Rămâi conectat

Știri din zonă

Transalpina rămâne închisă circulaţiei în această vară: cine se aventurează pe Drumul Regilor, o face pe proprie răspundere!

redacția sebesinfo.ro

Publicat

în

transalpinaPe vremea regelui Carol al II-lea se circula, acum, după o investiţie de peste 400 de milioane de euro, drumul este blocat de cei care mai mult l-au… furat!

Transalpina, cunoscută drept “şoseaua dintre nori”, căreia i s-a dus vestea şi printre turiştii din străinătate, va rămâne închisă circulaţiei în această vară din cauză că CNADNR nu reuşeşte să rezilieze contractul încheiat cu firma Romstrade, implicată în modernizarea şoselei. Potrivit directorului general al Companiei Naţionale a Autostrăzilor şi Drumurilor Naţionale din România, DN 67C are caracter de şantier, iar turiştii care se aventurează dincolo de staţiunea Rânca (judeţul Gorj) pentru a vedea peisajele montane fac acest lucru pe cont propriu, CNADNR neasumându-şi nicio responsabilitate. Directorul general al CNADNR a precizat că, în prezent, compania pe care o conduce îşi calculează pagubele şi va apela la instanţă pentru a obţine inclusiv rezilierea contractului încheiat cu Romstrade, firma respectivă începând lucrările de modernizare a şoselei în 2007, muncitorii fiind retraşi însă de pe Transalpina în 2012, după arestarea patronului Nelu Iordache.
Conform lui Neaga, lucrările la Transalpina sunt finalizate în proporţie de 75-80%, însă şoseaua nu are elemente de siguranţă, de genul parapetelor de protecţie, al indicatoarelor rutiere sau chiar al marcajelor. “Dacă se întâmplă cel mai mic accident suntem puşi la zid cu toţii. De asemenea, nu putem face o preluare pentru punere în trafic pentru că miza adevărată o reprezintă viciile ascunse pe care noi încercăm să le descoperim. Situaţia e neplăcută pentru toţi cei din zonă, pentru că înseamnă o frânare a dezvoltării turismului, lucru care va fi cuantificat în prejudiciul pe care îl calculăm. Doar până la Rânca încercăm să menţinem cu elemente de siguranţă a traficului ca să circule în siguranţă lumea care vine până aici”, a mai menţionat Narcis Neaga. Şeful CNADNR spune că nu ştie când vor putea circula şoferii pe Transalpina fără să rişte amenzi pentru că intră cu maşina pe un drum pe care sunt indicatoare prin care sunt avertizaţi că circulaţia rutieră este interzisă.
Transalpina, supranumită şi “Şoseaua Regilor”, are o lungime de 148 de km şi este cea mai înaltă şosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m). Drumul face legătura între oraşele Novaci din judeţul Gorj şi Sebeş din judeţul Alba. Transalpina străbate patru judeţe – Gorj, Vâlcea, Sibiu şi Alba, traversând Munţii Parâng de la sud la nord.

I. P.

 




Știri din zonă

Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos

sebesinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.

În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Știri din zonă

Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești

sebesinfo.ro

Publicat

în

Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes