Rămâi conectat

Actualitate

Proteste de amploare a salariaților de la Kronospan Sebeș: „Vom cere sa fie scoşi din ţară toţi mincinoşii și manipulatorii de informaţii false”

sebesinfo.ro

Publicat

în

kronospan-sebes-vedere-aerianaAngajații de la Kronospan Sebeș anunță prin intermediul unui comunicat de presă demararea unor ample acțiuni de protest în municipiul Sebeș. Prima adunare publică, care a primit deja autorizație din partea Primăriei Sebeș, va avea loc miercuri, 12 februarie, între orele 11.00 – 12.00, în parcul din fața administrației locale.

Reprezentanții angajaților Kronsopan Sebeș au solicitat primăriei autorizație în vederea organizării de proteste în toate duminicile din luna martie, în parcul din fața primăriei, începând cu ora 14.00, exact în aceeași zi din săptămână, în aceeași locație și la aceeași oră la care sunt organizate protestele anti-poluare.

La proteste, salariații Kronospan anunță că “vor chema peste 10.000 de colaboratori din toată ţara”, care “vor participa cu aproximativ 5000 de utilaje de exploatare a lemnului si camioane de transport”.

De asemena, aceștia transmit un mesaj direct pentru cei care protestează de cinci duminici încoace împotriva Kronospan: “începând cu 15 februarie 2015 în fiecare duminică la ora 14:00 în curtea SC Kronospan SA se vor strânge 500 de angajaţi care vor deschide porţile firmei şi vor aştepta coloana de manifestanţi.”

Angajații Kronospan dau și un ultimatum: “În cazul în care, până la începutul lunii martie, nu vor înceta manifestaţiile astfel încălcându-se legea, angajaţii şi colaboratorii lor fiind în număr mult mai mare decât manifestanţii din ziua de azi, vor cere sa fie scoşi din ţară toţi mincinoşii, manipulatorii de informaţii false şi politicienii corupţi.”

Comunicat angajații Kronsopan Sebeș:

“Angajaţii Kronospan au un program de acţiune foarte bine stabilit. Acest program a fost depus şi înregistrat la Primăria Sebes , îl găsiţi ataşat.

Joi, după mitingul de o oră din faţa Primăriei, angajaţii vor înmâna o scrisoare de protest Primarului Municipiului Sebes. Se protestează împotriva nepăsării cu care Primăria tratează conflictul local. Este de neacceptat ca administraţia locală plătită şi din banii noştri, nici măcar să nu întrebe care sunt motivele pentru care manifestanţii ies in stradă.

Este  de neacceptat ca o minoritate locală să ceară încălcarea legii “Kronospan afară din ţară”, lege prin care s-a reglementat funcţionarea legală a unui agent economic iar Primăria să nu încerce să explice manifestanţilor că nu este constituţional să ceri moartea cuiva atâta timp cât legea îi permite să trăiască.

Funcţie de reacţia Primarului la scrisoarea de protest se vor organiza adunările populare pe parcursul lunii martie 2015.

Angajaţii vor chema la aceste adunări populare peste 10.000 de colaboratori din toată ţara, aceştia vor participa cu aproximativ 5000 de utilaje de exploatare a lemnului si camioane de transport.

În cazul în care, până la începutul lunii martie, nu vor înceta manifestaţiile astfel încălcându-se legea, angajaţii şi colaboratorii lor fiind în număr mult mai mare decât manifestanţii din ziua de azi, vor cere sa fie scoşi din ţară toţi mincinoşii, manipulatorii de informaţii false şi politicienii corupţi.

Începând cu 15.02.2015 în fiecare duminică la ora 14:00 în curtea SC Kronospan SA se vor strânge 500 de angajaţi care vor deschide porţile firmei şi vor aştepta coloana de manifestanţi.

Kronospan Sebes SA nu are o organizaţie sindicală. Angajaţii sunt reprezentaţi de un grup de muncitori şi pot decide fiecare în parte dacă să urmeze sau nu aceşti lideri.  

Liderii angajaţilor nu dau declaraţii sforăitoare. Daca vreţi sa le adresaţi întrebări puteţi să o faceţi la adresa aceasta de e-mail.

Potrivit procesului verbal întocmit de Primăria Sebeș, “persona desemnata de către solicitanţi să conducă adunarea publica este Domnul Brezae Ioan, iar dispozitiv propriu de ordine format din personal purtând însemne distinctive, va fi stabilit la fata locului, împreună cu reprezentanţii jandarmeriei.

Reprezentanţii salariaţilor- Muresan Flavius, Hanca Vasile, Bobar Oliviu Nicolae, Brezae loan.”




Actualitate

Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.

Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.

Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes