Rămâi conectat

Actualitate

Tribunalul Alba a făcut publică hotărârea în dosarul de sclavie de la Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Hotărârea Tribunalului Alba, prin care două persoane din Sebeş, soţ şi soţie, au fost condamnate la câte 3 ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de persoane, surprinde modul de acţiune al celor doi inculpaţi în raport cu victima de 65 de ani, agresată, ţinută într-un grajd şi obligată să cerşească în folosul acestora.

B. Dumitru şi B. Silvia au fost condamnaţi la pedepse cu suspendare din cauza vârstei înaintate (71 de ani şi 59 de ani), dar şi pentru că au o stare de sănătate precară şi trei copii cu probleme psihice în întreţinere.

Din cercetările efectuate în cauză a reieşit faptul că în perioada vara anului 2017 – 1 aprilie 2018 cei doi inculpaţi l-au recrutat, transportat, adăpostit, prin constrângere fizică şi morală, prin inducere în eroare şi profitând de starea vădită de vulnerabilitate a acestuia, pe persoana vătămată B. G. în scopul exploatării prin muncă şi prin cerşetorie şi a obţinerii unei pensii pe numele acestuia. Cazul este unul tipic al unei persoane ţinută în sclavie.

• Datorie inventată, urmată de muncă forţată pentru inculpaţi

La sfârşitul verii anului 2017, s-a deplasat la domiciliul inculpaţilor cu scopul de a soliicta restituirea unei datorii în sumă de câteva sute de lei, pe care acesta o avea din trecut, în contul unor lucrări efectuate la locuinţa acestora. Inculpatul B. Dumitru i-a spus că-i va da banii, însă i-a cerut să rămână la el să-l ajute la anumite lucrări din gospădărie, urmând a-l plăti pentru acestea. Persoana vătămată a rămas la locuinţa inculpaţilor, a lucrat, însă nu a fost plătit, apoi în momentul când a dorit să plece inculpaţii i-au spus să mai rămână întrucât îl vor ajuta să-şi facă acte, să obţină pensia, că vor avea grijă de el. Astfel, persoana vătămată nu a mai fost lăsată să plece de către inculpaţi, fiind supravegheat permanent, ţinut închis pe timpul nopţii, şi pe măsură ce a obţinut actele de identitate acestea i-au fost reţinute de către inculpaţi.

În aceeaşi perioadă B. Dumitru a inventat o datorie a persoanei vătămate faţă de el, acuzându-l că i-a vătămat calul, cerându-i suma de aproximativ 10.000 lei pentru a-l lăsa să plece, ca compensaţie pentru vătămarea calului precum şi banii pe care i-ar fi cheltuit cu el cu masa şi cazare. Ulterior, persoana vătămată a fost obligată să muncească la locuinţa inculpaţilor, fiind obligat să presteze diverse munci în gospodăria acestora, cum ar fi: să facă curăţenie în grajd, să taie lemne, la coasă, adunat fân, încărcat fân, la transport, la zidit, tencuit, zugrăvit, vopsit, etc. Persoana vătămată a fost obligată să muncească inclusiv duminica, după un program impus de familia inculpa ţ ilor, de la ora 5 dimineaţa până ora 9 seara. Pentru a munci persoana vătămată a fost bătută. De asmenea, a fost bătută deoarece nu muncea destul, muncea încet, potrivit aprecierilor inculpaţilor, ameninţată cu bătaia, pe timpul nopţii fiind închis într-un garaj, apoi într-un grajd a cărui uşă era închisă cu lacăt, iar apoi într-un spaţiu, de asemenea închis cu lacăt, spaţiu în care inculpaţii i-au amenajat o cămară într-un fost coteţ de porci.

• Suprevegheat permanent, inclusiv la cerşit

Pe timpul zilei, când muncea, persoana vătămată era permanent supravegheată pentru a nu fugi. De asemenea, persoana vătămată a fost obligată să cerşească în folosul familiei inculpaţilor, fiind dus, ocazional, de către aceştia, la cerşit la bisericile din Tărtăria, Vinţu de Jos şi la mănăstirea Sădinca, unde persoana vătămată a fost depistată de către organele de poliţie la data de 1 aprilie 2018 în timp ce cerşea. Banii obţinuţi din cerşetorie, de persoana vătămată, au fost luaţi de către cei doi soţi de etnie romă. Pe timpul cât cerşea persoana vătămată era atent supravegheată.
În perioada în care a locuit la familia inculpaţilor, bărbatul de 65 de ani a fost slab alimentat, primind mâncare puţină şi de slabă calitate şi fiindu-i resticţionată apa, fântâna din curte fiind închisă cu lacăt pentru a nu avea acces la ea.

De asemenea, în mare parte a timpului, bătrânul a fost obligat să doarmă peste noapte într-un garaj unde era închis cu lacăt, dormind efectiv într-o căruţă din garaj pe nişte cârpe date de inculpaţi, apoi într-un grajd care era închis şi cu lacăt pe dinafară, apoi într-un alt spaţiu, de asemenea închis cu lacăt. Persoana vătămată a fost bătută de mai multe ori, în principal de către inculpatul B. Dumitru care l-a lovit cu mătura, cu o coadă de lopată, cu un lanţ, cu pumnii şi picioarele, iar o dată şi cu un toc de fereastră cu lungimea de 112 cm, ce a fost găsit cu ocazia percheziţiei domiciliare.

Inculpaţii, s-au ocupat, în această perioadă de timp, să-i procure persoanei vătămate acte de identitate, fiind interesaţi de obţinerea unei pensii pentru limită de vârstă. În final, nu au hotărât să îşi ducă demerusl până la capăt. Cei doi au mai fost obligaţi de Tribunalul Alba să plătească daune de 20.000 de lei către victima ţinută în sclavie. Decizia Tribunalului Alba a fost contestată de către DIICOT.




Actualitate

Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.

Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.




Citește mai mult

Actualitate

„Aripi de Speranță – Sport pentru Fiecare” lansează baschetul în scaun rulant la Petrești

sebesinfo.ro

Publicat

în

O activitate de baschet în scaun rulant a început la Sala de Sport din Petrești, unde persoanele cu dizabilități se pot întâlni pentru a face sport, a socializa și a-și depăși limitele.

Inițiativa a pornit de la dorința de a crea un spațiu în care persoanele cu dizabilități să aibă acces la activități sportive și să se simtă parte din comunitate. Organizatorii spun că proiectul este abia la început, dar se bucură de sprijinul unor oameni și instituții care au ales să se implice.

Antrenamentele sunt coordonate de Sorin Simon și George Haprianu. Organizatorii le-au mulțumit pentru timpul, răbdarea și încurajările oferite participanților.

Proiectul beneficiază și de sprijinul Primăriei Municipiului Sebeș și al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin implicarea specializării Educație Fizică și Sport.

Antrenamentele au loc în fiecare marți, de la ora 18:00, la Sala de Sport din Petrești. Cei interesați pot veni să urmărească activitatea, să îi cunoască pe participanți și antrenori sau să afle mai multe despre baschetul în scaun rulant.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes