Politică
Radu Cristian: Domnule Rareș Bogdan, domnule Ludovic Orban, la Sebeș, primarul PNL merge în campania electorală cu angajați din Primărie! Susțineți așa ceva?
Scrisoare deschisă către Rareș Bogdan, candidatul PNL la Parlamentul European și către Ludovic Orban, președintele PNL
Domnule Rareș Bogdan, domnule Ludovic Orban,
Mesajul public pe care domniile voastre l-au adus în această campanie a fost unul de eliminare a oricăror forme și comportamente imorale și probabil ilegale care s-au manifestat pe alocuri în politica românească. Fapt pentru care supun atenției dumneavoastră practicile cel puțin neortodoxe ale primarului PNL din Sebeș. Edilul liberal de aici nu se mai ferește deloc: merge în campania electorală cu angajați din Primărie! Primarul așa-zis de dreapta, Dorin Nistor, scoate pe străzile din municipiu la munca de împărțit pliante electorale angajați din Primărie, de la Azilul de bătrâni, de la Pompieri, de la Asistență Socială sau de la Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului.
Ideea este că acele persoane care îl însoțesc în campanie pe Dorin Nistor sunt angajați publici, pe banii oamenilor din Sebeș, unii cu salarii de aproape 9.000 de lei. Faptul că sunt atât de bine remunerați se verifică prin aceea că trebuie să participe la acțiunile primarului? La asta recurge Partidul Național Liberal prin unii din aleșii săi locali?
Păi atunci care este criteriul competenței: cel politic sau cel administrativ? Aici este o situație cel puțin imorală dacă nu chiar și ilegală. Este de văzut și dacă acești oameni au fost puși să meargă în campanie în timpul liber sau în orele de program. Pentru că în a doua situație lucrurile pot deveni penale.
Domnule Rareș Bogdan, timp de aproape șapte ani, v-am urmărit constant în emisiunile de la Realitatea TV și am apreciat atitudinea critică și fermă în fața unor astfel de derapaje ca cel de azi. Nu v-ați sfiit niciodată să dezavuați public astfel de comportamente politice ca cel al primarului din Sebeș. Am încredere că aceeași reacție o veți avea și astăzi față de un primar care a greșit grav, chiar dacă vă e coleg de partid.
Domnule Ludovic Orban, de-a lungul timpului ați condamnat orice exces public făcut de alții, din alte partide. Astăzi aveți posibilitatea să arătați că sunteți consecvent principiilor enunțate și nu vă feriți să trageți la răspundere un asemenea comportament.
Pentru un partid politic, pentru un partid cu o istorie ca cea a Partidului Național Liberal, este un gest de onoare să amendați o acțiune lipsită de decență și de bun simț public. România merge mai departe doar dacă rămânem consecvenți principiilor asumate indiferent de situație.
Radu Cristian, consilier local al municipiului Sebeș!

Politică
PSD Sebeș are o nouă echipă conducere: Radu Cristian a fost ales președinte al organizației
Sebeșul ocupă un loc aparte în istoria PSD Alba, fiind municipiul în care administrația social-democrată a creat condițiile pentru unele dintre cele mai importante investiții economice din România.

Am participat la Conferința de Alegeri a Organizației Municipale PSD Sebeș, un moment important în care a fost aleasă noua echipă de conducere, în frunte cu Radu Cristian, un profesionist cu experiență managerială la nivel național, care are capacitatea de a construi o organizație puternică, serioasă și conectată la nevoile comunității.
Sebeșul ocupă un loc aparte în istoria administrației social-democrate din Alba. Aici, prin viziune și decizii curajoase, au fost create condițiile care au pus municipiul pe harta economică a României, prin atragerea unor investiții majore, inclusiv a celor realizate de grupul Mercedes cat și cele realizate de companii românești sau străine importante. Este o dovadă că dezvoltarea apare atunci când există leadership, competență și preocupare reală pentru viitorul comunității.
Noua echipă are misiunea de a câștiga încrederea sebeșenilor prin profesionalism, seriozitate, dialog permanent cu cetățenii și prezență activă în viața comunității. Oamenii așteaptă implicare, soluții și proiecte care să răspundă nevoilor reale ale orașului, iar PSD Sebeș trebuie să fie o echipă unită, credibilă și pregătită să construiască pentru viitor.
Îi mulțumesc colegului nostru, consilierul județean Vasile Spătariu, pentru activitatea desfășurată la conducerea organizației. Într-o perioadă deloc ușoară, a reușit să așeze lucrurile în interiorul echipei, să readucă încrederea între membri și să creeze baza pe care noua conducere poate construi mai departe.
Felicitări tuturor celor aleși și mult succes în această nouă etapă! Sunt convins că, prin muncă, seriozitate și apropiere de oameni, noua echipă va consolida organizația și va câștiga încrederea tot mai multor sebeșeni. Împreună, putem reda Sebeșul sebeșenilor, tuturor celor pentru care acest oraș este acasă și care își doresc să vadă comunitatea dezvoltându-se prin implicarea și energia oamenilor săi.
Corneliu Mureșan,
Președinte PSD Alba
Politică
Seniorii social-democrați din Alba și-au ales noua conducere, la Sebeș. Emil Itu este noul președinte
Peste 200 de delegați, reprezentând pensionarii PSD ai Județului Alba au luat parte sâmbătă, 23 mai 2026, la Conferința Organizatiei Seniorilor Social Democrați (OSSD) eveniment desfășurat la Motelul ,,Dacia” din Sebeș.

Invitată la eveniment a fost conducerea organizației PSD Alba: președinte Corneliu Mureșan, secretarul executiv Mircea Trifan, deputatul Voicu Vușcan, Adina Toma – Viceprimar de Alba Iulia, Iulia Fabian- președinta organizației Județene a Femeilor Alba. Presedinte al OSSD a fost ales Emil Ioan Itu- 2 prim vicepreședinți: Nicolae Contan și Ioan Neagu,secretar executiv Ovidiu Suciu -10 vicepreședinți, câte 2 pe fiecare colegiu, alti membri în Biroul Executiv județean.

„De azi, Organizația Seniorilor Sociali Democrati Alba este mai puternică.
Am participat cu drag la un moment important, alături de oameni dedicați, experiență valoroasă și energie pentru viitor. Seniorii organizației rămân exemplul de implicare, echilibru și continuitate.
Multă putere, inspirație și rezultate frumoase în noul mandat.
Aveți toată susținerea pentru proiecte care unesc oamenii și dau valoare comunității.
Împreună construim mai mult decât o organizație — construim respect, colaborare și viitor”, a transmis președintele Corneliu Mureșan, președintele organizației PSD Alba.
Constantin PREDESCU
Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | sebesinfo.ro
Din Județacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 9 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 9 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 4 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Mondenacum 11 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | sebesinfo.ro
Din Județacum 8 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro



















