Rămâi conectat

Administrație

Sebeșul își extinde transportul public: 7 autobuze electrice noi și 10 stații de încărcare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Municipiul Sebeș face un nou pas spre modernizarea și ecologizarea transportului public. A fost semnat contractul pentru achiziția a șapte autobuze electrice și a zece stații de încărcare, în cadrul proiectului „Dezvoltarea mobilității urbane durabile în Municipiul Sebeș”, cod SMIS 319677.

Valoarea contractului este de 18.566.240 de lei, cu TVA inclus, iar proiectul beneficiază de o finanțare nerambursabilă de 98% din fonduri europene.

Noua investiție completează prima etapă a programului de modernizare, realizată prin PNRR. În cadrul acesteia, Sebeșul a achiziționat nouă autobuze electrice, nouă stații de încărcare lentă și trei stații de încărcare rapidă, în valoare totală de 19,45 milioane de lei. Primele autobuze au fost livrate în primăvara anului 2025.

Prin cele două proiecte, municipiul Sebeș va avea un parc de transport public format din 16 autobuze electrice. Infrastructura de încărcare va fi extinsă cu șapte stații de încărcare lentă și trei stații rapide.

Noile autobuze vor fi dotate cu sisteme ITS și soluții de e-ticketing, menite să îmbunătățească experiența călătorilor și gestionarea transportului public.

„Continuăm transformarea transportului public din Sebeș prin investiții concrete și prin valorificarea fondurilor europene. Cele 16 autobuze electrice vor însemna un transport mai modern, mai confortabil și mai puțin poluant pentru cetățenii orașului nostru”, a transmis administrația locală.

Reprezentanții municipiului au precizat că vor fi menținute facilitățile pentru mai multe categorii de călători, inclusiv gratuitatea pentru elevi. Totodată, autoritățile își propun să extindă serviciile de transport către comunele limitrofe, pentru a crește beneficiile operatorului de transport public.




Administrație

Aproape 11 milioane de lei pentru regenerarea urbană a zonei Valea Frumoasei din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș, în parteneriat cu Serviciul Public pentru Administrarea Patrimoniului Sebeș, a depus cererea de finanțare pentru un proiect de regenerare urbană a zonei Valea Frumoasei. Investiția este propusă în cadrul Programului Regiunea Centru 2021–2027, prin Acțiunea 8.1 – Dezvoltare urbană integrată.

Proiectul „Regenerarea spațiilor publice din zona Valea Frumoasei – Municipiul Sebeș” vizează reamenajarea unei suprafețe de 10.673 de metri pătrați, pe baza documentației tehnice aferente proiectului „Reamenajare intersecție «Turn» – Municipiul Sebeș”.

Valoarea totală a investiției este de 11.528.435,41 lei, iar municipalitatea solicită o finanțare nerambursabilă de 10.995.629,04 lei.

Potrivit proiectului, zona va beneficia de spații publice modernizate, piste pentru biciclete și infrastructură îmbunătățită pentru mobilitate urbană. De asemenea, sunt prevăzute măsuri pentru creșterea siguranței pietonilor, inclusiv reorganizarea și suplimentarea trecerilor de pietoni.

Investiția include și extinderea suprafețelor verzi prin plantarea de arbori și vegetație joasă, modernizarea iluminatului public, precum și amenajarea unor facilități pentru persoanele cu dizabilități. Acestea vor include pavaje tactile și semafoare dotate cu dispozitive acustice.

În cadrul proiectului urmează să fie amenajate și spații pentru recreere și petrecerea timpului liber.

„Prin implementarea proiectului se urmărește reducerea impactului traficului motorizat asupra mediului, încurajarea deplasărilor pietonale și cu bicicleta, creșterea siguranței tuturor participanților la trafic și revitalizarea unei zone importante a municipiului”, a transmis primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

Proiectul urmărește, totodată, îmbunătățirea calității mediului urban și creșterea calității vieții locuitorilor din Sebeș.




Citește mai mult

Administrație

Miercuri, 30 septembrie 2026: Ședință publică ordinară a Consiliului Local al Municipiului Sebeș. Vezi proiectul ordinii de zi

sebesinfo.ro

Publicat

în

Consiliul Local al Municipiului Sebeș este convocat în ședință publică ordinară pentru ziua de miercuri, 30 septembrie 2026, începând cu ora 14.00, cu participarea fizică a consilierilor locali în sala de ședințe situată în Piața Primăriei, nr. 1  și are următorul Proiect al ordinii de zi:

1. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Sebeș în Comisia de evaluare a probei de interviu, pentru ocuparea funcției de director/director adjunct la Instituțiile din învățământul preuniversitar de stat de pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Sebeș.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

2. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării organigramei și a statului de funcții ale aparatului de specialitate al primarului Municipiului Sebeș.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

3. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Sebeş în Consiliul de Administraţie al GRĂDINIȚEI „COPIILOR VOIOȘI” SEBEȘ, pentru anul școlar 2026-2027.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

4. Proiect de hotărâre privind aprobarea Listei cuprinzând ordinea de prioritate a solicitanților care au acces în anul 2026 la o locuință realizată prin Programul A.N.L.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

5. Proiect de hotărâre privind încetarea dreptului de folosință gratuită atribuit în baza Legii nr. 15/2003, doamnei Barlescu (Căprariu) Emanuela Eleonora asupra terenului situat administrativ în Municipiul Sebeș, loc. Lancrăm, str. Salciei, nr. 42, precum și concesionarea acestuia noilor dobânditori ai construcției, Tofan Daniel-Cristian și Tofan Estera-Alina.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

6. Proiect de hotărâre privind aprobarea Statului de funcții al Spitalului Municipal Sebeş, Judeţul Alba.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

7. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării, prin procedură de licitație publică, a trei imobile (locuințe) din domeniul privat al Municipiului Sebeș situate pe raza UAT a Municipiului Sebeș, respectiv: Municipiul Sebeș, str. M. Viteazu, nr. 1, ap. 7 și str. Aleea Parc, nr. 2, bl. F8, ap. 14, localitatea Petrești, str. Progresului, nr. 2, ap. 3.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes