 20.30. “Arderea vrajitoarei” – se petrec lucruri necurate. Cautarea, prinderea si intemnitarea vrajitoarelor
Ora 20.45. Alegerea Domniţei Cetăţii Mühlbach
Ora 21.00. Procesul vrăjitoarelor cu Ordinul Cavalerilor Lup
Ora 21.30. Arderea vrăjitoarelor cu Ordinul Cavalerilor Lup
Ora 22.00 Concert de muzica medievală cu Ad-Hoc
Animaţie cu foc SIRIUS
Ora 23.00. E noapte şi e frig, Seniori!
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Sebeş, Consiliul Local Sebeş şi Centrul Cultural “Lucian Blaga” Sebeş.

Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Actualitate
Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.
Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…





















