Rămâi conectat

Actualitate

Un bărbat de 42 de ani din Sebeș a primit doar o condamnare cu suspendare, după ce a tâlhărit o vârstnică

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat de 42 de ani din Sebeş, a scăpat cu o condamnare la închisoare cu suspendare, după ce a tâlhărit o femeie în vârstă de 80 de ani.

Incidentul a avut loc în 27 august 2020, iar prima hotărâre în dosarul penal a fost pronunţată recent la Judecătoria Alba Iulia. Bărbatul (N. V.) a primit pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 3 ani.

În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că bărbatul i-a smuls din victimei geanta de culoare neagră, în timp ce femeia stătea pe marginea geamului unei farmacii, după care a fugit de la faţa locului. În geantă se aflau un portmoneu conţinând suma de 150 lei, două carduri bancare şi cardul de sănătate.

Fiind verificate camerele de supraveghere pe traseul pe care l-a urmat inculpatul, au fost identificate imagini video utile în care se observă autorul infracţiunii alergând cu geanta persoanei vătămate, în acest fel stabilindu-se identitatea acestuia. Victima l-a identificat pe autor şi în cadrul procedurii de recunoaştere din planşa foto.

Bărbatul a recunoscut că a sustras geanta persoanei vătămate, însă a menţionat că nu i-a smuls-o din mână. Ulterior, a revenit asupra declaraţiei şi a recunoscut fapta aşa cum este descrisă în rechizitoriul Parchetului.

„Instanţa va avea în vedere că inculpatul a recunoscut comiterea faptei, a avut o atitudine sinceră în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, ceea ce o va determina să se orienteze spre minimul pedepsei, fără ca acest minim, astfel cum a fost redus, să fie atins. Potrivit fişei de cazier judiciar, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale pe teritoriul României, fiind condamnat pentru infracţiuni la regimul rutier comise pe teritoriul Franţei”, se precizează în hotărârea instanţei.

Acesta va trebui să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile. Decizia Judecătoriei Alba Iulia poate fi contestată la Curtea de Apel.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Primăria Municipiului Sebeș premiază cuplurile care, în anul 2026, împlinesc sau au împlinit 50 de ani de căsătorie

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș premiază cuplurile care, în anul 2026, împlinesc sau au împlinit 50 de ani de căsătorie.

În acest sens, familiile care locuiesc în municipiul Sebeș, Lancrăm, Petrești, Răhău și împlinesc sau au împlinit, în acest an, 50 de ani de căsătorie, iar căsătoria a fost încheiată pe raza altor localități, sunt rugate să se prezinte la Primăria Municipiului Sebeș – Compartimentul Starea Civilă, cu o copie a cărților de identitate și certificatul de căsătorie, până în data de 14.08.2026.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vă adresați compartimentului Relații Publice, Comunicare și Informatică, la numărul de telefon 0258-731004 sau pe adresa de email: secretariat@primariasebes.ro.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 20 de ani din Sebeș cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut pe raza Municipiului

sebesinfo.ro

Publicat

în

Marți, 30 iunie 2026, în jurul orei 23.30, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit, pentru control, pe raza Municipiului Sebeș, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Municipiul Sebeș.

În urma testării acestuia, cu aparatul etilometru, a rezultat valoarea de 0,58 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes