Învățământ-Cultură
Victor Dobra, elev al Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, la cea de-a patra calificare consecutivă la Olimpiada Națională de Informatică
Sâmbătă, 15 martie 2024, la Colegiul Național „David Prodan” din Cugir a avut loc etapa județeană a Olimpiada de Informatică – liceu, unde unul dintre reprezentanții Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, elevul Victor Dobra, a reușit performanța de a obține 300 de puncte din 300, calificându-se astfel la etapa națională a acestei discipline.

Victor este elev în clasa a X-a, la specializarea Matematică – Informatică, Intensiv Informatică. Fiind pasionat de informatică încă din gimnaziu, el este la a patra participare consecutivă la etapa națională a Olimpiadei de Informatică. Fiecare participare anterioară a fost încununată cu medalii, anul trecut obținând Medalia de Argint și Mențiune.
Alături de alți trei colegi, Victor a participat și la Olimpiada Internațională de Informatică pe echipe. Urcând sistematic în clasament, de la o etapă la alta, aceștia au reușit să poziționeze Colegiul Național „Lucian Blaga” în topul liceelor de informatică din România
În prezent, pe lângă pregătirea pentru etapa națională a Olimpiadei de Informatică, Victor pregătește, pentru Conferinţa Naţională de Informatică – Programare, Comunicare, Imaginaţie, Design (PCID) din Sibiu, lucrarea „Simulări gravitaționale de N corpuri pentru procesoare grafice”, în care prezintă o implementare eficientă a unei simulări gravitaționale pentru un număr mare de corpuri. Această simulare este menită a fi folosită pentru procesoarele grafice, care au devenit foarte populare pentru calcule la scară mare.
Îl felicităm, îi dorim mult succes și îl susținem în tot ceea ce își propune!
Prof. Lebădă Monica & Prof. Muntean Marius

Învățământ-Cultură
80 de profesori și 372 de elevi, premiați la Sebeș pentru performanțele obținute la olimpiade
Ziua Educației a fost marcată la Sebeș printr-o festivitate de premiere dedicată elevilor și cadrelor didactice care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare din anul 2025–2026.

În cadrul evenimentului organizat marți, 6 octombrie, municipalitatea a acordat 452 de premii: 372 pentru elevi și 80 pentru profesorii care i-au pregătit și îndrumat. Valoarea totală a premiilor în bani și a diplomelor oferite s-a ridicat la 118.000 de lei.

Printre performerii din Sebeș se numără olimpicul internațional Victor Dobra și 27 de elevi care au obținut rezultate la faza națională a competițiilor școlare. Reprezentanții administrației locale au remarcat și numărul mare de elevi din ciclul primar premiați la concursuri de matematică și limba română.

Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga”, în parteneriat cu unitățile de învățământ din oraș. Programul festiv a inclus și momente artistice susținute de Eduard Schneider, cunoscut sub numele de DJ Phantom, care a recreat atmosfera din seria „Star Wars”. La final, participanții au fost invitați la o masă festivă pregătită special pentru elevii și profesorii premiați.
Învățământ-Cultură
Lecție despre responsabilitate și respect față de animale, pentru 156 de elevi din Sebeș
De Ziua Internațională a Animalelor, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Alba au desfășurat o activitate educativă alături de 156 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 2 Sebeș.

Întâlnirea a fost dedicată educației, responsabilității și respectului față de animale. Polițiștii le-au explicat copiilor ce presupune îngrijirea unui animal de companie și care sunt responsabilitățile unui proprietar.
Elevii au fost implicați în activități interactive și au învățat prin joc. Una dintre provocări a fost concursul „Fiecare picătură contează!”, în cadrul căruia copiii au trebuit să transporte apa, din pahar în pahar, până la recipientul aflat la capătul traseului. Echipa câștigătoare a fost cea care a reușit să strângă cea mai mare cantitate de apă fără să o verse.
O altă activitate a avut ca temă microciparea animalelor. Copiii au primit animale de pluș, unele dintre acestea având ascuns un microcip. Cu ajutorul cititoarelor speciale, elevii au avut misiunea de a identifica animalele „microcipate”, transformând exercițiul într-o adevărată provocare de detectiv.
La final, toți elevii au primit legitimații de „Polițist pentru o zi”, ca amintire a întâlnirii cu polițiștii care contribuie la respectarea legislației privind protecția animalelor.
Prin astfel de activități, polițiștii își propun ca informațiile despre protecția și îngrijirea animalelor să ajungă la copii într-un mod simplu, accesibil și memorabil.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…





















