Rămâi conectat

Actualitate

Surpriză pentru şoferiţele din Sebeș: Polițiștii rutieri au împărțit mărțișoare doamnelor și domnișoarelor aflate în trafic

sebesinfo.ro

Publicat

în

Mai multe şoferiţe aflate în trafic, marți, au fost trase pe dreapta de agenţii de la Biroul de Poliţie Rutieră Sebeș, care s-au gândit să le ofere o mică atenţie de 1 Martie.

Doamnele şi domnişoarele de la volan, care au trecut prin centrul municipiului Sebeș, au fost oprite de poliţişti pentru a primi din partea acestora, pe lângă urări, şi câte un mărţişor.

„Împreună cu colegii mei, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, Biroul Rutier, am desfășurat o activitate prin care am oferit doamnelor identificate în trafic mărțișoare, bineînțeles, însoțite de recomandări și sfaturi utile privind conducerea în siguranță.

Cu acest prilej dorim să le urăm tuturor o primăvară liniștită, frumoasă și fără evenimente rutiere”, a transmis inspectorul de poliție Florea Claudiu, împuternicit Șeful Biroului Rutier Sebeș.

 

Șoferițele s-au arătat foarte încântate de gestul polițiștilor și au promis să respecte regulile de circulație.




Actualitate

Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.

Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.

Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes