Rămâi conectat

Actualitate

Vineri, 2 noiembrie 2018, Poliţia Sebeş a desfășurat o acţiune cu efective mărite pe raza municipiului şi a localităţilor rurale arondate

sebesinfo.ro

Publicat

în

Au fost constatate, în flagrant delict, 5 infracțiuni, au fost aplicate amenzi în valoare de 12.440 lei şi au fost identificate două persoane ca bănuite de săvârșirea unor fapte de furt.

Vineri, 2 noiembrie 2018, Poliţia Municipiului Sebeş a organizat o acţiune cu efective mărite, pe raza municipiului Sebeş precum şi în localităţile rurale arondate Secţiei de Poliţie Rurală 7 Sebeş.

La acţiune au participat 17 poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră şi  investigaţii criminale care au fost sprijiniţi de jandarmi şi poliţişti locali.

De asemenea, pentru unele dintre acţiunile de control, poliţiştii au fost sprijiniţi de specialişti din cadrul companiei de electricitate, întrucât unul dintre obiectivele acţiunii a fost combaterea furtului de energie electrică.

Cu ocazia acestei acţiuni, poliţiştii au constatat, în flagrant delict, 5 infracţiuni şi au identificat două persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de furt, fapte rămase în evidenţa dosarelor penale cu autori neidentificaţi.

De asemenea, poliţiştii au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Pentru combaterea faptelor de natură contravenţională, au fost aplicate 59 de sancţiuni,  în valoare totală de 12.440 lei, din care 50 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 6 la Legea 33/2003 privind paza bunurilor şi 3 la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

În urma controalelor efectuate în trafic, a fost reţinut un permis de conducere şi au fost retrase două certificate de înmatriculare.




Actualitate

Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.

Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.

Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes