Rămâi conectat

Actualitate

Sâmbătă, 2 noiembrie 2019, Centrul Cultural din Sebeș va fi gazda lansării celui de-a treilea CD din seria „Cântece pe versurile poetei Jeni Voina”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Sala „Gheorghe Maniu” a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș va găzdui, sâmbătă, 2 noiembrie 2019, începând cu ora 11:00, lansarea celui de-al III-lea CD din seria „Cântece pe versurile poetei Jeni Voina”.

Cele 19 piese care alcătuiesc cel de-al III-lea CD din seria amintită, reprezintă creații autentice ale poetei și scriitoarei Jeni Voina, interpretate de artiști consacrați precum Nicolae și Tudor Furdui Iancu, Mirela Mănescu, Daniel Rosalin, Anamaria Iorga, Oana Spătăcean, Paula Medrea etc. Conform mărturiei celei care semnează versurile acestor piese, acestea „[…] sunt versuri vesele, mai puțin vesele și chiar triste, ce amintesc de cursul firesc al vieții omenești, cu bucurii, împliniri, dar și necazuri și supărări, toate acestea transpuse în note și accente muzicale”.

Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor din cadrul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului-Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Felician Fărcașiu” Sebeș și este organizat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, în parteneriat cu Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba.




Actualitate

Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.

Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.

Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes