Actualitate
Sediul din Sebeș al companiei Holzindustrie Schweighofer controlat de reprezentanți ai Ministerului Mediului
La sediile din Sebeș și Rădăuți ale Holzindustrie Schweighofer, cea mai mare companie de exploatare a lemnului din România, se desfășoară astăzi o serie de controale efectuate de echipe de la Ministerul Mediului, potrivit unor surse ministeriale citate de HotNews.ro
Echipele de control ar avea ca principal scop verificarea suspiciunilor legate de faptul că Holzindustrie Schweighofer ar accepta cumpărarea cu buna stiință si chiar ar recompensa lemnul provenit din taierile ilegale de pădure, fapte semnalate de mai multe organizatii ecologiste. Cel mai recent caz în acest sens, prezentat opiniei publice de Environmental Investigation Agency (EIA), un ONG de mediu cu sediul în Washington, a generat o reacție la nivelul întregii țări, materializată prin organizarea simultană, sâmbătă 9 mai, în peste 15 orașe din țară, de proteste împotriva tăierilor ilegale de pădure.
Potrivit acelorași surse, Corpul de Control al ministrului Mediului a demarat verificări si firmele care livreaza material lemnos.
Prezentare companie:
În 2002, Holzindustrie Schweighofer construieşte prima fabrică de cherestea în Sebeş. A urmat apoi, în 2007, fabrica de cherestea din Rădăuţi, iar doi ani mai târziu Schweighofer cumpără unitatea de producere a panourilor încleiate din Siret şi în 2010 fabrica de panele din Comăneşti. În top 100 Cele mai valoroase companii din 2013, Holzindustrie ocupă poziţia 26 având o valoare de 507 milioane de euro.
Prima investiție în România s-a finalizat în 2003, când a deschis fabrica de cherestea de la Sebeș în urma unei investiții de 100 de milioane de euro, unitatea de producție întinzându-se pe o suprafață de 35 de hectare. Cinci ani mai târziu a ajuns la final cu o investiție de 115 milioane de euro într-o altă fabrică de cherestea plasată la Rădăuți. În anul 2009 a achiziționat fosta fabrică IKEA de la Siret.
Producția fabricilor din România merge în proporție de 85-90% la export.

Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Actualitate
Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.
Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…





















