Rămâi conectat

Știri din zonă

Tânăr salvat de jandarmii montani din Șugag, după ce a ieșit cu placa de snowboard în afara Domeniului Schiabil Șureanu

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un tânăr de 27 de ani, din Zalău, a fost recuperat, sâmbătă după-amiaza, de jandarmii montani din Șugag, după ce a ieșit cu placa de snowboard în afara Domeniului Schiabil Șureanu și a rămas blocat în stratul mare de zăpadă.

Intervenția a avut loc în jurul orei 15:10, după ce prietena tânărului a anunțat că acesta se află în dificultate și nu mai știe unde se află. Jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Șugag s-au deplasat de urgență în perimetrul aparținând comunei Săsciori și, cu ajutorul echipamentelor specifice, au reușit să îl readucă în siguranță

„Intervenție a jandarmilor montani pentru sprijinirea unui tânăr rătăcit în zona Șureanu

Astăzi, în jurul orei 15:10, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Șugag au fost sesizați verbal cu privire la faptul că o persoană a ieșit cu placa de snowboard în afara Domeniului Schiabil Șureanu și, din cauza stratului consistent de zăpadă, se deplasa cu dificultate și nu știa unde se află.

Sesizarea a fost făcută de prietena tânărului, aflată în acel moment în zona domeniului schiabil.

Până la ajungerea jandarmilor montani la persoana care avea nevoie de sprijin, în zonă a ajuns o altă persoană care practica schi de tură, aceasta rămânând alături de tânăr până la sosirea echipajului.

Jandarmii montani s-au deplasat de îndată în zona indicată, în perimetrul cunoscut sub denumirea „Puru”, aparținând comunei Săsciori, folosind materiale specifice necesare intervenției în condiții de iarnă și teren greu accesibil.

Din verificări a rezultat faptul că tânărul, în vârstă de 27 de ani, din municipiul Zalău, județul Sălaj, a urcat cu un snowmobil până în zona Vârfului lui Pătru, iar ulterior a încercat să coboare cu placa de snowboard în afara domeniului schiabil, rămânând înzăpezit în stratul mare de zăpadă.

Pentru a facilita deplasarea în siguranță, jandarmii montani i-au pus la dispoziție rachete de zăpadă din dotare, reușind astfel recuperarea acestuia și readucerea în zona sigură, fără a necesita îngrijiri medicale.

Reamintim persoanelor care practică sporturi de iarnă să nu părăsească domeniile schiabile amenajate, să se informeze cu privire la condițiile meteo și la starea zăpezii și să evite deplasarea în zone izolate sau nemarcate, pentru a preveni situațiile care le pot pune viața în pericol”, a transmis IJJ Alba.

 




Știri din zonă

Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos

sebesinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.

În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Știri din zonă

Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești

sebesinfo.ro

Publicat

în

Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes