Rămâi conectat

Actualitate

Tânăr de 24 de ani din Sebeș surprins de polițiști conducând fără permis. Pe lângă dosar penal s-a ales și cu amendă pentru părăsirea nejustificată a locuinței

sebesinfo.ro

Publicat

în

Ieri, 2 aprilie 2020, în jurul orei 19.00, polițiștii din Sebeș, în timp ce acționau pe strada Luncii din municipiu, l-au depistat pe un tânăr de 24 de ani, din Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Față de tânăr, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Totodată, atât față de conducătorul auto, cât și față de un pasager, care se afla în autoturism, a fost luată măsura sancționării contravenționale, pentru încălcarea Ordonanței Militare Nr. 3 din 2020, întrucât nu au putut justifica prezența pe stradă.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Primăria Municipiului Sebeș premiază cuplurile care, în anul 2026, împlinesc sau au împlinit 50 de ani de căsătorie

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș premiază cuplurile care, în anul 2026, împlinesc sau au împlinit 50 de ani de căsătorie.

În acest sens, familiile care locuiesc în municipiul Sebeș, Lancrăm, Petrești, Răhău și împlinesc sau au împlinit, în acest an, 50 de ani de căsătorie, iar căsătoria a fost încheiată pe raza altor localități, sunt rugate să se prezinte la Primăria Municipiului Sebeș – Compartimentul Starea Civilă, cu o copie a cărților de identitate și certificatul de căsătorie, până în data de 14.08.2026.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vă adresați compartimentului Relații Publice, Comunicare și Informatică, la numărul de telefon 0258-731004 sau pe adresa de email: secretariat@primariasebes.ro.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 20 de ani din Sebeș cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut pe raza Municipiului

sebesinfo.ro

Publicat

în

Marți, 30 iunie 2026, în jurul orei 23.30, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit, pentru control, pe raza Municipiului Sebeș, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Municipiul Sebeș.

În urma testării acestuia, cu aparatul etilometru, a rezultat valoarea de 0,58 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes