Rămâi conectat

Actualitate

Șase tineri au ajuns la spital după ce două autoturisme au intrat în coliziune pe DN 1, în zona Lancrăm

sebesinfo.ro

Publicat

în

accident-lancram-21-feb-2016Un accident rutier soldat cu rănirea a șase persoane s-a petrecut în cursul nopții trecute, în jurul orei 3.00, pe DN1, raza localității Lancrăm.

Cele șase persoane au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale și investigații. Patru dintre acestea se aflau în autoturismul Ford Focus, iar alte două în Opel. Șoferul autoturismului marca Opel, T.D.B. în vârstă de 20 de ani din Oarda, a fost rănit grav. După producerea accidentului, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost pozitiv.

Traficul a fost blocat aproximativ 90 de minute pe ambele sensuri de mers, fiind reluat în jurul orei 4.30.

accident-lancram-20-feb-2016-fordUPDATE: Accidentul a fost anunțat la poliție la ora 2.26. Din primele cercetări ale polițiștilor rezultă că T.D.B., în vârstă de 20 de ani din Oarda de Jos ( posesor al permisului din 23.11. 2015), în timp ce conducea autotursimul marca Opel Vectra dinspre Alba Iulia înspre Lancrăm, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul autoturismului, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Ford Focus, condus de G.A.G. în vârstă de 23 de ani, domiciliat în comuna Galda de Jos. În urma accidentului, două persoane au fost rănite grav. Este vorba despre conducătorul autoturismului marca Opel, T.D.B. (fractură membre inferioare) și G.M., de 23 de ani din Galda de Jos, pasager în autoturismul Ford (fractură antebraț drept).

De asemenea, ca urmare a accidentului rutier, următoarele persoane au suferit leziuni corporale ușoare: T.C.S, 17 ani din Oarda, pasager în Opel, conducătorul autoturismului Ford G.A.G. în vârstă de 23 de ani, D.V.N. de 19 ani din Galda de Jos, pasageră Ford și R.E., în vârstă de 17 ani, tot din Galda de Jos.

În momentul producerii accidentului, atât șoferii cât și pasagerii, purtau centurile de siguranță.




Actualitate

Tânăr de 26 de ani din Sebeș, reținut după ce ar fi agresat un bărbat într-un local din Alba Iulia

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un tânăr de 26 de ani, din Sebeș, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Alba Iulia, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”.

Potrivit polițiștilor, incidentul ar fi avut loc în noaptea de 4 spre 5 septembrie 2026, în zona Șanțurilor Cetății Alba Carolina, în apropierea unui local public. Pe fondul unor discuții în contradictoriu, tânărul de 26 de ani l-ar fi agresat fizic pe un bărbat de 30 de ani, din Alba Iulia.

În urma agresiunii, victima ar fi suferit leziuni corporale care au necesitat transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

La data de 15 septembrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore. Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”.




Citește mai mult

Actualitate

Minor de 15 ani din Sebeș, reținut după ce a furat o mașină, a condus-o băut și fără permis și a provocat un accident

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un minor în vârstă de 15 ani, din municipiul Sebeș, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Sebeș. Băiatul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis, furt în scop de folosință și părăsirea locului accidentului.

Potrivit polițiștilor, incidentul s-a produs în dimineața zilei de 15 septembrie, pe raza municipiului Sebeș. Din verificările efectuate a reieșit că minorul ar fi sustras un autoturism care aparținea unui bărbat de 41 de ani și care era parcat pe strada Lungă.

Ulterior, adolescentul ar fi urcat la volan și ar fi condus autoturismul pe străzile din municipiu. Pe strada Cloșca, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat cu mașina în gardul unui imobil.

În urma impactului au fost înregistrate pagube materiale, iar minorul a suferit leziuni corporale. Acesta ar fi părăsit locul accidentului, fiind identificat, la scurt timp, de polițiști la domiciliul său.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au stabilit că adolescentul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Minorul a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale, ca urmare a leziunilor suferite în accident.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din Sebeș pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele și pentru luarea măsurilor legale care se impun.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes