Știri din zonă
S-a încheiat cea de-a VIII-a ediție a Școlii de Iconografie de la Mănăstirea Oașa
Între 1 și 15 august 2022, la Mănăstirea Oașa, s-a desfășurat cea de-a VIII-a ediție a Școlii de Iconografie de la Oașa. Evenimentul, organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei și Mănăstirea Oașa, a reunit 21 de iconari din întreaga țară.
Timp de 15 zile, participanții s-au perfecționat în tehnica de pictură tempera cu ou a icoanelor. De asemenea, tinerii au avut parte și de o demonstrație de pictură în tehnica al fresco, precum și de demonstrații de aurire cu bolos sclivisit a icoanelor pe lemn. Fiecare participant a avut ca sarcină de lucru realizarea unei icoane pe lemn, după un model la alegere, beneficiind, pe tot parcursul realizării ei, de îndrumarea monahilor iconari ai Mănăstirii Oașa: părintele ieromonah Pantelimon Șușnea și părintele monah Modest Moldovan, care au pictat alături de participanți.
Totodată, pe parcursul taberei, iconarii au participat la slujbele așezământului, inclusiv la Sfânta Liturghie, oficiate în paraclisul Mănăstirii Oașa de pe Vârful Fetița, cu ocazia Praznicului Schimbării la Față a Domnului, considerat de către iconari sărbătoarea breslei lor. În data de 6 august 2022, participanții s-au bucurat de o drumeție în munții din împrejurimile Mănăstirii, în Poiana Muierii, un loc în care, din vremuri străvechi, se adunau ciobanii din cele cinci județe care se intersectează (Alba, Sibiu, Vâlcea, Gorj și Hunedoara).
Tabăra s-a încheiat în data de 15 august, în ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului, cu vernisajul expoziției icoanelor realizate de participanți și, totodată, cu hramul Mănăstirii Oașa, sărbătorit de un sobor de preoți, cu participarea a numeroși tineri și pelerini.

Știri din zonă
Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos
Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.
În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Știri din zonă
Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești
Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…























