Știri din zonă
Șoferiță de 24 de ani din Gârbova rănită după ce a intrat cu autoturismul într-o autoutilitară de pompieri, pe DN 1
Ieri, 31 octombrie 2018, în jurul orei 15.30, o tânără în vârstă de 24 de ani, din comuna Gârbova, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1 în direcţia Sibiu – Alba Iulia, la kilometrul 361 + 600 de metri, datorită neatenţiei în conducere, a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat în coliziune cu o autospecială de pompieri ce se afla pe marginea părţii carosabile, cu semnalele luminoase în funcţiune, întrucât pompierii acţionau pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie.
Ulterior, conducătoarea unui alt autoturism, ce circula în aceeaşi direcţie de mers, datorită faptului că nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de autoturismul condus de tânără, a intrat în coliziune cu acesta.
În urma accidentului, tânăra de 24 de ani, a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportată la spital.
Stimaţi conducători auto, distragerea atenţiei la volan afectează toate categoriile de şoferi, indiferent de vârstă sau de experiență şi se numără printre cauzele generatoare de accidente rutiere.
Studii au arătat faptul că atunci când un şofer îşi schimbă privirea de la drum timp de două secunde, riscul de accident se dublează.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba vă recomandă să fiţi, în permanenţă, atenţi la drum, atât pentru siguranţa dumneavoastră cât şi pentru siguranţa pasagerilor şi a celorlalţi participanţi la trafic.
O clipă de neatenţie la volan poate avea consecinţe dezastruoase!

Știri din zonă
Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos
Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.
În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Știri din zonă
Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești
Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…






















