Rămâi conectat

Sport

Sportul Petrești părăsește Cupa României după 0-3 cu Metalurgistul Cugir

sebesinfo.ro

Publicat

în

Sportul Petrești și Metalurgistul Cugir s-au întâlnit astăzi, 15 august 2018, în etapa secundă a Cupei României, într-un atractiv derby județean al întrecerii “KO”, adjudecat la pas de trupa de sub Drăgana, scor 3-0 (0-0).

Primul gol al confruntării a fost marcat imediat după pauză de fundașul I. Tătaru (46), reluare din alunecare, după un corner din stânga executat de Necșulescu. Golgheterul vizitatorilor, Făgărășanu (59) a majorat avantajul cu un șut cu exteriorul de la marginea careului.  Acesta a fost însă concurat la spectaculozitate de reușita lui Necșulescu (70) – execuție de lângă tușă a unei lovituri libere, în vinclul stâng!

Cugirenii au câștigat de justețe, având un moral bun înnaintea starului Ligii a 3-a din 24 august, iar petreștenii au ieșit din competiția „KO”, proximul examen fiind duminică, 19 august, la Vințu de Jos, Supercupa AJF Alba, cu CS Ocna Mureș.

Dacă pentru gruparea de sub Drăgana a fost primul exemen oficial al stagiunii 2018-2019, în schimb petreștenii au la activ eliminarea unei alte echipe din eșalonul terț, CS Hunedoara, tot pe propriul teren, scor 3-1, acum două săptămâni, în turul inaugural.

Cugirenii au început tare și au ratat primele două oportunități, prin G. Goronea (5) și B. Lemac (11), solicitând și un penalty în minutul 17, la un duel Șaucă – Ov. Stancu. Confruntarea s-a echilibrat treptat, iaramfitrionii au replicat prin Ad. Lăcătuș (21), Coltor (24) și P. Muntean (28) – ultimii doi blocați de N. Bănică. Ultima oportunitate a primului mitan este semnată de I. Tătaru (38) – reluare cu capul alături la un corner. La reluare, experiența și-a spus cuvântul, amfitrionii au căzut și psihic și fizic, iar golurile au început să curgă în plasa lui Fl. Dobre.

• Probleme cu M. Lazăr

Petreștenii l-au anunțat titular pe portarul M. Lazăr, care a și efectuat încălzirea alături de coechipieri. Însă anumite divergențe financiare cu noua echipă au dus la un caz inedit, nou-venitul s-a transformat în spectator, între buturi a intrat Fl. Dobre, iar Sportul nu a avut portar de rezervă.

Sportul Petrești: Fl. Dobre – Samoilă, Rahovean, Panfiloiu, Ov. Stancu – Ludwig, Javla – P. Muntean, Buligă, Ad. Lăcătuș – Coltor; au mai intrat D. Ianc, Bălaș, Afrapt; rezerve Gavriluță, S. Gheorghe,  G. Oltean. Antrenor Doru Oancea.

Metalurgistul: N. Bănică – Cercel, I. Tătar, Șt. Radu, M. Neagu– Șaucă, L. Tudor, Necșulescu, G. Goronea – Făgărășanu, B. Lemac; au mai intrat Vaștag, Șuteu, Dican; rezerve Crivăț, Copiluși, Mihaiu, Itu. Antrenori Călin Moldovan și Lucian Itu.

Arbitri R. Mormeci, Cl. Șchiopeț (ambii Brașov), G. Boncz (Făgăraș).




Sport

SuperLiga Alba: Școala de Fotbal Valea Frumoasei – Spicul Daia Română 6–2 (2–1)

sebesinfo.ro

Publicat

în

ACS Valea Frumoasei a învins Spicul Daia Română cu scorul de 6-2 (2-1). Oaspeții au încheiat partida în nouă oameni, după eliminările lui Trif (18) și Onacă (69).

Deși au deschis scorul, jocul celor de la Spicul Daia Română s-a stins treptat, iar echipa din Săsciori, purtată de tripla lui Greapcă, a obținut cea mai clară victorie a sezonului și scorul rundei. Succesul vine după o perioadă dificilă, în care echipa acumulase un singur punct în patru meciuri.

Pentru ACS Valea Frumoasei au debutat într-un meci oficial Paul Constantin și Tiron David, ambii născuți în 2011 și formați în propria pepinieră. Ne bucurăm că munca depusă la nivelul echipelor de juniori dă roade și că tinerii noștri primesc șansa de a face pasul spre fotbalul mare. Felicitări și mult succes în continuare!

Au marcat: Greapcă (19, penalty; 79, 90), Hăprianu (22), Comșa (49), E. Codrea (68) / Pașca-Igna (5), Beda (90+2).

 




Citește mai mult

Sport

„Leii”, a patra victorie consecutiva în SuperLiga Alba: CS Ocna Mureș – CSM Sebeș 0-1 (0-0)

sebesinfo.ro

Publicat

în

CSM Sebeș a învins-o în deplasare pe CS Ocna Mureș, scor 1-0 (0-0), într-un meci decis de golul marcat de Grosu în minutul 52.

Este cel de-al patrulea consecutiv pentru formația din Sebeș, care a urcat temporar pe prima poziție.

După o primă repriză echilibrată, în care ambele echipe și-au creat ocazii, Grosu a zguduit bara laterală în minutul 43.

După pauză, CSM Sebeș a forțat deschiderea scorului când Marian Găldean a trimis mingea în bara transversală, de la aproximativ 20 de metri. În minutul 52, în urma unei combinații, mingea a ajuns la Popescu, care a centrat pentru Grosu, iar acesta a trimis-o în plasă și a deschis scorul.

Gazdele au încercat să revină și au căutat egalarea, însă nu au reușit să depășească defensiva „Leilor”. Tudor Cristea a avut două ocazii importante, dar de fiecare dată s-a lovit de intervențiile sigure ale portarului oaspeților, Alin Șerban.

Pe final, „Leii” au mai irosit trei ocazii, prin Marian Găldean, Eric Vlad și Cosmin Alisie.

„Nu ne așteptam să avem un joc atât de greu astăzi, dar ne-am mobilizat suficient pentru a câștiga cele trei puncte. Felicitări întregii echipe!”, a declarat Dani Popa, președintele secției de fotbal a clubului CSM Sebeș.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes