Actualitate
Un șofer beat din Roşia de Secaş a accidentat un pieton aflat pe trotuar la Sebeș iar mai apoi și-a continuat liniștit de drum
În cursul serii de sâmbătă, poliţiştii rutieri din Sebeş au intervenit pentru soluţionarea unui accident rutier produs pe strada Mihail Kogălniceanu din Sebeş.
Potrivit IPJ Alba, “șoferul unui autoturism l-a acroşat pe un tânăr ce se afla pe trotuar şi care a suferit leziuni uşoare la un braţ. După comiterea accidentului, şoferul autoturismului şi-a continuat drumul.
Cu ajutorul indiciilor furnizate de victimă, poliţiştii au identificat autoturismul implicat în accident şi pe şoferul acestuia care se refugiase într-un apartament din municipiul Sebeş, refuzând discuţia cu poliţiştii.
În cele din urmă a acceptat să deschidă uşa apartamentului şi să se supună testării cu aparatul etilotest, valoarea indicată de aparat fiind de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.
T.E., de 38 de ani, din Roşia de Secaş a fost condus la Spitalul municipal Sebeş, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influenţa alcoolului, părăsirea locului accidentului şi modificarea locului faptei.”

Actualitate
Bărbat din Daia Română, reținut pentru furt calificat. Ar fi furat 11.000 de euro dintr-o locuință din Sebeș
Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitatea Daia Română, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Sebeș, fiind cercetat pentru furt calificat. Acesta ar fi sustras 11.000 de euro din locuința unui bărbat din municipiu.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, fapta ar fi avut loc în data de 16 octombrie 2026, în jurul orei 09:00, când bărbatul ar fi pătruns în locuință folosind o cheie mincinoasă, de unde ar fi sustras suma de 11.000 de euro.
În urma cercetărilor și a activităților investigativ-operative desfășurate de polițiștii de investigații criminale din Sebeș, cu sprijinul polițiștilor de ordine publică din Sebeș și Alba Iulia, suspectul a fost identificat pe raza municipiului Alba Iulia.
Asupra acestuia au fost găsiți 4.800 de euro și 15.023 de lei.
La data de 16 octombrie 2026, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Cercetările continuă sub supravegherea și coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal.
Actualitate
Amenzi de 90.000 de lei, în urma unei acțiuni pentru protecția mediului desfășurate la Sebeș
Polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale în cadrul unor controale desfășurate pe raza municipiului Sebeș. Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul protecției mediului.

Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au desfășurat, în data de 15 octombrie 2026, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură infracțională în domeniul protecției mediului.
Controalele au avut loc în intervalul orar 09:00–12:00, pe raza municipiului Sebeș, și au urmărit identificarea și sancționarea eventualelor încălcări ale legislației în vigoare.
În cadrul activităților, polițiștii au efectuat, prin intermediul aplicației eDAC, peste 30 de verificări de persoane și mai mult de 20 de verificări de autovehicule.
În urma controalelor, au fost constatate 14 abateri contravenționale, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 90.000 de lei.
Potrivit polițiștilor, astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor ilegale care pot afecta mediul.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 11 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 12 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…



















