Rămâi conectat

Administrație

Sebeşul începe anul cu noi investiţii pentru comunitate

redacția sebesinfo.ro

Publicat

în

STC-Sebes-cuti-vitezaÎn prezent, valoarea investiţiilor depăşeşte un miliard de euro!

 Deşi e greu de crezut, municipiul Sebeş a ajuns un model economic de succes pentru multe oraşe nu doar din judeţ, ci şi din afara lui, fiind considerat inima economică şi culturală a Transilvaniei. Sebeşul, cu o populaţie de aproape 30.000 de locuitori, conform ultimului recensământ, este oraşul fără şomeri, asta şi datorită investiţiilor străine masive. Primăria din Sebeş a venit mereu în sprijinul investitorilor, promovând urbea în Europa, cu obiceiurile şi tradiţiile vechiului burg Mulhbach, locuit de români şi saşi. Şi investitorii din Germania nu s-au lăsat aşteptaţi. Mai amintim că la sfârşitul anului trecut s-a finalizat autostrada ce leagă Sebeşul de Nădlac şi mai departe de Europa. Să ne amintim că în aprilie 2013, compania germană Daimler a decis să extindă reţeaua de producţie a cutiilor de viteză Mercedes-Benz Cars. Investiţia se derulează la Sebeş, unde există deja o fabrică a Star Transmission Cugir. În prezent, valoarea investiţiilor străine, româneşti şi cu capital mixt din municipiul Sebeş depăşeşte 1 miliard de euro. Dintre companiile importante amintim doar Kronospan (350 de milioane de euro) şi Holzindustrie Schweighofer (300 de milioane de euro). Cele două companii au cifre de afaceri similare cu valoarea investiţiilor. Potrivit statisticilor, Holzindustrie Schweighofer este una dintre cele mai profitabile companii din România, având aproape 1.300 de angajaţi. Alţi trei investitori importanţi din industria lemnului au ca proprietari companii din Italia – Savini Due, Ciatti HT şi Grande Arredo. Industria alimentară este prezentă cu două companii de renume din ţară – Alpin 57 Lux, unul din liderii naţionali pe segmenul producţiei de îngheţată şi Romaqua – care deţine o fabrică de bere şi una de energizant. Cele două societăţi au investit, fiecare, la Sebeş, aproape 50 de milioane de euro. Mai trebuie amintit faptul că, aproape de Sebeş, la Petreşti, îşi desfăşoară activitatea una dintre cele mai moderne fabrici de producţie a hârtiei, Pehart Tec, o investiţie de aproape 30 de milioane de euro. Nu putem trece cu vederea supermarketul Kaufland, o investiţie de 8 milioane de euro. Desigur că mai sunt şi alte investiţii importante în municipiul Sebeş, spaţiul nu ne-ar permite să le amintim acum pe toate. Pe plan edilitar, primarul municipiului Sebeş, Alexandru Dăncilă, ne-a asigurat că în următoarea perioadă, pe agenda primăriei se află mai multe proiecte care se vor implementa în localitate. Este vorba despre: amenajarea imobilului aflat pe strada Mihai Viteazu, nr. 39, unde va funcţiona Biblioteca municipală Sebeş; alimentarea cu apă a satului Răhău; reabilitarea reţelei de alimentare cu apă pe strada Spitalului, extinderea reţelei de alimentare cu apă pe strada Bujorului, reabilitarea reţelei de canalizare pe străzile Spitalului şi Unirii, extinderea reţelei de canalizare pe strada Bujorului;  modernizarea străzilor Tineretului, Arini, Zăvoi şi Crângului; modernizarea străzilor Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur şi Sticlarilor; modernizarea străzii Ion Creangă, din municipiul Sebeş; modernizarea străzilor Abatorului şi Spicului, din Sebeş. Dintre lucrările aflate în execuţie amintim: modernizarea străzii Uliţa de Jos din Lancrăm; modernizarea străzilor din Petreşti: Zorilor, Aleea Zorilor, S. Bărnuţiu şi Progresului – tronson II; modernizarea străzilor Crişan şi Şurianu – din Petreşti; modernizarea străzilor Stejarului, Viitorului, Lemnarilor, Ogorului, Mihail Sadoveanu, Brânduşelor, Oaşa, Luncile Prigoanei, Cibanului, Tipografilor şi Bujorului – din Sebeş; iluminat public pe străzile 8 Aprilie, Pădurenilor, Luncii, Speranţei, Cloşca, Zori Noi, Viitorului, Lemnarilor, Stejarului, Ogorului, Oaşa, M. Sadoveanu, Luncile Prigoanei, Lungă şi Izvorului. La aceste proiecte se adaugă multe altele, executate de SPAS Sebeş sau aflate în derulare în această perioadă.

A. D. T.




Publicitate
2 Comentarii

Un comentariu

  1. oniniu

    09.01.2015 la 19:20

    Daca mai face tot asa de multe lucruri bune, la urmatoarele alegeri o sa fie ales presedinte, daca candideaza. FELICITARI. Si actualul presedinte se lauda ca Sibiul nu a avut someri.

  2. eusingur

    09.01.2015 la 20:46

    Sa-i spuna cineva primarului Dancila sa ne lase in pace ca reabiltari de cacat cum face el nu ne trebuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Un parc fotovoltaic ar putea fi construit pe fosta platformă industrială „Mobis” din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Municipiul Sebeș a depus un proiect pentru obținerea unei finanțări nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare. Investiția propusă vizează construirea unui parc fotovoltaic destinat autoconsumului, cu o putere instalată de 1.000 kW și sisteme de stocare a energiei.

Parcul ar urma să fie amplasat pe un teren achiziționat recent de municipalitate, în perimetrul fostei platforme industriale „Mobis”. Energia produsă ar acoperi o parte din consumul Primăriei Sebeș, al instituțiilor și serviciilor publice subordonate, al iluminatului public și al altor puncte de consum administrate de municipiu.

Potrivit proiectului, producția locală și stocarea energiei ar urma să reducă achizițiile de electricitate din rețea și cheltuielile suportate din bugetul local. Sistemele de stocare ar permite folosirea energiei produse în funcție de necesități și ar contribui la gestionarea consumului în perioadele de vârf.

Valoarea finanțării nerambursabile solicitate este de 1.088.891 de euro. Proiectul vizează, totodată, creșterea eficienței energetice și a autonomiei energetice a municipiului.




Citește mai mult

Administrație

Pădure urbană în zona Parcul Arini, pe malul râului Sebeș. Primăria a scos lucrările la licitație

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș a lansat licitația pentru amenajarea unei păduri urbane în zona Parcului Arini, pe malul râului Sebeș. Valoarea estimată a contractului este de 1.066.990 de lei, iar firmele interesate își pot depune ofertele până la 9 noiembrie 2026.

Proiectul vizează un teren aflat în domeniul public al municipiului, cu o suprafață totală de 17.015 metri pătrați. Lucrările vor fi realizate pe o suprafață de peste 10.260 de metri pătrați, în prezent neamenajată și acoperită în principal de vegetație spontană.

Documentația prevede o intervenție bazată pe conceptul de „naturalizare controlată”. Vegetația valoroasă existentă va fi păstrată și completată cu arbori, plante perene și graminee adaptate zonei. Vor fi plantați 63 de arbori foioși, iar arinii vor reprezenta mai mult de jumătate din totalul arborilor, pentru a păstra specificul zonei.

În viitoarea pădure urbană vor fi amenajate alei pietonale permeabile, o zonă centrală pentru socializare, grădini cu rol ecologic și spații de tranziție între vegetație și infrastructura din apropiere. Proiectul include și amplasarea unor bănci, coșuri de gunoi și panouri informative.

De asemenea, autoritățile intenționează să reamenajeze cursul de apă existent, care este în prezent secat și colmatat, și să elimine parcările aflate în zonă. Terenul nu dispune în prezent de alei, iluminat public, mobilier urban sau semnalizare.

Lucrările ar urma să fie finalizate în termen de cinci luni de la emiterea ordinului de începere. Perioada minimă de garanție este de cinci ani de la recepția lucrărilor. Investiția este inclusă în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Sebeș și se înscrie în obiectivele Programului Regional Centru 2021–2027.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes