Actualitate
Spitalul Municipal din Sebeș, 111 ani de istorie
Istoria actualului Spitalul Municipal din Sebeș a început în anul 1910, când urmând ambițios tradiția centrelor din Sibiu, Cluj sau Arad, s-a dorit fondarea unui spital care să trateze cazurile grave.
Fondurile necesare construcției au provenit de la Primăria Sebeş, prin implicarea primarului J. Schopp, din contribuţia locuitorilor orașului și ai comunelor învecinate. Suma nefiind suficientă, a fost atrasă o donaţie a arhiducesei Sofia, soţia lui Franz Ferdinand de Habsburg, moştenitorul tronului.
Construcţia spitalului a început în anul 1910, după planul arhitectului Orend din Sighişoara, sub conducerea directă a arhitectului Ludwig Gabanny. Tot în această perioadă a fost amenajat și parcul spitalului, fiind aduși pomi şi arbori ornamentali.
Spitalul a fost inaugurat în data de 16 noiembrie 1912, cu numele de “Sofia’’, denumire pe care a purtat-o până în anul 1923. Profilul spitalului era mixt, predominând specialităţile de Chirurgie, Obstetrică – ginecologie, Oftalmologie, ORL. De la început, Spitalul „Sofia” şi-a creat o reputație solidă, fiind căutat și de bolnavi din alte localităţi (Petroşani, Orăştie, Alba Iulia, Cugir, Aiud, Miercurea, Ighiu). Inspectoratul general sanitar din Cluj considera Spitalul „Sofia” Sebeş ca și spital de rang judeţean. În scurt timp, paturile fiind insuficiente, s-a mărit numărul la 80, ulterior la 100. Din anul 1930, spitalul a beneficiat şi de o farmacie, iar din anul 1933 au fost create Secţia de Interne, Radiologia și Laboratorul.
După primul război mondial, spitalul a fost renovat prin grija dr. Atanasie Moga, medicul oraşului, prin lucrări care s-au terminat în anul 1921. În perioada crizei generale din anii 1930-1933, primăria fiind în imposibilitatea de a mai finanța spitalul, acesta este preluat de Casa Centrală de Asigurări sociale, pe o perioadă de 10 ani. După al doilea război mondial, spitalul era dotat cu 122 paturi şi avea 5 medici (3 chirurgi și 2 internişti), 7 surori, studenți medicinişti practicanţi, 2 medici la Circa urbană și 3 medici generali (1 stomatolog) la Ambulatoriul Casei Centrale de Asigurări Sociale, plus 6 medici cu cabinete particulare. Ulterior, dezvoltarea și extinderea spitalului s-a făcut în sistem pavilionar, multe secţii funcţionând în case naţionalizate. În 1948 a fost înfiinţată Policlinica teritorială, cu 7 servicii de specialitate, la care se adaugă, în 1950, Oftalmologia și Radiologia, din 1951.
Tot în anul 1951, se înfiinţează secţiile ORL, Pediatrie, Obstetrică-ginecologie, în anul 1959 secţia Dermato-Venerologie. Din anul 1956, funcționează Laboratorul Spitalului de analize chimice și bacteriologice. Din anul 1949, a funcţionat şi un dispensar TBC, iar din anul 1968 – Secţia Fizioterapie și Recuperare. În 1968, în locul staţionarului TBC se înfiinţează Secţia Neurologie. Secţia Psihiatrie de la Petreşti o consemnăm din anul 1974. Tot după al doilea război mondial, au apărut circumscripţiile urbane și dispensarele de interprindere: Circa 1-4. “CPL”, “Sebeşul”, “Căprioara”, “IFET’, “Hârtie Petresti”, etc. În perioada 1950-1980, numărul de paturi a crescut de la 122 la 399, numărul de medici de la 22 la 65 şi cadre medicale de la 54 la 233. În perioada 1980-1990, s-au construit și inaugurat secţiile de Ginecologie și Nou-născuţi (clădirea nouă, 1984). Secţia Dermatologie şi Oftalmologie, mărirea secţiei de Pediatrie și a Policlinicii Stomatologie.
Spitalul Municipal Sebeș are actualmente 231 de paturi spitalizare continuă, 15 paturi spitalizare de zi și 8 paturi însoțitori, asigurând servicii medicale pentru orașul Sebeș și un număr de 15 comune, o comunitate de peste 60.000 de locuitori.
Serviciile medicale sunt asigurate de o echipă ce reuneşte peste 263 de angajaţi, dintre care 56 sunt medici cu specializare în toate ramurile medicale de bază: pediatrie, chirurgie pediatrică, ortopedie pediatrică, ORL, dermatovenerologie, reabilitare medicală, infecțioase, cardiologie, neurologie, medicină de urgenţă, anestezie şi terapie intensivă, epidemiologie, servicii paraclinice etc.

Actualitate
Accident rutier în Petrești, la intersecția străzilor Alunei și 1 Mai. O femeie a fost rănită
Un accident rutier a avut loc luni, 19 octombrie 2026, în jurul orei 14:47, în localitatea Petrești, după ce un șofer nu ar fi respectat semnificația indicatorului STOP și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar.

Potrivit IPJ Alba, polițiștii din Sebeș au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la producerea evenimentului rutier și s-au deplasat la fața locului pentru verificări.
Din primele cercetări a reieșit că un bărbat în vârstă de 54 de ani, din municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autovehicul, nu ar fi respectat indicatorul STOP amplasat la colțul intersecției dintre strada Alunei și strada 1 Mai. Acesta a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o femeie în vârstă de 37 de ani, din Petrești.
În urma impactului, o femeie de 44 de ani, din localitatea Săsciori, pasageră în autoturismul condus de șoferița de 37 de ani, a fost rănită și transportată la spital.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului, în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Actualitate
Accident rutier în Petrești, între un autocamion și un microbuz. O femeie a fost transportată la spital
Un accident rutier în care au fost implicate un autocamion și un microbuz s-a produs, luni după amiază, în localitatea Petrești, intervenția fiind asigurată de pompierii din cadrul Detașamentului Sebeș.

La locul accidentului, pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical. Din fericire, nu au fost persoane încarcerate.
În urma evenimentului rutier, o femeie a fost evaluată medical și a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) Sebeș pentru îngrijiri de specialitate.
Pentru gestionarea situației, Detașamentul de pompieri Sebeș a mobilizat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 11 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 12 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…
























