Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Rezultate foarte bune obținute de elevii Liceului German Sebeș, la faza națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru școli cu predare în limba minorităților

sebesinfo.ro

Publicat

în

Între 11 și 14 aprilie 2024, Aradul a găzduit faza națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru școli cu predare în limba minorităților naționale și pentru românii din diaspora.

Lotul național al Liceului German Sebeș a fost alcătuit din 9 elevi, după cum urmează: Mihai Istrate (clasa a V-a), Ștefan Șuvaina (clasa a VI-a), Fabian Mucsi-Amariței, Alex Ursu-Carat (clasa a VII-a), Alisa Truța (clasa a VIII-a), Ana Capătă (clasa a IX-a), Tamara Mihaela Șuteu, Darius Răulea (clasa a X-a) și Oana Ștefania Horhat (clasa a XII-a).

În urma competiției, elevii noștri au adus acasă următoarele premii: Oana Horhat-premiul II (profesor îndrumător: Dana Vlad), Tamara Mihaela Șuteu-mențiune (profesor îndrumător: Dana Vlad), Ana Capătă-premiul special (profesor îndrumător: Lacrima Bădescu), Fabian Mucsi-Amariței-premiul special (profesor îndrumător: Dana Vlad).

Felicităm munca depusă atât de elevii noștri, cât și de doamnele profesoare Dana Vlad și Lacrima Bădescu, cele care au asigurat pregătirea și au urmărit evoluția elevilor participanți!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Învățământ-Cultură

Trei cadre didactice de la Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș au participat în perioada 22-26 aprilie 2024 la un curs de perfecționare Erasmus+ la Viena

sebesinfo.ro

Publicat

în

Printre alte realizări notabile, Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș se mândrește și cu faptul că a obținut Acreditare Erasmus+, în domeniul Educației Școlare pentru perioada 2023-2027. Printre activitățile finanțate exclusiv de UE în cadrul acestui program  se numără cursuri de formare și activități de Job Shadowing pentru profesori sau mobilități de grup și individuale pentru elevi.

Astfel, în anul școlar 2023-2024, în cadrul primului an de implementare a Acreditării, a fost finanțat proiectul 2023-1RO01-KA121-SCH-000145543. Printre cursurile de formare prevăzute in proiect este și cursul ”Metode inovative de predare”  organizat de Central European Training Institute  din Viena, în perioada 22-26 aprilie 2024, curs la care au participat domnii profesori Marius Muntean, Elena Damian și Vasile Ștef.

Într-o atmosferă plăcută au fost abordate diverse metode inovative de predare cu ajutorul  unor platforme ca Edpuzzle, cu care s-a experimentat transformarea unui videoclip într-o lecție dinamică, prin inserarea de comentarii sau întrebări adresate elevilor, de asemenea, Flipgrid, Google Inquiry Cub, Khan Academy și multe altele.

Conținutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului, iar Agenția Națională și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conținutul informației.

Prof. Elena Damian


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Trei eleve din Sebeș, care au obținut rezultate deosebite la faza județeană a Olimpiadei de Religie, premiate de preoții parohiei „Mihail Kogălniceanu

sebesinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 28 aprilie 2024, în Duminica Floriilor, la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din parohia Sebeș – „Mihail Kogălniceanu” a fost premiată performanța.

Trei dintre tinerele eleve care participă cu însuflețire la activitățile bisericești de aici (ansamblu coral, cerc de pictură, voluntariat, lectură, seri de film) s-au remarcat prin reușite școlare de excepție, obținând rezultate deosebite la faza județeană a Olimpiadei de Religie (cultul ortodox).

Tânăra Ana Marin, elevă în clasa a V-a la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, a obținut premiul I și calificarea la faza națională a competiției. De asemenea, Sara Miclea, elevă în clasa a VI-a la Școala Gimnazială Nr. 2 din Sebeș, și Karina Crișan, elevă în clasa a VII-a la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, au obținut mențiuni în cadrul aceleiași întreceri.

Preoții Ioan Șelaru și Gabriel Radu, sprijiniți de consiliile și comitetele parohiale, au apreciat munca elevelor prin premii în cărți și sume de bani. Pe această cale, i-au îndemnat și pe ceilalți tineri să urmeze exemplul elevelor care, prin performanța lor, L-au mărturisit pe Mântuitorul Iisus Hristos. Totodată, au fost felicitați părinții și profesorii îndrumători care au reușit să ofere sprijinul necesar tinerelor eleve.

Prof. Ana Fântână


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Între 22 și 26 aprilie 2024, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș o organizat o serie de manifestări dedicate „Săptămânii verzi”

sebesinfo.ro

Publicat

în

La Sebeș, „Săptămâna Verde” a adus o explozie de activități creative și educative, reunind comunitatea în jurul valorilor de conservare a mediului înconjurător și de promovare a unui stil de viață sustenabil.

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș a fost gazda unor evenimente pline de culoare și inspirație, aducând împreună peste 2000 de copiii, însoțiți de părinți, bunici și cadre didactice, pentru a celebra frumusețea naturii și a învăța despre importanța protejării ei.

La Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeș, atelierele de lectură au fost o sursă de inspirație pentru copii, care au descoperit povești captivante, cu personaje care își împărtășesc dragostea pentru natură. Micuții cititori au fost încurajați să-și exprime creativitatea și să-și pună imaginația la treabă în cadrul atelierelor de personalizare a ghivecelor pentru flori. Cu pensule în mână și culori vii, au transformat ghivecele goale în opere de artă unice, pline de farmec. Copăceii plantați în aceste ghivece au devenit simboluri vii ale angajamentului lor de a îngriji și proteja mediul înconjurător.

Elevii și preșcolarii din instituțiile de învățământ din municipiul Sebeș și împrejurimi s-au alăturat sărbătoririi „Săptămânii Verzi” prin participarea la o serie de proiecții de filme educative și inspiraționale despre natură. În sala de evenimente a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, copiii au călătorit virtual prin peisaje spectaculoase și au învățat despre ecosistemele unice ale planetei noastre și despre modurile în care pot contribui la conservarea lor.

Compartimentul muzeal, compus din Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș și Casa Memorială „Lucian Blaga” din Lancrăm, și-a primit vizitatorii, atât la secţia de Știinţele Naturii – extrem de atractivă, dar și în celelalte spații expoziționale, elevii descoperind istoria orașului și a zonei, evenimente și personalități istorice, culturale și artistice. La complexul memorial „Lucian Blaga” din Lancrăm am avut onoarea de a fi vizitați de elevi din întreaga țară, dornici să descopere „curțile dorului” și să cunoască locurile pe care Lucian Blaga le-a iubit atât de mult.

„Săptămâna Verde” a fost o sărbătoare a naturii și a prieteniei, un prilej de educație și conștientizare pentru întreaga comunitate. Prin participarea activă la evenimente, ne-am reafirmat cu toții angajamentul față de protejarea mediului înconjurător și ne-am conectat cu frumusețea și importanța naturii în viața noastră.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes