Știri din zonă
Tineri din Șpring cercetați de polițiști după ce au comis mai multe furturi pe raza comunei
Ieri, 25 octombrie 2018, poliţiştii Postului de Poliţie Şpring i-au identificat pe doi tineri, de 24 şi 32 de ani, ambii din comuna Şpring, ca persoane bănuite de săvârșirea unui furt, faptă în legătură cu care poliţia a fost sesizată în dimineaţa aceleiaşi zile.
În sarcina celor doi tineri s-a reţinut faptul că, în noaptea de 23/24 octombrie 2018, ar fi spart gramul unui autoturism parcat pe raza comunei Şpring, iar din interior ar fi sustras suma de 6.000 de lei precum şi actele de identitate ale proprietarului şi ştampilele unei societăţi comerciale.
Totodată, poliţiştii au stabilit faptul că, în aceeaşi noapte, cei doi ar mai fi spart un autoturism parcat pe raza localităţii Vingard şi ar fi sustras un cric auto, o trusă medicală, chei şi şurubelniţe.
Cu ocazia activităţilor de cercetare efectuate de poliţişti, prejudiciul a fost recuperat, în cea mai mare parte (5.700 lei şi bunurile sustrase) şi restituit peroanelor păgubite.
Faţă de tânărul de 32 de ani, poliţiştii au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 26 octombrie, să-l prezinte Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, pentru dispunerea măsurilor legale.
FOTO: ARHIVĂ

Știri din zonă
Începând de vineri, 22 august 2025, se execută lucrări de turnare a stratului final de asfalt pe DC 6, între Cut și Daia Română
Primăria Comunei Cut a anunțat că, începând de vineri, 22 august 2025, au loc lucrările de așternere a stratului final de asfalt pe drumul DC 6, pe tronsonul care leagă comuna Cut de localitatea Daia Română.
„Pe perioada desfășurării lucrărilor, circulația rutieră pe acest sector de drum va fi restricționată. Pentru acest motiv rugăm participanții la trafic să evite tranzitarea acestui tronson și să folosească rute alternative. Vă mulțumim pentru înțelegere și sprijin!”, au transmis reprezentanții Primăriei Comunei Cut.
Știri din zonă
Vezi cum s-a petrecut accidentul rutier de pe Autostrada A1, în urma căruia două persoane au ajuns la spital
Joi, 21 august 2025, polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi A1 au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, soldat cu victime.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, un bărbat de 25 de ani, din județul Arad, în timp ce conducea un ansamblu rutier, pe Autostrada A1, la kilometrul 321+ 200 de metri, ar fi pierdut controlul asupra acestuia, ar fi pătruns pe banda de urgență și ar fi acroșat o autoutilitară pe care se afla un autoturism defect.
În urma impactului, autoutilitara s-a răsturnat pe o parte, în afara părții carosabile, iar o femeie de 38 de ani, din Timișoara, care se afla la volanul autoturismului a suferit leziuni corporale.
Atât femeia cât și barbatul de 25 de ani au fost transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Știri din zonă
Coliziune între un autocamion și două autoturisme, pe Autostrada A1 în zona Pianu
Pompierii miltari din Sebeș au fost solicitați să intervină, joi după-amiază, pe Autostrada A1, pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical, după ce două autoturisme și un autocamion au intrat în coliziune, în zona Pianu.
„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs pe Autostrada A1, km 316, sens Sebeș-Deva. În accident ar fi implicate 2 autoturisme și un autocamion”, a transmis ISU Alba.
UPDATE: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii accidentului. Două persoane, conștiente, cooperante, sunt asistate medical la locul accidentului. Fară persoane incarcerate”, a mai transmis ISU Alba.