Actualitate
Tencuiala de la intrarea Școlii Gimnaziale Nr. 4 din Sebeș s-a PRĂBUȘIT peste un elev
Un incident incident deosebit de grav s-a produs miercuri, 29 mai 2019, la Școala Generală Nr. 4, din cartierul Mihail Kogalniceanu al municipiului Sebeș, unde o bucată mare de tencuială de desupra ușii de intrare în unitatea de învățământ, s-a prăbușit peste un elev de clasa a IV-a.

Un localnic a care a reușit să suprindă situația, imediat după incident, a publicat imaginile pe Facebook. La locul incidentului a intervenit un echipaj SMURD care a acordat elevului primul ajutor.
Potrivit ISU Alba, în urma incidentului a fost rănit un copil în vârstă de 10 ani, elev al școlii, care a suferit un traumatism cranio-cerebral. El a primit primele îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost transportat la spital cu ambulanța SMURD.
”Incidentul s-a produs, miercuri, în jurul orei 10.00, în pauza mare. O bucată de tencuială a cazut datorită inflitrațiilor de apă din urma ploilor abundente din ultima perioadă. Tencuiala era de deasupra ușii unde se face accesul pentru cadrele didactice și nu la accesul elevilor. Profesorul de serviciu a sunat la 112, iar echipajul medical s-a deplasat rapid la școală unde a acordat primul ajutor elevului N..R.V. Copilul a fost transportat la spital împreună cu mama lui, era speriat și prezenta zgărieturi la nivelul gâtului. Directorul școlii s-a deplasat la spital unde a discutat cu medicii. În prezent, băiatul este conștient, i s-au făcut investigații și se așteaptă rezultatele”, a declarat inspectorul șef Marcela Dărămuș, de la IȘJ Alba.

Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Actualitate
Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.
Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…






















aaa
31.05.2019 la 14:27
La Sebes „CORUPTIA NU UCIDE”? Normal ca nu daca primarul este de la PNL.