Rămâi conectat

Actualitate

Șoferul unui TIR aparținând unei firme de transport din Sebeș a decedat în urma unui tragic accident rutier petrecut în Franța

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un accident rutier soldat cu două persoane decedate, în care au fost implicate cinci vehicule grele de marfă, a avut loc ieri după-amiază, la Pierrefitte-sur-Loire (Allier) pe drumul RCEA, potrivit presei franceze. Unul dintre autotrenurile implicate în evenimentul rutier aparține unei firme de transport din Sebeș, având numărul AB ** PIC, iar conducătorul acestuia a decedat.

Din primele informații, conducătorul auto român s-ar fi angajat într-o depășire și ar fi pierdut controlul volanului, izbindu-se frontal de un alt autotren care circula din sens opus. Coliziunea a avut loc pe un tronson de drum cu două benzi de mers.

Accidentul a avut loc în jurul orei 17.00, în apropiere de  zona de odihnă, în direcția Moulins-Mâcon, pe Route Center Europe Atlantique, poreclit „drumul morții”, din cauza numeroaselor accidente rutiere care au avut loc acolo.

Traficul a fost blocat în ambele direcții pentru o perioadă de aproximativ patru ore, a declarat prefectura departamentului. Acest drum este unul foarte aglomerat și traversează Franța de la est la vest. Porțiunea dintre Allier și Saone-et-Loire are mai multe secțiuni cu două benzi, pe care depășirea este extrem de periculoasă. Autoritățile din Saone-et-Loire au promis investiții de cel puțin 30 de milioane de euro până în 2023 pentru modernizarea drumului.

https://youtu.be/WJZkoX0rw0o




Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. zoro

    10.06.2018 la 20:11

    Se intampla tot mai multe acidente pentruca nu se respecta timpii de conducere,iar cei care trebuie sa ia masuri sant mituiti,aceasta e concurenta neloiala fata de firmele din comunitate dar autoritatilor nu le pasa decat de spaga!!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Două firme din Sebeș și doi responsabili de mediu, trimiși în judecată într-un dosar de poluare. Procurorii acuză depășiri de până la 3,24 ori ale limitelor pentru formaldehidă

sebesinfo.ro

Publicat

în

Două societăți comerciale din municipiul Sebeș, una activă în industria prelucrării lemnului și cealaltă în industria chimică, precum și doi angajați ai uneia dintre acestea au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, într-un dosar care vizează presupuse fapte de poluare prin evacuarea în atmosferă a unor substanțe periculoase și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Cele două firme își desfășoară activitatea pe același amplasament din Sebeș și dețin instalații tehnologice cu impact asupra mediului. Cei doi inculpați, un bărbat și o femeie, au ocupat, în perioade succesive, funcția de responsabil pentru protecția mediului.

Potrivit procurorilor, faptele investigate ar fi avut loc în anii 2022 și 2023, iar suspiciunile privind diferențele dintre valorile reale ale emisiilor și cele raportate autorităților au dus la efectuarea mai multor percheziții.

Depășiri ale limitelor pentru formaldehidă și oxizi de azot

Conform rechizitoriului, în mai multe zile din anii 2022 și 2023, în timpul proceselor tehnologice de fabricare a plăcilor din lemn și a rășinilor pe bază de formaldehidă, cele două societăți ar fi evacuat în atmosferă cantități de formaldehidă și oxizi de azot peste limitele prevăzute în autorizația integrată de mediu.

Procurorii susțin că depășirile ar fi fost constatate inclusiv în zone locuite.

Un raport de expertiză în domeniul ecologiei și protecției mediului, administrat în cadrul anchetei, arată că aceste emisii ar fi fost de natură să pună în pericol viața sau sănătatea oamenilor, animalelor ori plantelor.

Ce au indicat măsurătorile analizate de anchetatori

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, expertiza a avut la bază 12 rapoarte de încercare emise de laboratorul extern autorizat contractat de societăți.

În cazul primei societăți, din industria prelucrării lemnului, au fost analizate cinci rapoarte, iar toate ar fi indicat depășiri ale limitei pentru formaldehidă. Cea mai mare valoare ar fi fost de 3,24 ori peste limita maximă admisă, într-o zonă locuită.

În cazul celei de-a doua societăți, din industria chimică, toate cele trei rapoarte analizate ar fi indicat depășiri ale limitei pentru formaldehidă, cu un maxim de 2,86 ori peste valoarea admisă, tot într-o zonă locuită.

În ceea ce privește oxizii de azot, toate cele trei măsurători analizate în cauză ar fi depășit limita legală.

Procurorii susțin că rezultatele neconforme nu ar fi fost raportate

O altă componentă a dosarului vizează presupusa falsificare a unor documente de mediu.

Conform acuzațiilor formulate prin rechizitoriu, în rapoartele anuale de mediu aferente anilor 2022 și 2023, transmise Agenției pentru Protecția Mediului Alba și Gărzii Naționale de Mediu, cei doi responsabili pentru protecția mediului ar fi consemnat că valorile poluanților măsurați se încadrau în limitele legale.

Procurorii susțin însă că aceștia ar fi cunoscut existența unor rezultate furnizate de laboratorul extern care indicau depășiri ale limitelor pentru formaldehidă și oxizi de azot.

Totodată, anchetatorii susțin că sistemul propriu de măsurare a poluanților nu ar fi îndeplinit cerințele privind etalonarea.

Analize repetate până la obținerea unor valori conforme

Potrivit acuzațiilor, atunci când rezultatele unei determinări de laborator indicau valori peste limitele autorizate, acestea nu ar fi fost raportate autorităților de mediu.

În schimb, analizele ar fi fost repetate până la obținerea unor valori considerate conforme, iar către autorități ar fi fost transmise doar rezultatele favorabile operatorilor.

Anchetatorii mai susțin că, în timpul prelevării probelor de către laboratorul extern, angajați ai secțiilor de producție ar fi intervenit asupra sistemelor de depoluare, punctelor de prelevare sau instalațiilor tehnologice, cu scopul de a obține rezultate în limitele admise.

Percheziții la firme și la laboratorul extern

Suspiciunile privind neconcordanțele dintre valorile măsurate și cele raportate au determinat procurorii să efectueze mai multe percheziții domiciliare, inclusiv la sediile celor două societăți și la sediul laboratorului extern.

Cu această ocazie au fost ridicate sisteme informatice și medii de stocare a datelor. Analiza informațiilor recuperate, coroborată cu rezultatele expertizei de specialitate, a stat la baza acuzațiilor formulate în rechizitoriu.

Dosarul va fi judecat de Judecătoria Alba Iulia

Procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a celor două societăți comerciale și a celor doi foști responsabili de mediu.

Totodată, Parchetul solicită desființarea parțială a înscrisurilor considerate falsificate, respectiv rapoartele anuale de mediu aferente anilor 2022 și 2023.

Dosarul urmează să fie înaintat Judecătoriei Alba Iulia, instanță competentă să soluționeze cauza în primă instanță.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba subliniază că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, iar formularea acuzațiilor prin rechizitoriu nu înlătură în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție. Stabilirea vinovăției și a eventualei răspunderi penale revine instanței de judecată.




Citește mai mult

Actualitate

Femeie de 64 de ani, căzută în zona Râpa Roșie din Sebeș. Intervin pompierii și salvamont

sebesinfo.ro

Publicat

în

Pompierii din cadrul Detașamentului Sebeș intervin în zona Râpa Roșie pentru căutarea, salvarea și acordarea primului ajutor medical unei femei de 64 de ai care a căzut în zonă.

Potrivit primelor informații, persoana este conștientă. La intervenție au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor, alături de salvamontiști.

ACTUALIZARE: „Persoana (femeie, 64 ani) a fost extrasă și transportată în siguranță de către echipajele prezente la locul producerii evenimentului. Aceasta a fost preluată de către echipajul medical, urmând a fi transportată la spital. Misiunea de salvare s-a desfășurat in sistem integrat alături de personalul SALVAMONT Alba”, a mai trabnsmis ISU Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes