Rămâi conectat

Actualitate

Un afacerist din Sebeș a scăpat de închisoare, după ce a a țepuit cea mai săracă Primărie din județul Alba

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un afacerist din Sebeş a scăpat de închisoare, deoarece Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit că fapta de înșelăciune pentru care acesta era acuzat s-a prescris. Victima este una dintre cele mai sărace primării din țară.

Magistrații au aplicat deciziile Curții Constituționale a României (CCR) din 2018 și 2022 care au constatat că articolul 155 din Codul Penal este neconstituțional. Prevederile acestui articol permiteau procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe. Pe 25 octombrie 2022, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că decizia CCR privind prescripţia se aplică retroactiv.

„Victima” afaceristului Gheorghe H. a fost cea mai săracă administrație locală din Alba, Primăria comunei Ceru Băcăinți. Instanța a menținut însă obligația ca bărbatul și firma acestuia să plătescă primăriei suma de circa 66.000 de lei, respectiv prejudiciul suferit în urma infracțiunilor comise.

Din rechizitoriul întocmit de procurorii de pe lângă Parchetul Judecătoriei Alba Iulia, rezultă că, în anul 2013, firma administrată de bărbat a fost contractată de Primăria comunei Ceru Băcăinţi pentru a reabilita instalaţia de căldură a şcolii din comună. În contractul întocmit între patronul firmei şi primărie, dar şi în situaţia de lucrări din data de 13 aprilie 2013, era specificat că firma a montat trei pompe noi.

În realitate, situaţia era alta. Astfel, firma a montat două pompe care făceau parte din vechea instalaţie de încălzire a şcolii şi o pompă nouă de o calitate net inferioară faţă de cele specificate în contract şi în situaţia de lucrări.

Pentru că era recidivist, la Judecătoria Alba Iulia, bărbatul a primit închisoare cu executare, în condițiile în care nici nu a recunoscut faptele de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. În apel, s-au aplicat deciziile CCR astfel încât acesta a scăpat de condamnarea penală.

Administraţia din comuna Ceru Băcăinţi, unde locuiesc doar 250 de locuitori, este una dintre cele mai sărace din ţară. Şcoala generală a fost desfiinţată începând cu anul şcolar 2018-2019, elevii din comună fiind arondaţi la unitatea şcolară din Blandiana.

sursa: adevarul.ro




Actualitate

Șofer de 43 de ani din Sebeș, prins băut la volan pe DN 1, la Miercurea Sibiului

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Sebeș, a fost depistat de polițiștii rutieri în timp ce conducea sub influența alcoolului, pe DN 1, în zona localității Miercurea Sibiului.

Incidentul a avut loc la data de 1 noiembrie, în jurul orei 08:30, când polițiștii au oprit pentru control autoturismul condus de bărbat, la kilometrul 344 al DN 1.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta și dispunerea măsurilor legale.




Citește mai mult

Actualitate

Accident rutier în Sebeș, pe strada Avram Iancu. Sunt implicate două autoturisme

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs luni după-amiază,  în municipiul Sebeș, pe strada Avram Iancu.

La fața locului intervine Detașamentul de Pompieri Sebeș, pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical.

Potrivit informațiilor transmise de pompieri, în accident sunt implicate două autoturisme, însă nu există persoane încarcerate.

Pentru gestionarea evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes