Rămâi conectat

Știri din zonă

Tânăr de 23 de ani din Pianu cercetat de polițiștii din Sebeș, după ce a fost surprins conducând băut

sebesinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 18 decembrie 2022, în jurul orei 02.00, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș au depistat un tânăr de 23 de ani, din comuna Pianu, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Pui de pisică salvat dintr-o fântână adâncă de 7 metri, la Daia Română, de pompierii din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

În cursul dimineții de luni, 13 iulie 2026, în localitatea Daia Română, un pui de pisică a căzut într-o astfel de fântână, rămânând blocat la o adâncime de aproximativ 7 metri. Singur, speriat și fără nicio cale de ieșire, destinul micului animal a depins în totalitate de intervenția salvatorilor.

După primirea apelului de urgență, trei cadre ale Detașamentului de Pompieri Sebeș s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de stingere, pentru salvarea animalului.

Deși, la prima vedere, poate părea o intervenție simplă, o astfel de misiune, la o adâncime de aproximativ 7 metri, implică riscuri și necesită multă răbdare și atenție, astfel încât micul necuvântător să nu fie speriat și operațiunea să se desfășoare în siguranță.

Datorită intervenției prompte și profesionalismului salvatorilor, puiul de pisică a fost adus la suprafață teafăr și nevătămat.

Încă o dovadă că, pentru pompieri, nicio misiune nu este prea mică atunci când în joc este o viață.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Accident rutier pe Autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Un autoturism a intrat în parapeții de protecție mediani

sebesinfo.ro

Publicat

în

Detașamentul de Pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor medical, în urma unui accident rutier produs pe Autostrada A1, la kilometrul 297, pe sensul de mers Sebeș – Sibiu.

Potrivit informațiilor preliminare, în accident este implicat un singur autoturism, care a intrat în parapeții de protecție mediani. Nu sunt persoane încarcerate.

La intervenție au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes