Rămâi conectat

Administrație

Primarul Dorin Nistor s-a întâlnit cu șeful secției politice din cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București

sebesinfo.ro

Publicat

în

Joi 24 aprilie 2025, am primit la Sebeș vizita domnului Jessup Taylor, șeful secției politice din cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București.

Întâlnirea a avut loc la sediul Primăriei Municipiului Sebeș și s-a desfășurat într-un cadru constructiv, cu accent pe întărirea relațiilor de colaborare și dezvoltarea parteneriatelor existente între comunitatea noastră și instituții sau companii din Statele Unite.

La Sebeș sunt prezente investiții americane, iar în această idee am prezentat direcțiile de dezvoltare ale municipiului, proiectele deja realizate, precum și obiectivele viitoare. Totodată, am subliniat deschiderea noastră spre schimburi de bune practici și dorința de a învăța din experiențele administrative și politice ale Statelor Unite.

Această întâlnire confirmă interesul comun pentru dialog și cooperare, în beneficiul comunității locale și al parteneriatului strategic dintre România și SUA. Politicienii americani sunt interesați și de direcțiile politice ale României, iar contactul direct cu liderii comunităților locale este important, în acest context fiind ascultată și opinia Sebeșului, un oraș dezvoltat economic, un municipiu dinamic, cu oameni harnici, a căror voce este corect să conteze.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Administrație

Primăria Municipiului Sebeș a lansat în dezbatere publică proiectul privind modificarea tarifelor pentru serviciile de salubrizare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind acordarea unui mandat special pentru modificarea tarifelor distincte de gestionare și a tarifelor de facturare aferente serviciilor prestate de asocierea RER Vest SA/RETIM Ecologic Service SA, în baza Contractului de delegare prin concesiune a gestiunii activităților de colectare și transport al deșeurilor în Zona 2 – Lot 2 Tărtăria.

Documentația aferentă proiectului poate fi consultată pe pagina de internet a instituției, în secțiunea Consiliul Local – Acte administrative – Proiecte de hotărâri aflate în dezbatere publică.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, persoanele interesate pot transmite în scris propuneri, sugestii și opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ. Acestea pot fi depuse la registratura Primăriei Municipiului Sebeș, situată în Piața Primăriei nr. 1, în timpul programului de lucru al instituției, sau pot fi trimise prin e-mail la adresa secretariat@primariasebes.ro.

Termenul-limită pentru transmiterea propunerilor este 22 iulie 2026.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Transportul public din Sebeș se extinde în comuna Daia Română. Vezi programul curselor

sebesinfo.ro

Publicat

în

Locuitorii din municipiul Sebeș și comuna Daia Română beneficiază, începând cu 1 iulie 2026, de un sistem regional de transport public, după ce autoritățile locale au aprobat reorganizarea serviciului și extinderea acestuia la nivel intercomunitar.

Consiliul Local al Municipiului Sebeș a adoptat Hotărârea nr. 174/2026 privind reorganizarea serviciului de transport public de persoane, iar Consiliul Local al Comunei Daia Română a aprobat o hotărâre similară. Măsura pune în aplicare noul model de administrare prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Zona Sebeș.

În baza hotărârilor adoptate, serviciul de transport public este gestionat prin gestiune directă, iar operarea a fost încredințată societății Transport Public Sebeș SRL, companie aflată în subordinea administrației locale.

Transport regional între Sebeș și Daia Română

Noua organizare extinde aria de acoperire a transportului public, care nu mai deservește doar municipiul Sebeș, ci și comuna Daia Română. Autoritățile locale susțin că această soluție va contribui la creșterea eficienței serviciului, la asigurarea continuității curselor și la îmbunătățirea calității transportului pentru locuitorii din întreaga zonă.

Procesul de reorganizare a fost pregătit în ultimii ani și a inclus elaborarea unui studiu de oportunitate, adoptarea mai multor hotărâri de consiliu local și constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară, care va coordona serviciul de transport public la nivel regional.

Odată cu aprobarea noului sistem au fost avizate și documentele necesare funcționării acestuia, respectiv studiul de oportunitate, contractul de delegare, caietul de sarcini, regulamentul de organizare și funcționare, precum și documentația tehnică aferentă.

Programul curselor Sebeș – Daia Română

Programul de transport este valabil de luni până vineri.

Plecări din Autogara Sebeș:

  • 05:30
  • 06:10
  • 07:10
  • 13:10
  • 14:30
  • 15:30
  • 16:30
  • 21:40
  • 23:10

Plecări din Daia Română:

  • 05:50
  • 06:30
  • 07:30
  • 13:30
  • 15:00
  • 15:50
  • 16:50
  • 22:00
  • 23:30

Prin implementarea noului sistem regional, autoritățile urmăresc să ofere un serviciu de transport public integrat pentru locuitorii din Sebeș și Daia Română, cu o administrare unitară și o mai bună coordonare a curselor.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes