Rămâi conectat

Știri din zonă

Un tânăr de 20 de ani din Vințu de Jos a lovit două mașini parcate, iar mai apoi a declarat la Poliţie că şi-a avariat maşina într-un stâlp

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un tânăr de 20 de ani din Vinţu de Jos care a provocat un accident rutier şi a avariat două autoturisme, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de 2 ani, după ce a mers la poliţie şi a declarat în fals că şi-a distrus maşina după ce a intrat într-un stâlp.

Evenimentul rutier a avut loc în 8 iulie 2021 şi a făcut, ulterior, obiectul unui dosar penal în care bărbatul din Vinţu de Jos (P. I.) a fost judecat pentru fals în declaraţii.

Acesta s-a prezentat imediat la poliţie şi a susţinut că în timp ce conducea autoturismul, a efectuat un viraj la dreapta pentru a pătrunde pe str. Livezii din Alba Iulia şi a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate situat pe trotuar, în urma impactului rezultând doar avarierea autoturismului pe are îl conducea. Ca urmare a acestei declaraţii, poliţiştii l-au sancţionat contravenţional pentru fapta descrisă de acesta.

În aceeaşi zi, puţin mai târziu, s-au prezentat la sediul Poliţiei Municipiului Alba Iulia două persoane care au declarat că şi-au găsit în aceeaşi zi maşinile avariate în timp ce se aflau în parcarea special amenajată de pe str. Tulnicului, fiind întocmite două declaraţii de tamponare cu acest prilej, ce conţin şi autorizaţiile de reparaţie aferente.

Cei doi au declarat că maşinile lor au fost avariate în urma unui accident provocat de şoferul care declarase anterior că a imtrat cu maşina într-un stâlp. Prins cu minciuna, tânărul a recunoscut tot.

„Instanţa apreciază că faptele inculpatului prezintă un grad relativ ridicat de pericol social, având în vedere, pe de o parte, împrejurarările şi modalitatea de comitere a acestora (…) consemnând menţiuni necorespunzătoare adevărului în vederea exonerării sale de răspundere patrimonială generată de pagubele materiale cauzate celor două autoturisme pe care le-a avariat. În atare context, instanţa remarcă o îndrăzneală din partea inculpatului, precum şi o lipsă a asumării consecinţelor faptelor sale, aspecte care au determinat, într-un final, un funcţionar public să încheie în fals un proces verbal contravenţional”, se precizează în hotărârea Judecătoriei Alba Iulia din 12 iulie 2020.

Pe perioada termenului de supraveghere, acesta va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 de zile. Tânărul este cercetat în prezent într-un alt dosar penal pentru fapte de fals informatic în formă continuată.

sursa: adevarul.ro




Știri din zonă

Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos

sebesinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.

În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Știri din zonă

Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești

sebesinfo.ro

Publicat

în

Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes