Actualitate
Sfârșitul traficului rutier de coșmar din oraș sărbătorit în această seară la Sebeș
După mai bine de zece ani de așteptări, promisiuni, minciuni, zgomot, poluare, praf, nervi, frustrare, de care locuitorii municipiului Sebeș au avut parte zi de zi, ieri teroarea traficului rutier s-a sfârșit, odată cu deschiderea circulației pe tronsonul II al Autostrăzii Orăștie – Sibiu, respectiv a centurii de ocolire a municipiului Sebeș.
Pentru a marca acest moment de eliberare, Primăria Sebeș a organizat, cu ajutoul sponsorilor un mic eveniment. Totul a început în jurul orelor 17.00 cu un “marș” motorizat. Circa 25 de autoturisme, în coloană, au făcut un tur al orașului, ca în vremurile vechi, când circulația pe străzile orașului era una “normală”. Au revenit ca un alai de nuntă în Parcul Primăriei, unde alături de circa 50 de localnici au sărbătorit momentul mult aşteptat.
Pe o scenă amenajată în parc, au susținut un spectacol două trupe locale: Nonprofit și Orbent. Concertele au fost întrerupte pentru câteva minute, la orele 18:10, pentru focurile de artificii dedicate noii ere în care a intrat Sebeșul odată cu deschierea autostrăzii A1.
Peste 40 de mii de mașini tranzitau zilnic Sebeșul, care până ieri a fost cea mai aglomerată localitate din România. Praful, zgomotul, vibrațiile care au afectat sute de imobile, mobilitatea redusă într-un oraș cu doar 20.000 de locuitori – toate acestea s-au redus semnificativ în ultimele 24 de ore. Asta susține și un agent de circulație din oraș, care ne-a mărturisit că în această perioadă orașul era paralizat, din punct de vedere al traficului rutier. Tot polițistul a spus că nici el și nici majoritatea localnicilor nu realizează încă cu adevărat schimbarea, dar toți se bucură.
“Așteptăm de mult timp acest moment și, chiar dacă a venit cu așa mare întârziere, ne bucurăm foarte mult de el. Sebeșul trebuie acum să se transforme într-un oraș curat, civilizat în care să îți facă plăcere să trăiești. Iar acest lucru este responsabilitatea întregii comunități locale”, a declarat pentru ziarul Unirea, Nicolae, prezent la evenimentul din Parcul Primăriei.
• Următorea” boală de tratat” a Sebeșului – poluarea generată de Kronospan
Doi dintre localnicii cu care am vorbit despre efectul reducerii poluării în Sebeș au ținut să îmi atragă atenția că orașul lor s-a vindecat de o “boală grea”, cea a traficului rutier, însă o altă „boală” gravă trebuie tratată în viitorul apropiat. Este vorba despre poluarea pe care fabrica KRONOSPAN o face 24 din 24 de ore. Aici funcționează de câțiva ani o fabrică de formaldehidă, una dintre cele mai cancerigene substanțe din câte există la ora actuală.
“Ne-am vindecat în mare măsură de boala traficului rutier. Comunitatea din Sebeș suferă însă și din cauza poluării de la Kronospan. Acesta este următorul punct nevralgic înspre care trebuie să ne îndreptăm atenția. Și pentru asta este nevoie de o societate civilă organizată, care nu există însă la acest moment. Dacă prețul pe care îl plătim pentru această investiție este sănătatea noastră și a copiilor noștri, atunci trebuie să luăm atitudine!”, a declarat un pensioanr din Sebeș.

Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Actualitate
Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.
Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…





















