Rămâi conectat

Actualitate

Tânăr de 22 de ani din Sebeș reținut de polițiștii din Alba Iulia. Este acuzat de furt din locuință

sebesinfo.ro

Publicat

în

Ieri, 6 ianuarie 2020, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de un tânăr de 22 de ani, din municipiul Sebeș, care este cercetat pentru săvârșirea, în luna august a anului 2019, a unei infracțiuni de furt calificat.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, la data de 13 august 2019, în jurul orei 05.00, ar fi escaladat peretele unui apartament situat la parterul unui bloc de la strada Gladiolelor din Alba Iulia și, prin efracție, ar fi pătruns în interior de unde ar fi sustras un rucsac în care erau mai multe carduri bancare, documente precum și o sumă de bani (10.000 de lei moldovenești, 200 de dolari, 400 de euro și 400 de lei).

Se pare că tânărul ar fi fost ajutat de către un alt tânăr, în vârstă de 25 de ani, din Alba Iulia, care, în timpul comiterii furtului s-ar fi asigurat că nu sunt observați de nimeni.

Ulterior, în încercarea de a scăpa de răspundere, cei doi ar fi plecat în străinătate.

De curând, tânărul de 22 de ani s-a întors în țară și a fost identificat și reținut de polițiști. În cursul zilei de azi, 7 ianuarie 2020, va fi prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.




Actualitate

Accident rutier în Petrești, la intersecția străzilor Alunei și 1 Mai. O femeie a fost rănită

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un accident rutier a avut loc luni, 19 octombrie 2026, în jurul orei 14:47, în localitatea Petrești, după ce un șofer nu ar fi respectat semnificația indicatorului STOP și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar.

Potrivit IPJ Alba, polițiștii din Sebeș au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la producerea evenimentului rutier și s-au deplasat la fața locului pentru verificări.

Din primele cercetări a reieșit că un bărbat în vârstă de 54 de ani, din municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autovehicul, nu ar fi respectat indicatorul STOP amplasat la colțul intersecției dintre strada Alunei și strada 1 Mai. Acesta a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o femeie în vârstă de 37 de ani, din Petrești.

În urma impactului, o femeie de 44 de ani, din localitatea Săsciori, pasageră în autoturismul condus de șoferița de 37 de ani, a fost rănită și transportată la spital.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului, în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Actualitate

Accident rutier în Petrești, între un autocamion și un microbuz. O femeie a fost transportată la spital

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un accident rutier în care au fost implicate un autocamion și un microbuz s-a produs, luni după amiază, în localitatea Petrești, intervenția fiind asigurată de pompierii din cadrul Detașamentului Sebeș.

La locul accidentului, pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical. Din fericire, nu au fost persoane încarcerate.

În urma evenimentului rutier, o femeie a fost evaluată medical și a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) Sebeș pentru îngrijiri de specialitate.

Pentru gestionarea situației, Detașamentul de pompieri Sebeș a mobilizat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes