Rămâi conectat

Actualitate

Sebeșul, gazdă primitoare pentru participanții la prima ediție a Festivalului Județean „Amare Rroma”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, Direcția de Asistență Socială Sebeș, alături de Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș au fost gazdele primitoare ale primei ediții a Festivalului Județean „Amare Rroma”, desfășurat cu fast și bucurie luni, 8 aprilie 2024.

Acest eveniment remarcabil a fost organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Rromilor, începând cu orele 12.00, în sala de spectacole a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, marcând astfel o zi specială de celebrare a culturii și tradițiilor comunității rrome.

Rromii trăiesc în Europa de peste 700 de ani. Istoria și cultura lor constituie o parte indispensabilă a moștenirii noastre europene, care se caracterizează prin diversitate.

Evenimentul a debutat cu un ceremonial solemn, la care au fost prezenți primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, reprezentanții comunității rrome din județul Alba, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar al Județului Alba. Au fost rememorate tradițiile și valorile comunității rrome, marcând astfel importanța și contribuția acesteia la istoria și identitatea culturală a zonei. Pe tot parcursul zilei, participanții au avut ocazia să se bucure de diverse activități cultural-artistice: spectacole de muzică și dansuri tradiționale, expoziții de artă specifică, precum și prezentări ale obiceiurilor și tradițiilor rromilor.

Partea artistică a evenimentului a fost asigurată de elevii de etnie rromă de la Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș, coordonați de Petre Căian, un tânăr cadru didactic îndrăgit de elevii săi și de membrii comunității din sânul căreia s-a ridicat prin studiu și prin muncă, dovedind că modelele de succes există. Invitații lor speciali au fost tinerii care activează în Fanfara Transilvania Junior din Cugir.

Prin expoziția de desene și artă fotografică, organizată pe platoul din fața Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, participanții au descoperit noi aspecte din istoria, cultura și civilizația comunității rrome. Prin intermediul artelor, participanții au avut ocazia să se conecteze și să împărtășească experiențe, contribuind astfel la consolidarea legăturilor interculturale și la promovarea diversității ca un element central al societății noastre.

Festivalul Județean „Amare Rroma”, ediția I, a fost un succes răsunător și a demonstrat încă o dată importanța dialogului intercultural și a valorizării diversității în comunitatea noastră. Această manifestare culturală și socială a reprezentat un pas semnificativ către înțelegerea reciprocă și respectul pentru toate culturile și identitățile, consolidând astfel coeziunea și unitatea în diversitate.

But bersa angle, Romale!
La mulți ani tuturor rromilor!




Actualitate

Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.

Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.




Citește mai mult

Actualitate

„Aripi de Speranță – Sport pentru Fiecare” lansează baschetul în scaun rulant la Petrești

sebesinfo.ro

Publicat

în

O activitate de baschet în scaun rulant a început la Sala de Sport din Petrești, unde persoanele cu dizabilități se pot întâlni pentru a face sport, a socializa și a-și depăși limitele.

Inițiativa a pornit de la dorința de a crea un spațiu în care persoanele cu dizabilități să aibă acces la activități sportive și să se simtă parte din comunitate. Organizatorii spun că proiectul este abia la început, dar se bucură de sprijinul unor oameni și instituții care au ales să se implice.

Antrenamentele sunt coordonate de Sorin Simon și George Haprianu. Organizatorii le-au mulțumit pentru timpul, răbdarea și încurajările oferite participanților.

Proiectul beneficiază și de sprijinul Primăriei Municipiului Sebeș și al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin implicarea specializării Educație Fizică și Sport.

Antrenamentele au loc în fiecare marți, de la ora 18:00, la Sala de Sport din Petrești. Cei interesați pot veni să urmărească activitatea, să îi cunoască pe participanți și antrenori sau să afle mai multe despre baschetul în scaun rulant.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes