Rămâi conectat

Sport

Sportul Petrești o va întâlni pe CS Hunedoara, în primul tur al Cupei României, pe 1 august 2018

sebesinfo.ro

Publicat

în

Sportul Petrești, câștigătoarea Cupei României, faza județeană Alba, deschide sezonul oficial 2018-2019, cu o întâlnire pe teren propriu cu CS Hunedoara, nou-promovată în Liga a 3-a, meci care se va disputa miercuri, 1 august, de la ora 17.30, contând pentru turul întâi al Cupei României.

Echipa condusă de Doru Oancea a câștigat trofeul în finala de la Galtiu, 3-2 cu Transalpina Șugag, iar gruparea de lângă furnale a acces în eșalonul terț după o dublă cu Voința Lupac (Caraș-Severin), 0-1 și 2-1. Antrenorul Mircea Alic jr are ca noutăți pentru viitorul campionat pe Doboș (Cetate Deva), Al. Petrescu, Al. Dan (ex-CSM Lugoj), Marinca (Victoria Călan). Reprezentanta județului Alba își creionează deja un efectiv puternic prin care să atace promovarea în Liga a 3-a, după ce în ediția precedentă a fost devansată de CS Ocna Mureș.

Astfel, achizițiile petreștenilor până în acest moment sunt portarul D. Iviniș (CS Zlatna), fundașul Rahovean (Transalpina Șugag), mijlocașul Ad. Lăcătuș (Performanța Ighiu) și atacantul P. Muntean (Metalu Aiud), mutări interesante pentru arealul fotbalistic al județului. Celelalte echipe din Alba vor intra în turul următor al Cupei României, pe 15 august, fază ce prefațează starul Ligii a 3-a.




Sport

SuperLiga Alba: Școala de Fotbal Valea Frumoasei – Spicul Daia Română 6–2 (2–1)

sebesinfo.ro

Publicat

în

ACS Valea Frumoasei a învins Spicul Daia Română cu scorul de 6-2 (2-1). Oaspeții au încheiat partida în nouă oameni, după eliminările lui Trif (18) și Onacă (69).

Deși au deschis scorul, jocul celor de la Spicul Daia Română s-a stins treptat, iar echipa din Săsciori, purtată de tripla lui Greapcă, a obținut cea mai clară victorie a sezonului și scorul rundei. Succesul vine după o perioadă dificilă, în care echipa acumulase un singur punct în patru meciuri.

Pentru ACS Valea Frumoasei au debutat într-un meci oficial Paul Constantin și Tiron David, ambii născuți în 2011 și formați în propria pepinieră. Ne bucurăm că munca depusă la nivelul echipelor de juniori dă roade și că tinerii noștri primesc șansa de a face pasul spre fotbalul mare. Felicitări și mult succes în continuare!

Au marcat: Greapcă (19, penalty; 79, 90), Hăprianu (22), Comșa (49), E. Codrea (68) / Pașca-Igna (5), Beda (90+2).

 




Citește mai mult

Sport

„Leii”, a patra victorie consecutiva în SuperLiga Alba: CS Ocna Mureș – CSM Sebeș 0-1 (0-0)

sebesinfo.ro

Publicat

în

CSM Sebeș a învins-o în deplasare pe CS Ocna Mureș, scor 1-0 (0-0), într-un meci decis de golul marcat de Grosu în minutul 52.

Este cel de-al patrulea consecutiv pentru formația din Sebeș, care a urcat temporar pe prima poziție.

După o primă repriză echilibrată, în care ambele echipe și-au creat ocazii, Grosu a zguduit bara laterală în minutul 43.

După pauză, CSM Sebeș a forțat deschiderea scorului când Marian Găldean a trimis mingea în bara transversală, de la aproximativ 20 de metri. În minutul 52, în urma unei combinații, mingea a ajuns la Popescu, care a centrat pentru Grosu, iar acesta a trimis-o în plasă și a deschis scorul.

Gazdele au încercat să revină și au căutat egalarea, însă nu au reușit să depășească defensiva „Leilor”. Tudor Cristea a avut două ocazii importante, dar de fiecare dată s-a lovit de intervențiile sigure ale portarului oaspeților, Alin Șerban.

Pe final, „Leii” au mai irosit trei ocazii, prin Marian Găldean, Eric Vlad și Cosmin Alisie.

„Nu ne așteptam să avem un joc atât de greu astăzi, dar ne-am mobilizat suficient pentru a câștiga cele trei puncte. Felicitări întregii echipe!”, a declarat Dani Popa, președintele secției de fotbal a clubului CSM Sebeș.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes