Actualitate
Reprezentanții angajaților de la Kronospan au manifestat astăzi la Sebeș
Așa cum anunțaseră miercuri prin intermediul unui comunicat de presă, aproape 50 de angajații ai Kronospan Sebeș s-au adunat joi, 12 februarie, în parcul din fața Primăriei Sebeș pentru a protesta împotriva modului în care edilul Alexandu Dăncilă “tratează conflictul local”.
Manifestanții, împărțiți în două grupuri, unul în care se protestarii purtau pelerine de culoare albă inscripționate cu mesajul “Respect Legea”, iar celălalt grup în pelerine negre cu inscripția “Suntem mai presus de lege”, au citit, prin vocea unui reprezentant, revendicările pentru care au ieșit în stradă:
“Domnule Primar Alexandru Dancila, Noi, cetateni ai Municipiului Sebeş si angajati ai SC Kronospan Sebeş SA, va cerem in virtutea drepturilor conferite noua de Constitutia României si a atribuţiilor impuse Primarului prin Legea nr. 215/2001, sa asiguraţi ordinea publica si liniştea locuitorilor acestui oras.
În ultimele saptamani, in fiecare duminica oraşul este asaltat de persoane care intr-un zgomot infernal strabat străzile si jignesc pe toti cei care nu se manifesta ca ei. Noi si familiile noastre suntem obligaţi ca in sfanta zi de duminica sa ascultam strigate, insotite de surle si trambite, care atenteaza la ordinea si liniştea publica.
În baza legii nr. 215/2001 art. 68 alin (1) litera I) va cerem sa luaţi masurile necesare pentru a opri aceste manifestaţii care atenteaza la bunele moravuri.
Faptele ilicite se pot obiectiva în acţiuni sau inacţiuni contrare legii si bunelor moravuri. Drepturile subiective şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice sunt numeroase şi diferite. La fel sunt şi faptele prin care acestea pot fi încălcate, în cele mai frecvente situaţii, faptele ilicite ale oamenilor sunt pozitive, adică fapte de comisiune sau acţiuni. Aşa sunt: sustragerea, deteriorarea sau distrugerea unui bun, vătămarea corporală a unei persoane, defăimarea unei persoane, minciuna …”
Dictionar-juridic/fapta-ilicita
Considerăm că:
- Minciunile, lansate in stradă, in ceea ce priveşte posibila ilegalitate a Autorizaţilor de Mediu detinute de firma la care lucram, constituie un grav atentat la bunele moravuri.
- În timpul adunarilor publice, pe care le-ati aprobat (n.r. primarul din Sebeș), au fost transmise cetatenilor informaţii false legate de lipsa Studiilor de Impact asupra sănatatii populaţiei pe care firma la care suntem angajati le deţine, punând astfel in pericol locurile noastre de munca cu incalcarea Art.31 din Constitutia României.
- În timpul adunarilor publice mai sus mentionate a fost incalcat Art.30 alin (6) din Constitutia României si art. 72 Cod Civil, fiindu-ne incalcat dreptul la viata privata si libertate.
Domnule Primar,
- in baza Legii nr. 215/2001 art.68 alin (1) lit. i), va cerem sa asiguraţi ordinea publica si liniştea locuitorilor Municipiului Sebeş, sa opriţi defaimarea si raspandirea de informatii false din timpul adunarilor publice, acţiuni care ne pun in pericol locurile de munca.
- in baza Legii nr. 215/2001 art.67 alin (1); art.69 alin (2), va cerem sa va faceţi datoria de reprezentant al oraşului si sa intocmiti impreuna cu organizatorii adunarilor publice lista revendicărilor sau cererilor acestora, pe care s-o inaintati Autoritatilor competente cu rugamimtea ca toate problemele ridicate sa fie rezolvate.”
[youtube_sc url=”http://youtu.be/nBubXSWEhUg”]
În legătură cu semnficația combinezoanelor albe și negre nu am reușit să obținem o explicație foarte clară.
Nu voi insista pe atitudinea agresivă și de intimidare față de reprezentanții presei de care a dat dovadă unul dintre reprezentanții protestatarilor, în speranța că nu a fost decât o scăpare de moment, care nu reprezintă poziția salariaților companiei și care nu se va mai repeta cu alte ocazii.
Amintesc însă un mic incident. La un moment dat, pe lângă fântâna arteziană trece un localnic, care spune cu voce tare (reproducere aproximativă): “Mai lăsați-mă, eu stau în Kogălniceanu (n.a. cartierul vecin platformei industrile Kronsospan) și știu mai bine ce respirăm acolo”. Același lider mai vocal al protestatrilor i-a replicat sec trecătorului că: „Și pe noi ne deranjează prostia”.
Cu surprindere, am remarcat că unul dintre reprezentanții angajaților prezent la protest nu avea cunoștință de cele transmise ieri, de către reprezentanții angajaților”companiei în legătură cu chemarea “la aceste adunări populare peste 10.000 de colaboratori din toată ţara, care vor participa cu aproximativ 5000 de utilaje de exploatare a lemnului si camioane de transport”, sau legat de ultimatumul potrivit căruia “în cazul în care, până la începutul lunii martie, nu vor înceta manifestaţiile astfel încălcându-se legea, angajaţii şi colaboratorii lor fiind în număr mult mai mare decât manifestanţii din ziua de azi, vor cere sa fie scoşi din ţară toţi mincinoşii, manipulatorii de informaţii false şi politicienii corupţi”, respectiv de afirmația potrivit căreia “începând cu 15 februarie 2015 în fiecare duminică la ora 14:00 în curtea SC Kronospan SA se vor strânge 500 de angajaţi care vor deschide porţile firmei şi vor aştepta coloana de manifestanţi.”
[youtube_sc url=”http://youtu.be/q7TU_n8wWg8″]
După aproximativ 30 de minute de la începerea mitingului, doi dintre reprezentanții angajaţilor s-au deplasat în clădirea primăriei pentru a îi înmâna personal edilului scrisoarea cu revendicările pentru care au ieșit în stradă. Alexandu Dăncilă nefiind la primărie, documentul a fost înregistrat și lasat la registartura instituției.
Reprezentanții angajaților Kronsospan așteaptă să le fie autorizate de către primărie o serie de manifestații de protest similare, în toate duminicile din luna martie, începând cu orele 14.00, în parcul din fața sediului administrației locale. Este vorba despre aceeași locație, aceeași oră și aceeași zi din săptămână în care au avut loc în ultimele cinci duminici protestele organizate de ONG-urile de mediu, împotriva poluării din Sebeș.
[youtube_sc url=”http://youtu.be/07RDybKLtFs”]
[youtube_sc url=”http://youtu.be/-3ExPSKX_Yo”]

Actualitate
A început cea de-a IV-a ediție a Școlii de Vară „Curcubeul Prieteniei”, organizată de Direcția de Asistență Socială Sebeș
Direcția de Asistență Socială Sebeș organizează, în perioada 14 iulie – 31 august 2026, cea de-a IV-a ediție a Școlii de Vară „Curcubeul Prieteniei”, un proiect destinat copiilor proveniți din familii aflate în situații de vulnerabilitate.

Programul se desfășoară etapizat în localitățile Răhău, Sebeș și Petrești, pentru a facilita accesul unui număr cât mai mare de copii la activități educative, recreative și de dezvoltare personală.
Potrivit organizatorilor, participanții vor lua parte la ateliere de creație, activități sportive și educative, jocuri interactive, sesiuni de karaoke, activități de educație ecologică, precum și excursii și ieșiri în natură. Scopul acestora este dezvoltarea creativității, a spiritului de echipă și a încrederii în sine.
O noutate a ediției din acest an este introducerea sesiunilor de dezvoltare personală dedicate atât copiilor, cât și părinților. Acestea urmăresc îmbunătățirea comunicării în familie și sprijinirea dezvoltării emoționale a participanților.
În cadrul proiectului sunt implicați și specialiștii Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Alba, care vor desfășura activități prin programul „Vara descoperirilor”. Copiii vor beneficia de sesiuni de consiliere și orientare adaptate vârstei, menite să îi ajute să își descopere aptitudinile și interesele.
Totodată, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Alba vor organiza activități de educație rutieră, prin care participanții vor primi informații privind regulile de circulație și comportamentul responsabil în trafic.
Proiectul își propune să ofere copiilor un cadru sigur pentru învățare, socializare și dezvoltarea abilităților de viață, contribuind, în același timp, la consolidarea relației dintre familie, școală și comunitate și la promovarea incluziunii sociale.
Organizatorii au transmis mulțumiri tuturor instituțiilor și persoanelor implicate în desfășurarea proiectului, printre care Primăria Municipiului Sebeș, Școala Gimnazială Nr. 2 Sebeș, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Alba, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, voluntarii și echipa Direcției de Asistență Socială Sebeș.
După încheierea activităților desfășurate în Răhău, Școala de Vară „Curcubeul Prieteniei” va continua în Sebeș și Petrești, până la sfârșitul lunii august.
Actualitate
U.M. 01760 Sebeș, pe locul al II-lea la prima ediție a minicampionatului de fotbal „Cupa 14 Iulie”
Militarii de la U.M. 01760 Sebeș au obținut locul al II-lea la prima ediție a minicampionatului de fotbal „Cupa 14 Iulie”, competiție organizată în perioada 6–10 iulie de Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii, în colaborare cu Școala de Instruire pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică din Sibiu.

Turneul, desfășurat cu ocazia Zilei Transmisioniștilor, a reunit echipe din mai multe unități militare din țară, care s-au întrecut într-o competiție marcată de fair-play, spirit de echipă și profesionalism.
La finalul întrecerii, clasamentul a fost următorul:
- Locul I – U.M. 01751 Râșnov
- Locul II – U.M. 01760 Sebeș
- Locul III – U.M. 01769 Bacău
- Locul IV – U.M. 01606 Sibiu
La competiție au mai participat echipele U.M. 02415 București, U.M. 02638 București, U.M. 01704 București, U.M. 01013 Târgu Cărbunești, U.M. 01612 Sibiu și U.M. 02692 București.
Performanța echipei din Sebeș reprezintă un rezultat remarcabil la prima ediție a competiției și evidențiază implicarea militarilor atât în activitățile specifice profesiei, cât și în cele sportive, care contribuie la consolidarea spiritului de echipă și a camaraderiei.
Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | sebesinfo.ro
Din Județacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 8 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 8 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniMesaje de SFANTUL Ilie 2025. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 3 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Mondenacum 11 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | sebesinfo.ro




















Alexandru
12.02.2015 la 22:39
METANOL – Este interzisă contaminarea canalizărilor și cursurilor de apă. – Este inflamabil și toxic; arde la 65 oC; dă amestecuri explozive cu aerul; reacționează violent cu substanțe oxidante prezentând risc de incendiu și explozie.
FORMALDEHIDĂ – Este interzis contactul la manipulare și depozitare. – Este toxică prin inhalare, în contact cu pielea și prin înghițire provoacă arsuri; substanța este SUSPECTĂ DE EFECT CANCERIGEN, poate cauza o iritare prin contact cu pielea.
UREE – Este interzisă contaminarea canalizărilor și cursurilor de apă. – Produce reacții grave la inhalare și ingestie; este miscibil în apă. La ardere duce la formarea de compuși toxici.
HIDROXID DE SODIU 30% (Soda caustică) – Atenție specială trebuie acordată organismelor acvatice. – Este un agent puternic corosiv, solubil în apă; contactul cu apa este exoterm putând genera clădură suficientă pentru ardere. La contactul cu pielea, mucoasele, inhalare și ingestie produce reacții grave organismului uman.
ACID FORMIC 20% – Este interzisă contaminarea canalizărilor și cursurilor de apă. – Este o substanță puternic corozivă și inflamabilă ; peste 69 oC poate forma amestecuri explozive cu aerul; arde la 69 oC. La contactul cu pielea, mucoasele, inhalare și ingestie provoacă reacții grave.
MELAMINĂ TEHNICĂ – Este interzisă contaminarea canalizărilor și cursurilor de apă. – Se descompune la încălzire, iar arderea duce la formarea de compuși iritanți și toxici, în suspensie cu aerul poate genera explozii.
SULFAT DE AMONIU 100% – Este interzisă contaminarea canalizărilor și cursurilor de apă. – Se descompune la încălzire, iar arderea duce la formarea de compuși iritanți și toxici.
URAN (azotat de amoniu) – Deversările accidentale pot avea un impact negativ asupra mediului, prin contaminarea terenurilor, a freaticului și apelor curgătoare. – Se descompune la încălzire, iar arderea duce la formarea de compuși iritanți și toxici ca NOx și NH4.
HEXAMINA – Efectul negativ al produsului este dat de formaldehidă și de amoniac, rezultate prin hidroliza acestuia. – Este un produs nociv, care dă reacții grave la contactul cu pielea, mucoasele, ingestie și inhalare. Este ușor inflamabilă – arde în condiții normale de temperatură și presiune, gazele de ardere sunt toxice. Vaporii și praful antrenați de aer sunt inflamabili sau pot forma amestecuri explozive. Din descompunere rezultă produse periculoase ca: vapori de amoniac, formaldehidă, acid cianhidric și oxizi de azot.
CLORURA DE AMONIU – Este interzisă contaminarea canalizărilor și cursurilor de apă. – Este un produs nociv, care dă reacții grave la contactul cu pielea, mucoasele, ingestie și inhalare. Se produc gaze toxice la ardere.
METABISULFIT DE SODIU – Este interzisă contaminarea canalizărilor și cursurilor de apă. – Este un produs nociv, care dă reacții grave la contactul cu pielea, mucoasele, ingestie și inhalare. Prezintă risc serios pentru ochi. De asemenea, la contact cu acizii eliberează gaze toxice.
BORAX (borat de sodiu) – Este interzisă contaminarea canalizărilor și cursurilor de apă – Solubil în apă; arde la 75 oC; dă reacții la contactul cu pielea, mucoasele, ingestie și inhalare.
STEARAT DE ZINC – Substanța este periculoasă pentru organismele acvatice. Este interzisă contaminarea canalizărilor și cursurilor de apă. – Este combustibil, duce la formarea de gaze iritante și toxice în timpul arderii. Particulele fine în amestec cu aerul dau amestecuri explozive; limita de explozie la 20 oC.
SULFAT DE CALCIU – Este interzisă contaminarea canalizărilor și cursurilor de apă. Nu se fac depozitări în spații deschise și direct pe sol. – Se va evita inhalarea și ingestia. Este iritant pentru tractul respirator și ochi. La expunere de lungă durată poate apărea fibroza. Prezintă pericol la dispersia particulelor fine în aerul atmosferic.
FOSFAT DISODIC – Este interzisă contaminarea canalizărilor și cursurilor de apă. Nu se fac depozitări în spații deschise și direct pe sol. – Se emit gaze iritante și toxice la ardere; arde și se descompune la 75 oC. Este coroziv pentru ochi, piele și tractul respirator.
ARGILĂ CAOLINOASĂ – Este interzisă contaminarea canalizărilor și cursurilor de apă. Nu se fac depozitări în spații deschise și direct pe sol. – Se va evita inhalarea și ingestia. Este iritant pentru tractul respiratoriu și irită ochii. La expunere de lungă durată poate aprea fibroza. Prezintă pericol la dispersia particulelor fine în aerul atmosferic.
ACID CLORHIDRIC 32% – Este interzisă contaminarea canalizărilor și cursurilor de apă, – Este puternic coroziv. Dă reacții grave la contactul cu pielea, mucoasele , ingestie și inhalare.
RĂȘINI UREOFORMALDEHIDICE și MELAMINO-FORMALDEHIDICE – Lichidele reziduale și deșeurile sunt periculoase – Expunerea repetată poate cauza sensibilitatea pielii.
ANHIDRIDA – Este interzisă deversarea în mediu. – Nociv, pericol de aprindere și explozie. A se evita contactul cu agenți oxidanți.
Alte produse auxiliare utilizate în cantități mici:
Plusamina – Periculos pentru microfloră și microfaună. Nu se bioacumulează.
Fluxair 97 / agent antispumare – Este interzisăv deversarea în mediu, conține hidrocarburi parafinice greu degradabile.
Trietilamina – Este interzisă deversarea în apele de suprafață sau în sistemul de canalizare. Se elimină prin firme autorizate. – Foarte inflamabil. Nociv prin inhalare, în contact cu pielea și prin înghițire. Provoacă arsuri grave.
Acid sulfamic – Produsul trebuie considerat periculos pentru mediu și nociv pentru organismele acvatice, cu posibilitatea de a provoca efecte adverse pe termen lung asupra mediului acvatic. – Iritant pentru ochi și piele. Nociv pentru organismele acvatice.
Diciandiamida – Este interzisă aruncarea produsului în mediul înconjurător – Produsul se păstrează într-un loc răcoros, bine ventilat, departe de sursele de căldură, flăcări deschise și scântei și alte surse de aprindere.
Acid ptoluensulfonic – Este interzisă dispersarea produsului în mediul înconjurător – Depozitare în containere închise, etichetate.
Bisulfit de amoniu – Este interzisă deversarea produsului în mediu. – Iritant pentru ochi și sistemul respirator.
Nalco BT 13 – Este interzisă contaminarea apelor de suprafață.
Nalco BT 21 – Este interzisă contaminarea apelor de suprafață.
Nalco WT326 – Produsul poate prezenta riscuri pentru ecosistemul acvatic dacă este deversat. Materialul nu trebuie să ajungă în canalizare sau ape. Dacă râurile, solul sau canalizarea sunt contaminate, autoritățile locale trebuie anunțate.
Nalco WT730 – Acest produs poate reprezenta un risc pentru ecosistemul acvatic dacă este deversat în canalizare sau ape. Dacă râurile, solul sau canalizarea sunt contaminate, trebuie anunțate autoritățile locale.
Resorcinol – Foarte toxic pentru organismele acvatice. – Nociv prin înghițire. Poate irita ochii și pielea.
Săruri de răcire TS 15 – Este interzisă deversarea produsului în mediu
Dietilenglicol – Puțin periculos. Este interzisă deversarea în apele de suprafață sau în sistemul de canalizare.
Toluen – Foarte inflamabil, iritant pentru piele. Nociv: pericol de efecte grave asupra sănătății la expunere prelungită prin inhalare.
Acetona – Este necesară diluarea cu multă apă. Este interzisă infiltrarea în canalizare / apa de suprafață.
SECȚIA PAL:
Rini ureo-melmino-formaldehidice – Efectele asupra mediului sunt legate de prezența formaldehidei în produs. Se recomandă evitarea contaminării canalizărilor și cursurilor de apă. – Arderea duce la formarea de compuși iritanți și toxici.
Uran (Întritor) – Îngrășământ azotos, poate contamina freaticul și produce încărcarea excesivă cu nutrienți a apelor. – La ardere duce la formarea de compuși toxici și iritanți.
Emulsie de Parafină/previne umflarea la umiditate – Este interzisă contaminarea canalizărilor și cursurilor de apă – Arderea duce la formarea de compuși iritanți și toxici.
Fiberline 403X/ agent de separare – Periculos pentru mediu acvatic – Arderea duce la formarea de compuși iritanți și toxici.
Toluen – Efecte nocive asupra organismelor acvatice. Efect toxic asupra peștilor și planctonului. Este interzisă infiltrarea în apă sau sol. Biodegradabil, nu se bioacumulează. – Foarte inflamabil. Iritant. Nociv prin inhalare. Poate duna fetusului.
Acetonă – Acetona volatilizează la vărsare pe sol. – Ușor inflamabil. Poate produce narcoză.
SECȚIA MDF:
Bisulfit de amoniu soluție – Dacă este descărcat în apă produce reducerea oxigenului și creșterea amoniului. Iritant, în caz de contact cu acizii sau de ardere eliberează oxizi de sulf.