La începutul lunii noiembrie a anului 1918, militarii din armata austro-ungară se întorceau de pe front, în număr din ce în ce mai mare, cu armele din dotare asupra lor, implicându-se în acţiuni, care de multe ori implicau violenţa, numite generic „revoluţii”.

Acestea nu se limitau doar la atacarea autorităţilor locale, care se mai aflau încă la datorie, ci se soldau și cu jefuirea marilor proprietăţi și a magazinelor din orașe. Dezordinea provocată de foștii militari a determinat Consiliul Central Naţional Român de la Arad să ia măsuri. În apelul adresat naţiunii române, publicat la 8 noiembrie 1918, militarilor li se comunica faptul că erau dezlegaţi de jurământul faţă de împărat și erau totodată îndemnaţi să se înroleze în gărzi care să contribuie la menţinerea ordinii publice.

La 4 noiembrie 1918, odată cu înfiinţarea Consiliului Naţional Român din Sebeș, a fost creată și Garda Naţională Română. Aceasta era alcătuită iniţial din 50 de soldaţi, ajungând în scurt timp să numere peste 140, aflaţi sub comanda locotenentului Danil Tecău (1893-1953). Locţiitor al comandantului era dr. Ioan Cușută. Înfiinţarea gărzii era imperios necesară, deoarece „revoluţionarii” sebeșeni, după acţiunile din seara zilei de 2 noiembrie 1918, au devastat depozitele de cherestea ale firmei maghiare „Industria lemnului” din Budapesta, iar cazarma, părăsită de militarii austro-ungari, devenise un loc de aprovizionare a populaţiei cu cai, atelaje, făină, ovăz și chiar mobilier, după cum relata în memoriile sale căpitanul Ilie Stricatu.

Din aceleași evocări, aflăm că într-una dintre săptămânile care au premers ziua de 1 decembrie 1918, au fost dezarmate câteva trenuri cu combatanţi germani, care se retrăgeau spre Germania.

Și în gara din Sebeș s-a încercat o astfel de acţiune, însă fără acordul Gărzii Naţionale. Un grup de români s-a angajat în dezarmarea unui tren care staţiona în gară, incidentul soldându-se cu tragerea de focuri de armă din ambele părţi. În rândul românilor au fost două victime, Dumitru Muntean fiind rănit la picior, iar Nicolae Suciu, împușcat mortal, cei doi apropiindu-se prea mult de tren. La scurt timp de la declanșarea incidentului a sosit în gară și Garda Naţională din Sebeș, care s-a implicat în aplanarea ostilităţilor.

Danil Tecău a încercat să ia legătura cu ofiţerii germani pentru a-i determina să ordone dezarmarea trenului, demers care s-a soldat cu un eșec și, mai mult, cu luarea sa ca ostatic de către germani. Pentru a împiedica plecarea trenului, românii au demontat șinele și au distrus terasamentul căii ferate. Riposta nu a fost în zadar, Danil Tecău fiind eliberat în scurt timp, germanilor fiindu-le ulterior permis să repare calea ferată și să părăsească gara și hotarul orașului, potrivit relatării lui Ilie Stricatu.

La 1 decembrie 1918, membrii Gărzii Naţionale din Sebeș au contribuit și ei la asigurarea securităţii marii adunări naţionale, alăturându-se altor unităţi similare sosite din Cluj, Sibiu, Orăștie și Blaj.

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News