Politică
Radu Cristian: „Pentru noua majoritate vom fi Vlad Țepeș. Ne-am pus în telefon numărul de la DNA”
Consilierul local al municipiului Sebeș, din partea PRU, Radu Cristian, a scris, joi, pe contul său de Facebook, după ce a pierdut alegerile pentru funcția de viceprimar, în fața liberalului Adrian Bogdan, care a obținut cu un singur vot mai mult, că ”un băiat verzui a trădat”, iar pentru noua majoritate a Consiliului Local vor fi ”Vlad Țepeș”.
Cristian ar fi obținut nouă voturi fiind propus și susținut de PSD, PRU și ALDE. Acesta menționează că el și prietenii lui din consiliul local Sebeș sunt oameni curați, vor face rânduială ca la sași și vor denunța ”orice mizerie sau contract păgubos ce l-ar putea face noua majoritate”. El mai precizează că ei au deja în agenda telefonului numărul Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
”Uneori lucrurile nu se intampla asa cum am sperat. Fie ca sunt cazuri obiective, de forta majora, fie ca apar situatii in care interesul personal si subiectiv al unora devine obstacol. In zilele trecute, am consolidat o majoritate de consilieri locali, 10 in total, pentru impunerea viceprimarului. Consilierii de la PRU, PSD, ALDE si Partidul Verde. Din pacate, un baiat verzui a tradat. In ultimul moment. Chiar inainte de vot, ne-a asigurat ca aceasta alianta e una stabila. Numai ca puterea cuvantului dat, la unii, e prea mica. Dezamagitor. Si asa s-a constituit noua majoritate surprinzatoare dar mincinoasa si bazata pe tradare. Invatam din aceste lectii. Dar nu le uitam. E doar o etapa. Lupta noastra dreapta pentru Sebes continua. Eu si prietenii mei ne vom face treaba in Consiliul Local pentru ca suntem OAMENI CURATI ca si voi. Va multumesc pentru increderea voastra. Noi vom fi adevaratii vostri reprezentanti. Fiti siguri ca vom FACE RANDUIALA CA LA SASI. Iar pentru noua majoritate din Consiliul Local vom fi Vlad Tepes! Vom lupta pentru fiecare proiect bun al oamenilor si vom fi primii care vor denunta orice mizerie sau contract pagubos ce l-ar putea face noua majoritate. Ne-am pus deja in agenda telefonului numarul de la DNA!”, a scris Radu Cristian.

Politică
PSD Sebeș are o nouă echipă conducere: Radu Cristian a fost ales președinte al organizației
Sebeșul ocupă un loc aparte în istoria PSD Alba, fiind municipiul în care administrația social-democrată a creat condițiile pentru unele dintre cele mai importante investiții economice din România.

Am participat la Conferința de Alegeri a Organizației Municipale PSD Sebeș, un moment important în care a fost aleasă noua echipă de conducere, în frunte cu Radu Cristian, un profesionist cu experiență managerială la nivel național, care are capacitatea de a construi o organizație puternică, serioasă și conectată la nevoile comunității.
Sebeșul ocupă un loc aparte în istoria administrației social-democrate din Alba. Aici, prin viziune și decizii curajoase, au fost create condițiile care au pus municipiul pe harta economică a României, prin atragerea unor investiții majore, inclusiv a celor realizate de grupul Mercedes cat și cele realizate de companii românești sau străine importante. Este o dovadă că dezvoltarea apare atunci când există leadership, competență și preocupare reală pentru viitorul comunității.
Noua echipă are misiunea de a câștiga încrederea sebeșenilor prin profesionalism, seriozitate, dialog permanent cu cetățenii și prezență activă în viața comunității. Oamenii așteaptă implicare, soluții și proiecte care să răspundă nevoilor reale ale orașului, iar PSD Sebeș trebuie să fie o echipă unită, credibilă și pregătită să construiască pentru viitor.
Îi mulțumesc colegului nostru, consilierul județean Vasile Spătariu, pentru activitatea desfășurată la conducerea organizației. Într-o perioadă deloc ușoară, a reușit să așeze lucrurile în interiorul echipei, să readucă încrederea între membri și să creeze baza pe care noua conducere poate construi mai departe.
Felicitări tuturor celor aleși și mult succes în această nouă etapă! Sunt convins că, prin muncă, seriozitate și apropiere de oameni, noua echipă va consolida organizația și va câștiga încrederea tot mai multor sebeșeni. Împreună, putem reda Sebeșul sebeșenilor, tuturor celor pentru care acest oraș este acasă și care își doresc să vadă comunitatea dezvoltându-se prin implicarea și energia oamenilor săi.
Corneliu Mureșan,
Președinte PSD Alba
Politică
Seniorii social-democrați din Alba și-au ales noua conducere, la Sebeș. Emil Itu este noul președinte
Peste 200 de delegați, reprezentând pensionarii PSD ai Județului Alba au luat parte sâmbătă, 23 mai 2026, la Conferința Organizatiei Seniorilor Social Democrați (OSSD) eveniment desfășurat la Motelul ,,Dacia” din Sebeș.

Invitată la eveniment a fost conducerea organizației PSD Alba: președinte Corneliu Mureșan, secretarul executiv Mircea Trifan, deputatul Voicu Vușcan, Adina Toma – Viceprimar de Alba Iulia, Iulia Fabian- președinta organizației Județene a Femeilor Alba. Presedinte al OSSD a fost ales Emil Ioan Itu- 2 prim vicepreședinți: Nicolae Contan și Ioan Neagu,secretar executiv Ovidiu Suciu -10 vicepreședinți, câte 2 pe fiecare colegiu, alti membri în Biroul Executiv județean.

„De azi, Organizația Seniorilor Sociali Democrati Alba este mai puternică.
Am participat cu drag la un moment important, alături de oameni dedicați, experiență valoroasă și energie pentru viitor. Seniorii organizației rămân exemplul de implicare, echilibru și continuitate.
Multă putere, inspirație și rezultate frumoase în noul mandat.
Aveți toată susținerea pentru proiecte care unesc oamenii și dau valoare comunității.
Împreună construim mai mult decât o organizație — construim respect, colaborare și viitor”, a transmis președintele Corneliu Mureșan, președintele organizației PSD Alba.
Constantin PREDESCU
Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | sebesinfo.ro
Din Județacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 8 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 8 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniMesaje de SFANTUL Ilie 2025. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 3 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Mondenacum 11 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | sebesinfo.ro



















