Actualitate
Tribunalul Alba a decis măsura arestului la domiciliu pentru cei doi soți din Sebeș acuzați că au ţinut un bătrân în sclavie
Tribunalul Alba a hotărât astăzi, 4 aprilie 2018, să nu emită mandate de arest preventiv pe numele inculpaţilor Bumbu Dumitru şi Bumbu Silvia, reţinuţi anterior de procuri DIICOT Alba Iulia. Cei doi inculpaţi au primit măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel.
Magistraţii de la Tribunal au decis măsura arestului la domiciliu, chiar dacă victima inculpaţilor locuieşte la aceeaşi adresă. În perioada în care a fost exploatată de cei doi soţi, victimei de 66 de ani i s-a stabilit de către aceştia domiciliul în locuinţa lor. La solicitarea inculpaţilor, bătrânul a obţinut o carte de identitate în acest sens. De menţionat că victima nu mai locuieşte, în prezent, la domiciliul inculpaţilor.
Potrivit DIICOT, în cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu vara anului 2017, inculpaţii Bumbu Dumitru şi Bumbu Silvia au adăpostit la domiciliul lor din municipiul Sebeş, judeţul Alba, o persoană vătămată, în vârstă de 66 de ani, pe care prin constrângere şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acesteia, au exploatat-o prin supunerea la executarea de munci în gospodărie în mod forţat, şi ocazional la practicarea cerşetoriei, ţinând-o în stare de sclavie.
În urma cercetărilor efectuate a rezultat că în vara anului 2017, victima s-a deplasat la domiciliul inculpatului Bumbu Dumitru pentru a-şi recupera o sumă de bani, care reprezenta plata pentru diferite munci prestate anterior în gospodăria acestuia, moment în care nu a mai fost lăsat să plece. De atunci, persoana vătămată a fost ţinută sechestrată într-un grajd de la domiciliul inculpaţilor fiind obligată să muncească în gospodăria acestora şi ocazional şă cerşească. Victima era permanent supravegheată de către inculpatul Bumbu Dumitru sau de către soţia acestuia, inculpata Bumbu Silvia, pentru a o împiedica să fugă, fiind agresată fizic cu obiecte contondente şi cu lanţul de către aceştia, în mai multe rânduri.
https://youtu.be/4PpUqC9bQ38
Persoana vătămată a fost obligată la diverse munci, ameninţată, agresată fizic pentru a lucra sau pentru că nu muncea îndeajuns, pe timpul nopţii fiind închisă într-un grajd a cărui uşă era închisă cu lacăt. Totodată, inculpaţii îi ofereau victimei puţină mâncare, de slabă calitate, iar apa îi era restricţionată. De asemenea, persoana vătămată a fost obligată să cerşească în folosul inculpaţilor, fiind transportată de către aceştia pentru a cerşi la diferite biserici din Tărtăria, Vinţu de Jos şi la mănăstirea Sădinca, din comuna Loamneş, judeţul Sibiu, la această ultimă locaţie, persoana vătămată fiind depistată de către organele de poliţie la data de 1.04.2018, în timp ce cerşea.
La data de 2.04.2018, cu ocazia examinării medico-legale, s-a constatat că persoana vătămată a suferit mai multe leziuni traumatice, ce necesită pentru vindecare 7-8 zile îngrijiri medicale, cu vechime de producere cuprinse între 1-10 zile. Totodată, la solicitarea inculpaţilor, persoana vătămată şi-a stabilit domiciliul la adresa din municipiul Sebeş, aceştia find interesaţi şi de obţinerea unei pensii pentru limită de vârstă pe numele victimei, ocazie cu care au întreprins demersurile necesare pentru depunerea dosarului de pensionare la Casa Judeţeană de Pensii Alba.
Cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul inculpaţilor, au fost găsite şi ridicate actele de identitate ale persoanei vătămate, alte documente aparţinând acesteia precum şi obiecte contondente despre care există suspiciunea că ar fi fost folosite pentru agresarea victimei.

Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Actualitate
Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.
Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…






















