Rămâi conectat

Actualitate

Un tânăr din Sebeș aflat în stare de ebrietate a provocat un accident rutier soldat cu doi răniți pe centura ocolitoare a municipiului Cluj Napoca

sebesinfo.ro

Publicat

în

ambulanta_smurd_sebesUn autoturism condus de un tânăr din Sebeș a fost implicat, în cursul dimineții  de astăzi, într-un accident produs un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane şi avarierea a trei autovehicule, produs DN Varianta Ocolitoare Cluj Nord-Est.

Potrivit IPJ Cluj, ”Z.V.M., în vârstă de 30 de ani, domiciliat în municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autovehicul pe DN Varianta Ocolitoare Cluj Nord-Est, dinspre Jucu, înspre Cluj-Napoca, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un autocar și cu un autoturism. În urma impactului, conducătorul autoturismului care circula dinspre Cluj-Napoca, înspre Jucu, ar fi fost rănit grav. Totodată, un pasager din autoturismul care a pătruns pe contrasens, ar fi suferit leziuni ușoare. În urma verificărilor, s-a stabilit că șoferul care ar fi produs accidentul se afla sub influența alcoolului”.

Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la circa 27.000 de lei.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.




Actualitate

Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.

Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.

Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes