Rămâi conectat

Actualitate

Proiect al Primăriei Sebeş: Creşă şi grădiniţă pentru 85 de copii, amenajate într-o fostă centrală termică şi un fost depozit de cărbune în cartierul Valea Frumoasei

redacția sebesinfo.ro

Publicat

în

În Sebeș, un municipiu în care se constată o creștere demografică constantă în ultimii ani datorită investițiilor străine și românești importante derulate aici, nu există nicio creșă, iar spațiul în grădinițele existente este insuficient.

Cererile venite din partea familiilor tinere sunt tot mai multe, astfel că primăria dorește să amenajeze o creșă și o grădiniță, prin transformarea unor clădiri în care a funcționat o centrală termică și un depozit de cărbune, în cartierul Valea Frumoasei. Potrivit reprezentanților Primăriei Sebeș, costurile investiției s-ar ridica la 3.067.597 de lei. Proiectul a fost depus spre finanțare la Miniserul Dezvoltării, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală 2017.

”Investiția presupune construirea unei noi clădiri cu suprafața de 969 de metri pătrați. Această unitate școlară va putea primi și educa până la 85 de copii, 25 de antepreșcolari și 60 de preșcolari. Unitatea nou înființată va fi dotată cu aparatură, mobilier, dotări pentru locuri de joacă și dotări aferente PSI. În privința prognozelor pe termen mediu şi lung privind viitorii beneficiari ai investiției, arătăm că în municipiul Sebeș (localitate cu mai mult de 27.000 de locuitori) nu există la ora actuală nicio unitate de tip creșă, în ciuda numeroaselor solicitări în acest sens venite din partea familiilor. De asemenea, locurile existente în grădinițele funcționale sunt insuficiente”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Tendința demografică la nivelul municipiului Sebeș este crescătoare, de la an la an consemnându-se creșteri care urmează evoluția bună a economiei și a investițiilor. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, Sebeșul este orașul din România cu cea mai mare sumă investită/locuitor – investiții străine și naționale. Progresul economic accentuat aduce după sine stabilirea forței de muncă în municipiu, în majoritate familii tinere, fapt care accentuează de la an la an cererea de locuri în creșe și grădinițe.

Având în vedere faptul că mulți copii trebuie să parcurgă distanțe mari pentru a ajunge la grădiniță, aspect coroborat cu multitudinea cererilor din partea cetăţenilor municipiului Sebeş pentru construirea unei astfel de unităţi în cartierul Valea Frumoasei, se impune necesitatea amenajării unei creşe şi a unei grădiniţe. În clădirile care urmează a fi transformate în creșă și grădiniță nu a mai fost desfășurată nicio activitate de la trecerea la sistemul de încălzire individual, în urmă cu câțiva ani. Potrivit reprezentanților primăriei, la nivelul municipiului există suficient personal calificat pentru noua unitate de învățământ.

I. P.




Actualitate

Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.

Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.

Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes