Rămâi conectat

Știri din zonă

Satele din comuna Pianu se confruntă, din nou, cu invazia șerpilor de apă

sebesinfo.ro

Publicat

în

Satele din comuna Pianu se confruntă din nou cu o situație unică, cel puțin în istoria sa recentă: invazia șerpilor de apă (așa-ziși de casă). Sunt negri, cenuşii sau bruni, lungi de 1,5-2 m şi în ultima vreme se înmulţesc peste măsură.

Este vorba de şerpii de apă sau de casă, după cum îi cunosc oamenii. Pot fi întâlniţi la margine de drum, pe câmp, în grădini, în preajma locuinţelor şi în gospodării. Se pare că și în acest an au început să se  înmulțească peste măsură, iar localnicii spun că reîncepe invazia  lighioanelor.

Nu sunt periculoşi, dar vederea lor te oripilează și te înspăimântă. Localnicii spun că partea bună a șarpelui de casă este aceea că mănâncă şoarecii ce dau iama în culturi sau prin curţile lor, dar îi alarmează numărul mare de târâtoare.

Perioada de reproducere la şerpi este de la sfârşitul primăverii până la începutul verii. Şerpii preferă pentru înmulţire locurile umede, iar cum anul acesta a plouat des şi mult, au avut condiţii favorabile. Acesta este principalul factor, umezeala din grădini şi din locurile cu vegetaţie abundentă.

Şerpii din zona noastră nu sunt periculoşi, sunt şerpi de casă sau de apă, vânează şoareci, nu sunt veninoşi, dar au o imagine care-i sperie pe oameni, aşa încât, atunci când îi văd în curte, prima reacţie a acestora este să pună mâna pe sapă sau pe furcoi şi să-i omoare. Prins în mână, nu muşcă, deşi încearcă să intimideze prin pufăituri. Aceștia elimină însă o substanţă urât mirositoare dintr-o glandă aflată la baza cozii.




Știri din zonă

Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos

sebesinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.

În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Știri din zonă

Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești

sebesinfo.ro

Publicat

în

Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes