Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Trei mențiuni pentru elevii Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș la Concursul Național „La școala cu ceas”, disciplina istorie

sebesinfo.ro

Publicat

în

Şcoala Gimnazială „Take Ionescu” din Râmnicu Vâlcea a găzduit, zilele trecute, a XXVII-a ediţie a consacratului Concursul Naţional Interdisciplinar „La Școala cu Ceas”. Aproximativ 1.100 de elevi din mai multe judeţe ale țării au concurat la disciplinele Geografie și Istorie.


Elevii Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, Andreea Cristina Nicoară și David Cronicec (clasa a V-a) dar și David Sabău din clasa a VII-a, îndrumați de doamna profesor Elena Damian s-au întors acasă cu trei mențiuni.

Despre această experiență Andreea Nicoară mărturisește că i s-a părut o „experiență unică, pe care aș mai repeat-o. Dar a fost destul de obositor să învăț atât”.

David Cronicec completează: „Concursul de istorie a fost pentru mine o experiență foarte placută. Am reușit să-mi pun în valoare cunoștiintele dobândite la școală sub îndrumarea doamnei profesor. La Vâlcea am întâlnit concurenți din toată țara. Cu unii dintre ei am legat prietenii. Îmi doresc sa particip și în viitor”.

David Sabău: „A fost o experiență interesantă, unică și frumoasă. Am avut puține emoții la început, până când am văzut subiectele. Subiectele au fost atractive și logice. Doresc să îi mulțumesc profesoarei de istorie, Elena Damian, pentru că m-a ajutat să învăț pentru concurs. Recomand această experiență pentru orice elev pasionat de istoria secolului XX”.




Învățământ-Cultură

80 de profesori și 372 de elevi, premiați la Sebeș pentru performanțele obținute la olimpiade

sebesinfo.ro

Publicat

în

Ziua Educației a fost marcată la Sebeș printr-o festivitate de premiere dedicată elevilor și cadrelor didactice care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare din anul 2025–2026.

În cadrul evenimentului organizat marți, 6 octombrie, municipalitatea a acordat 452 de premii: 372 pentru elevi și 80 pentru profesorii care i-au pregătit și îndrumat. Valoarea totală a premiilor în bani și a diplomelor oferite s-a ridicat la 118.000 de lei.

Printre performerii din Sebeș se numără olimpicul internațional Victor Dobra și 27 de elevi care au obținut rezultate la faza națională a competițiilor școlare. Reprezentanții administrației locale au remarcat și numărul mare de elevi din ciclul primar premiați la concursuri de matematică și limba română.

Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga”, în parteneriat cu unitățile de învățământ din oraș. Programul festiv a inclus și momente artistice susținute de Eduard Schneider, cunoscut sub numele de DJ Phantom, care a recreat atmosfera din seria „Star Wars”. La final, participanții au fost invitați la o masă festivă pregătită special pentru elevii și profesorii premiați.




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Lecție despre responsabilitate și respect față de animale, pentru 156 de elevi din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

De Ziua Internațională a Animalelor, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Alba au desfășurat o activitate educativă alături de 156 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 2 Sebeș.

Întâlnirea a fost dedicată educației, responsabilității și respectului față de animale. Polițiștii le-au explicat copiilor ce presupune îngrijirea unui animal de companie și care sunt responsabilitățile unui proprietar.

Elevii au fost implicați în activități interactive și au învățat prin joc. Una dintre provocări a fost concursul „Fiecare picătură contează!”, în cadrul căruia copiii au trebuit să transporte apa, din pahar în pahar, până la recipientul aflat la capătul traseului. Echipa câștigătoare a fost cea care a reușit să strângă cea mai mare cantitate de apă fără să o verse.

O altă activitate a avut ca temă microciparea animalelor. Copiii au primit animale de pluș, unele dintre acestea având ascuns un microcip. Cu ajutorul cititoarelor speciale, elevii au avut misiunea de a identifica animalele „microcipate”, transformând exercițiul într-o adevărată provocare de detectiv.

La final, toți elevii au primit legitimații de „Polițist pentru o zi”, ca amintire a întâlnirii cu polițiștii care contribuie la respectarea legislației privind protecția animalelor.

Prin astfel de activități, polițiștii își propun ca informațiile despre protecția și îngrijirea animalelor să ajungă la copii într-un mod simplu, accesibil și memorabil.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes