Actualitate
Vasile Moga, primul episcop ortodox al Transilvaniei, comemorat la Sebeș cu ocazia împinirii a 180 de ani de la trecerea în neființă
Vineri, 17 octombrie s-au împlinit 180 de ani de la moartea episcopului Vasile Moga, un înalt prelat originar din Sebeș, ales ca episcop al Transilvaniei în 1810 și hirotonit un an mai târziu la Karlowitz. Vasile Moga a fost primul episcop ortodox român al Transilvaniei după o perioadă de o sută de ani în care scaunul episcopal fusese ocupat de ierarhi străini.

Născut în 1774 într-o familie cu tradiție preoțească, Vasile Moga și-a început studiile la Sebeș, mai întâi la școala românească, apoi la cea germană, continuându-le la liceele romano-catolice din Alba Iulia și Cluj. După absolvire, a fost hirotonit și în 1798 s-a întors în orașul natal, devenind capelan. Ulterior, a activat ca notar al scaunului protopopesc, până la alegerea sa ca episcop, în 1810.
După înscăunare, Vasile Moga a reușit, cu acordul împăratului (1816), să mute sediul episcopiei la Sibiu – inițial într-o casă închiriată de la un patrician sas, iar mai târziu într-una cumpărată de la Gheorghe Bánffy (1819). A păstorit într-o perioadă marcată de presiuni și restricții impuse de Imperiul Habsburgic și s-a confruntat cu numeroși adversari. A luptat neobosit pentru apărarea credinței ortodoxe și a identității românești. Totodată, s-a confruntat cu o creștere semnificativă a numărului de credincioși greco-catolici, în detrimentul Bisericii Ortodoxe. A depus eforturi considerabile pentru reorganizarea eparhiei, fondarea de școli, disciplinarea clerului și promovarea culturii religioase și naționale în rândul românilor ardeleni. A trecut la cele veșnice în anul 1845, la reședința sa din Sibiu.
Episcopul Vasile Moga a sprijinit activ construcția noii biserici ortodoxe din Sebeș (1817), întrucât cea veche, aflată în cimitir, era neîncăpătoare încă de la început. S-a confruntat cu autoritățile locale, întrucât orașul, prin „Cassa alodială”, nu a contribuit la finanțarea lucrărilor, în ciuda solicitărilor repetate. Situația a generat un proces, care a durat mult timp, fiind întrerupt de revoluția de la 1848 și care, ulterior, nu a mai fost reluat. Deși inițial se dorea ca biserica să aibă hramul Sfânta Treime, în urma morții a doi tineri – nepoți ai episcopului – lăcașul a primit hramul Învierea Domnului, „întru pomenirea lor”. Slujba de sfințire a avut loc la 21 octombrie 1828, fiind oficiată în prezența episcopului Vasile Moga.
Pentru a marca cei 180 de ani de la trecerea sa în la cele veșnice, dar și pentru a sublinia importanța păstoririi sale pentru românii ardeleni, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia a organizat expoziția temporară „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”. Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș este partener al evenimentului, contribuind cu obiecte care contribuie la o mai completă ilustrare a temei. Expoziția poate fi vizitată în aripa nordică a Sălii Unirii, în perioada 17 octombrie – 7 decembrie 2025, urmând ca la sfârșitul lunii ianuarie 2026 să fie itinerată la Sebeș.

Actualitate
Amenzi de 60.000 de lei la Sebeș pentru arderea cablurilor de cupru. Două persoane, prinse în flagrant
Două persoane au fost sancționate cu câte 30.000 de lei după ce au fost surprinse de polițiști și jandarmi în timp ce ardeau izolația cablurilor de cupru, cu scopul de a recupera metalul și de a-l valorifica la fier vechi.

Prima intervenție a avut loc în dimineața zilei de 10 octombrie 2026, în jurul orei 07:30, în municipiul Sebeș. Polițiștii Crișan Alexandru, agent-șef principal, și Ignat Valentina, agent principal, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, au surprins în flagrant un localnic în timp ce ardea izolația de pe mai multe fire de cupru.
Potrivit informațiilor disponibile, bărbatul intenționa să valorifice cuprul recuperat la un centru de colectare a fierului vechi. Pentru fapta constatată, acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă de 30.000 de lei.
Un al doilea caz a fost înregistrat în noaptea de 13 octombrie 2026, în jurul orei 23:30. De această dată, un alt localnic a fost surprins în timp ce incendia cabluri pentru a îndepărta izolația și a recupera cuprul.
În urma intervenției, a fost aplicată o nouă amendă în valoare de 30.000 de lei. Acțiunea a fost desfășurată de agentul-șef principal Crișan Alexandru, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, împreună cu sergentul major Negrea Alexandru, din cadrul Detașamentului de Jandarmi Sebeș.
Amenzi totale de 60.000 de lei
În urma celor două intervenții, sancțiunile aplicate au însumat 60.000 de lei. Cazurile atrag atenția asupra practicii de ardere a cablurilor pentru recuperarea metalelor, o activitate care poate genera fum și emisii poluante periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediu.
Arderea izolației pentru recuperarea cuprului poate avea consecințe financiare importante pentru cei care recurg la această metodă, pe lângă riscurile de mediu asociate.
Iosif GLIGOR
Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…





















