Rămâi conectat

Politică

Uniţi avem şansa să fim demni şi respectaţi, atât ca locuitori ai Sebeşului, cât şi ca români!

redacția sebesinfo.ro

Publicat

în

petru dragosinMesajul unui sebeşean pentru concetăţenii săi

Nominalizarea Partidului Social Democrat de a candida la funcţia de PRIMAR al municipiului Sebeş mă onorează, dar mă şi obligă. În următoarea perioadă trebuie să le demonstrez concetăţenilor că merit să fiu primarul lor şi pot, prin activitatea depusă, să contribui, alături de ceilalţi reprezentanţi ai administraţiei publice din Sebeş, la înfrumuseţarea urbei, la îmbunătăţirea serviciilor publice; nu în ultimul rând, vreau ca locuitorii municipiului să fie mândri de oraşul lor binecuvântat de DUMNEZEU cu o economie puternică, cu multe locuri de muncă, cu un învăţământ performant, cu premise pozitive, dar care cu siguranţă pot fi îmbunătăţite. Voi prezenta câteva date din biografia mea, pentru ca locuitorii municipiului să mă cunoască mai bine. Am fost născut la Sebeş, în anul 1960, într-o veche familie de sebeşeni, oameni gospodari, credincioşi, care m-au crescut oferindu-mi o educaţie simplă, dar durabilă, aşa cum românii au ştiut dintotdeauna să o facă. Educaţia din familie a avut o componentă importantă, specifică cred familiilor din Sebeş, fiindu-mi cultivate dragostea şi respectul faţă de localitatea natală. Am învăţat în familie ce trebuie să faci ca să fii un bun gospodar, astfel încât casa, gospodăria, grădina, strada să fie frumoase, curate, întreţinute mai frumos ca la alte gospodării. Acest spirit domina, la acel moment, cetăţenii oraşului nostru şi avea efecte pozitive, Sebeşul fiind un oraş cu oameni gospodari. Poate că azi ar fi foarte bine dacă am reuşi să resuscităm acel spirit de odinioară. Am urmat paşii fireşti de pregătire în oraşul natal şi la vârsta majoratului am urmat cursurile universitare tehnice, devenind inginer. După finalizarea studiilor universitare m-am întors în oraşul natal, mi-am întemeiat o familie şi până în prezent mi-am desfăşurat activitatea în diverse unităţi economice din Sebeş sau din Alba Iulia. Această afinitate specială pentru localitatea natală am reuşit să o transmit şi băiatului meu, student la Universitatea Tehnică din Cluj, care îşi doreşte ca la terminarea studiilor să revină la Sebeş. Din anul 2000 m-am implicat şi în activitatea administrativă, fie în calitate de consilier local, fie de consilier judeţean şi pot să spun că am acumulat o importantă experienţă, pe care o voi folosi dacă, prin votul dumneavoastră, voi fi ales primar al municipiului Sebeş. Astăzi, când politicienii sunt discreditaţi, un lucru greu de înţeles, este extrem de dificil să te prezinţi în faţa oamenilor şi să fii crezut că intenţia de a deveni, spre exemplu primar, ar fi dominată de dorinţa de a face bine. Pot să vă spun însă, cu riscul ca mesajul meu să nu fie perceput corect de unii dintre dumneavoastră, în spiritul şi mai ales în litera lui, că pornesc pe acest drum cu gândul şi cu convingerea că nu vă voi dezamăgi şi că veţi avea în mine, primarul ROMI DRAGOSIN, un prieten şi un colaborator care îşi va dedica, cel puţin următorii 4 ani, să vă facă traiul mai frumos, mai bun şi mai demn. Mi-aş dori ca locuitorii Sebeşului şi cetăţenii acestei ţări să ştie că Sebeşul va avea, pentru următorii 4 ani, un primar care ştie cum trebuie să fie un adevărat conducător, cum trebuie să fie un sprijin pentru cei nevoiaşi, cum trebuie să-i trateze pe investitorii români, dar şi pe cei străini, şi mai ales cum să folosească toate resursele umane şi materiale ale oraşului pentru consolidarea lui ca importantă urbe pe harta Europei. Nu mi-am propus acum să evidenţiez elemente pozitive sau negative ale Sebeşului de până acum. Pentru lucrurile bune realizate în oraş le mulţumesc primarilor de până acum, iar în privinţa celor mai puţin bune ştiu ce trebuie să fac ca ele să nu se mai repete. Acestea au fost gândurile mele în acest moment important în evoluţia mea profesională şi administrativă. Vă asigur că voi face o campanie electorală pozitivă, constructivă, cu gândul că doar uniţi vom avea şansa să ne manifestăm demn şi să fim respectaţi atât ca cetăţeni ai Sebeşului, cât şi ca români. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Petru Romi DRAGOSIN, cetăţean al Sebeşului


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Politică

Seniorii social-democrați din Alba și-au ales noua conducere, la Sebeș. Emil Itu este noul președinte

sebesinfo.ro

Publicat

în

Peste 200 de delegați, reprezentând pensionarii PSD ai Județului Alba au luat parte sâmbătă, 23 mai 2026, la Conferința Organizatiei Seniorilor Social Democrați (OSSD) eveniment desfășurat la Motelul ,,Dacia” din Sebeș.

Invitată la eveniment a fost conducerea organizației PSD Alba: președinte Corneliu Mureșan, secretarul executiv Mircea Trifan, deputatul Voicu Vușcan, Adina Toma – Viceprimar de Alba Iulia, Iulia Fabian- președinta organizației Județene a Femeilor Alba. Presedinte al OSSD a fost ales Emil Ioan Itu- 2 prim vicepreședinți: Nicolae Contan și Ioan Neagu,secretar executiv Ovidiu Suciu -10 vicepreședinți, câte 2 pe fiecare colegiu, alti membri în Biroul Executiv județean.

„De azi, Organizația Seniorilor Sociali Democrati Alba este mai puternică.

Am participat cu drag la un moment important, alături de oameni dedicați, experiență valoroasă și energie pentru viitor. Seniorii organizației rămân exemplul de implicare, echilibru și continuitate.

Multă putere, inspirație și rezultate frumoase în noul mandat.

Aveți toată susținerea pentru proiecte care unesc oamenii și dau valoare comunității.

Împreună construim mai mult decât o organizație — construim respect, colaborare și viitor”, a transmis președintele Corneliu Mureșan, președintele organizației PSD Alba.

 

Constantin PREDESCU


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Vineri, 22 mai 2026: Conferința Județeană a Organizației Seniorilor Social Democrați, la Motelul „Dacia din Sebeș”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Organizația Seniorilor Social Democrați (OSSD) Alba a convocat pentru ziua de vineri, 22 mai 2026, de la ora 12.00, Conferința Județeană a Pensionarilor, fiind invitați delegați din tot județul.

Pe agenda de dezbateri a reuniunii ce va avea loc la Motel „Dacia” din Sebeș, sunt înscrise următoarele puncte:

– Dare de seamă a activității desfdesfășurate de OSSD de la ultimele alegeri și până în prezent;

– Alegerea președintelui OSSD;

– Alegerea vicepreședinților și a Biroului Executiv al organizației;

– Alegerea delegaților la Conferința Națională a OSSD; Discuții.

Potrivit președintelui interimar, Emil Itu, evenimentul va crea ocazia unei importante analize și dezbatere din partea seniorilor privind situația social – economică a județului Alba și propuneri de proiecte de dezvoltare pentru perioada de viitor.

Aceste propuneri vor fi înaintate pentru analiză Consiliului Național spre a fi dezbătute la reuniunea acestui forum.

La conferința de la Sebeș sunt așteptați să participle reprezentanți ai conducerii organizației județene a PSD Alba.

„PSD Alba este un partid deschis, care ia în considerare propunerile comunității, inclusiv cele venite din partea persoanelor în vârstă.  Apreciem faptul că seniorii au reprezentativitate și sunt respectați în PSD Alba”, ne-a relatat ing Mircea Trifan – secretar executive al organizației PSD Alba.

 

Constantin PREDESCU


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes