Rămâi conectat

Administrație

Realizarea canalizării menajere la Răhău: 10% din lucrări au fost executate. Finanțarea este din fonduri nerambursabile

sebesinfo.ro

Publicat

în

Proiectul de investiții având ca scop realizarea canalizării menajere și a stației de epurare de la Răhău este în plină derulare, până la această dată fiind executate peste 10% din lucrările prevăzute.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 15 martie 2021, fiind deja realizate 36 de cămine la rețeaua de canalizare, peste 2.000 metri de tubulaturi și 68 de cămine racorduri (din totalul de 547 cămine racorduri).

„Cetățenii din Răhău se confruntă cu un disconfort generat de realizarea acestor lucrări; le mulțumim pentru înțelegere și încercăm să păstrăm o comunicare deschisă. Avem speranța că odată finalizat proiectul, comunitatea va beneficia de această investiție, atât de mult așteptată” a transmis primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

Reamintim că pentru realizarea acestei investiții de la Răhău, Primăria Municipiului Sebeș a obținut o finanțare nerambursabilă, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, în valoare de 8.096.316,00 lei.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Administrație

Dorin Nistor, primar Sebeș: „Copiii se întorc la școală și grădiniță în condiții bune. Preocuparea noastră a fost îndepărtarea zăpezii în zonele din proximitatea unităților de învățământ”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primarul Dorin Nistor a declarat că mâine, copii se pot reîntoarce în școli și grăninițe, în condiții bune. În cursul zilei de miercuri, 7 ianuarie 2026, eforturile echipelor de deszăpezire au canalizate către curățarea căilor de acces înspre unitățile de învățământ din Municipiu.

„Maine copiii se pot întoarce la școală și la grădiniță în condiții bune, preocuparea noastră fiind și aceea de a curăța de zăpadă zonele din proximitatea instituțiilor de învățământ.

Echipele au intervenit pe tot parcursul zilelor trecute, în special în zonele cu o circulate mai intensă și acolo unde am fost solicitați, astfel am reușit să curățăm și să ridicăm cantități importante de zăpadă.

Știu că au existat și nemulțumiri, pe care le înțeleg, însă este important de spus că nu au fost înregistrate probleme deosebite cauzate de ninsoare. Uneori intervențiile au fost mai dificile din cauza mașinilor parcate pe carosabil sau pe aleile dintre blocuri, lucru care, din păcate, nu a depins de noi.

Le mulțumesc tuturor cetățenilor care au dat o mână de ajutor, curățând zonele din jurul proprietăților și au înțeles că bucuria zăpezii ne aduce și responsabilități.

Vă mulțumesc pentru răbdare și înțelegere. Vom continua să fim atenți la zonele care necesită intervenții sau la solicitările pe care le vom primi”, a transmis Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeș.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Dorin Nistor: „Încă de la miezul nopții trecute s-a intervenit în Sebeș, Lancrăm, Răhău și Petrești pentru îndepărtarea efectelor gererate de căderile masive de zăpadă”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primarul Sebeșului, Dorin Nistor, anunță că începând de la miezul nopții trecute s-a intervenit în Sebeș, Lancrăm, Răhău și Petrești s-a intervenit cu patru utilaje dotate cu lamă, două utilaje pentru împrăștierea soluției lichide de clorură și o sărăriță dotată cu amestec de nisip și sare.

„Începând cu miezul nopții, la Sebeș și în localitățile aparținătoare – Lancrăm, Răhău și Petrești, s-a intervenit cu patru utilaje dotate cu lamă, două utilaje pentru împrăștierea soluției lichide de clorură și o sărăriță cu nisip și sare. De asemenea, o echipă formată din șase persoane a acționat pentru deblocarea trecerilor de pietoni din zona centrală, precum și a unor sectoare de trotuare. Din fericire, nu au fost probleme deosebite”, a transmis primarul Dorin Nistor.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Miercuri 31 decembrie, ultima zi de încasare a taxelor și impozitelor locale aferente anului 2025. Vezi de când se pot plati taxele pentru 2026, la Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș a anunțat programul de încasare a taxelor și impozitelor locale pentru finalul anului 2025 și începutul anului 2026.

Municipiul Sebeș, prin Serviciul venituri, anunță contribuabilii, persoane fizice și juridice:

Ultima zi de încasare a impozitelor și a taxelor locale în numerar, la ghișeul instituției din P-ța. Primăriei nr. 1 este 31.12.2025 până la ora 09:00.

În anul 2026:

– Prima zi de încasare fără debit (amenzi, taxe) este de 08.01.2026, ora 8:30.
– Prima zi de încasare cu debit (impozite pe clădiri, terenuri, mijloace de transport) este 12.01.2026, ora 8:30.
– Prima zi în care se pot efectua încasări fără debit (amenzi, taxe) prin mijloace electronice (POS, Ghișeul.ro, SELF-TAX, pagina web) este de 08.01.2026.
– Prima zi în care se pot efectua încasări cu debit (impozite pe clădiri, terenuri, mijloace de transport) prin mijloace electronice (POS, Ghișeul.ro, SELF-TAX, pagina web) este de 12.01.2026.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes