Rămâi conectat

Sport

Virgil Costea, președinte HC Alba Sebeş: „Gata cu handbalul prin corespondenţă”

sebesinfo.ro

Publicat

în

hc-alba-sebes-national-rm-valcea-apr-2015Nou-promovată în Liga Naţională, HC Alba Sebeş continuă în aceste zile negocierile pentru întărirea lotului, deocamdată echipa condusă de Seviştean Popa reuşind 4 achiziţii.

În fruntea listei se regăseşte interul Ada Moldovan , handbalista în vârstă de 31 de ani revenind după un deceniu sub comanda lui Seviştean Popa. Ultima dată la Dunărea Brăila, jucătoarea a fost în trei rânduri golgheterul campionatului intern, iar în 2012 a devenit cetăţean de onoare al municipiului Sebeş. Alte jucătoare achiziţionate de formaţia din Sebeş sunt Oana Alexandru Andrei (23 ani, centru, HC Rm. Vâlcea), alături de tinerele Iulia Andrei (campioană mondială anul trecut la Under 18 cu România) şi Cristina Mitrache (ambele 19 ani, Colegiul Energetic Rm. Vâlcea).

• Oana Chirilă rămâne, dacă va locui în Sebeş

„S-a terminat cu handbalul prin corespondenţă la Sebeş. O condiţie pentru campionatul viitor este ca jucătoarea să locuiască în localitate, pentru a participa la antrenamente. În această situaţie este experimentata şi valoroasa Oana Chirilă, pe care o dorim în continuare, dacă va accepta acest lucru”, a declarat preşedintele Virgil Costea, trimiterea fiind spre Guiu şi Durac (care în sezonul trecut au participat numai la meciuri), respectivele jucătoare neintrând în calculele următoarei stagiuni la formaţia din Alba.

HC Alba Sebeş şi-a creionat programul de pregătire, reunirea fiind fixată pentru 5 iulie. În perioada 10-20 iulie urmează un stagiu centralizat de pregătire pe Valea Sebeşului, la Şureanu, fiind fixate şi două turnee de verificare la Zalău (6-8 august) şi la Sebeş (21-23 august), prima etapă fiind programată în 29 august, acasă cu CSM Unirea Slobozia.

• Negocieri pentru trei posturi

„În funcţie de bugetul stabilit, o să ne fixăm în mare parte strategia de transferuri. Mai vrem un portar, o extremă şi un pivot”, a mai afirmat Virgil Costea.

HC Alba Sebeş este foarte aproape să-şi asigure serviciile altei jucătoare, Andreea Antoce (24 ani, inter dreapta, Neptun Constanţa) şi se mai negociază cu Paula Vişan (portar, 30 ani, HCM Roman), Mihaela Tivadar (centru, 33 ani, CSM Bucureşti), Manuela Manda (pivot, 34 ani, Corona Braşov), Nicoleta Rusu (extremă, 28 ani, CSM Cetate Deva), Adina Brot (extremă, 31 ani, Dunărea Brăila), o altă opţiune fiind prelungirea împrumutului Ioanei Tămaş de la HCM Baia Mare.




Sport

SuperLiga Alba: Școala de Fotbal Valea Frumoasei – Spicul Daia Română 6–2 (2–1)

sebesinfo.ro

Publicat

în

ACS Valea Frumoasei a învins Spicul Daia Română cu scorul de 6-2 (2-1). Oaspeții au încheiat partida în nouă oameni, după eliminările lui Trif (18) și Onacă (69).

Deși au deschis scorul, jocul celor de la Spicul Daia Română s-a stins treptat, iar echipa din Săsciori, purtată de tripla lui Greapcă, a obținut cea mai clară victorie a sezonului și scorul rundei. Succesul vine după o perioadă dificilă, în care echipa acumulase un singur punct în patru meciuri.

Pentru ACS Valea Frumoasei au debutat într-un meci oficial Paul Constantin și Tiron David, ambii născuți în 2011 și formați în propria pepinieră. Ne bucurăm că munca depusă la nivelul echipelor de juniori dă roade și că tinerii noștri primesc șansa de a face pasul spre fotbalul mare. Felicitări și mult succes în continuare!

Au marcat: Greapcă (19, penalty; 79, 90), Hăprianu (22), Comșa (49), E. Codrea (68) / Pașca-Igna (5), Beda (90+2).

 




Citește mai mult

Sport

„Leii”, a patra victorie consecutiva în SuperLiga Alba: CS Ocna Mureș – CSM Sebeș 0-1 (0-0)

sebesinfo.ro

Publicat

în

CSM Sebeș a învins-o în deplasare pe CS Ocna Mureș, scor 1-0 (0-0), într-un meci decis de golul marcat de Grosu în minutul 52.

Este cel de-al patrulea consecutiv pentru formația din Sebeș, care a urcat temporar pe prima poziție.

După o primă repriză echilibrată, în care ambele echipe și-au creat ocazii, Grosu a zguduit bara laterală în minutul 43.

După pauză, CSM Sebeș a forțat deschiderea scorului când Marian Găldean a trimis mingea în bara transversală, de la aproximativ 20 de metri. În minutul 52, în urma unei combinații, mingea a ajuns la Popescu, care a centrat pentru Grosu, iar acesta a trimis-o în plasă și a deschis scorul.

Gazdele au încercat să revină și au căutat egalarea, însă nu au reușit să depășească defensiva „Leilor”. Tudor Cristea a avut două ocazii importante, dar de fiecare dată s-a lovit de intervențiile sigure ale portarului oaspeților, Alin Șerban.

Pe final, „Leii” au mai irosit trei ocazii, prin Marian Găldean, Eric Vlad și Cosmin Alisie.

„Nu ne așteptam să avem un joc atât de greu astăzi, dar ne-am mobilizat suficient pentru a câștiga cele trei puncte. Felicitări întregii echipe!”, a declarat Dani Popa, președintele secției de fotbal a clubului CSM Sebeș.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes