Rămâi conectat

Administrație

Primăria Sebeș: „Toți proprietarii și deținătorii de terenuri au obligația să ia măsuri de prevenire, combatere și distrugere a ambroziei”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș informează cetățenii că, potrivit Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, toți proprietarii și deținătorii de terenuri, precum și administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, au obligația să ia măsuri de prevenire, combatere și distrugere a acestei plante invazive.

Ambrozia (Ambrosia artemisiifolia) este una dintre cele mai periculoase plante alergenice, afectând peste 2,5 milioane de români. Polenul ei provoacă rinite alergice, conjunctivite și, în cazuri mai severe, astm bronșic.

Pentru prevenirea răspândirii ambroziei, lucrările de combatere (smulgere, cosire, erbicidare etc.) trebuie efectuate periodic, începând din momentul răsăririi plantei și până cel târziu la data de 30 iunie, sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment din partea autorităților.

Nerespectarea prevederilor Legii nr. 62/2018 constituie contravenție și se sancționează cu avertisment. Constituie contravenție nerespectarea prevederilor din avertisment și se sancționează cu:

– Amendă de la 1.000 la 5.000 lei pentru persoane fizice;
– Amendă de la 10.000 la 20.000 lei pentru persoane juridice.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Primăria Sebeș: Cei care au depus cereri pentru locuințe ANL pot să-și actualizeze dosarele până în data de 19 septembrie 2025

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiul Sebeș aduce la cunoștință persoanelor care au depus cerere pentru închirierea unei locuințe A.N.L. să actualizeze documentele depuse la dosar.

Persoanele interesate că se mai pot depune cereri pentru închirierea unei locuințe A.N.L., la registratura Primăriei Municipiului Sebeș, până la data de 19 septembrie 2025, dată la care se vor analiza toate cererile depuse în acest sens.

„Menționăm faptul că dosarele care nu sunt actualizate până la data menționată anterior vor fi descalificate. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să vă adresați Compartimentului Patrimoniu și Coordonare Asociații de Proprietari din cadrul Primăriei Municipiului Sebeș”, au transmis reprezentanții Primăriei Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Conform simulării Guvernului Bolojan, Primăria Sebeș trebuie să concedieze minim 41 de angajați. Ce spun reprezentanții administrației publice locale

sebesinfo.ro

Publicat

în

Conform simulării Guvernului Bolojan, Primăria Sebeș trebuie să concedieze minim 41 de angajați. Ce spun reprezentanții administrației publice locale

Reducerea de posturi ocupate în administrația publică, preconizată de reformele inițiate de Guvernul Bolojan, va avea efecte majore la Primăria Municipiului Sebeș, unde ar trebui sa fie concediați între 41 și 51 de angajați.

Conform simulării Guvernului, ar pleca 41 de angajați din administrația locală în primul scenariu (reducerea cu 40% a posturilor), respectiv 51 în al doilea scenariu (reducerea cu 45% a posturilor).

„Primăria Sebeș are 117 posturi ocupate. Dacă ar fi să aplicăm reducerea de 45%, avem dreptul să mai angajăm încă 31 de persoane. Din respect pentru comunitate, am încercat să ne facem datoria cât mai bine”, au precizat reprezentanții Primăriei Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Șefii de promoție și elevii cu rezultate remarcabile la Evaluarea Națională și Bacalaureat – 2025, premiați în cadrul Festivalului „Armonii în Sebeș”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Miercuri, 27 august 2025, șefii de promoție și elevii care au obținut rezultate remarcabile la Evaluarea Națională și Bacalaureat – 2025, au fost premiați de către autoriotățile locale, în cadrul Festivalului „Armonii în Sebeș”.

„Miercuri, 27 august, în aula Primăriei Municipiului Sebeș, am avut plăcerea de a găzdui festivitatea de premiere a șefilor de promoție și a elevilor care au obținut rezultate remarcabile la examenele de evaluare națională și la bacalaureat. A fost un moment plin de zâmbete, parte din programul festivalului „Armonii în Sebeș”. Felicitări, tuturor!”, a transmis Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeș.

Distincțiile acordate au revenit urmărorilor absolvenți:

• EXAMENUL DE EVALUARE NAȚIONALĂ (PESTE NOTA 9,80)

Colegiul Național „Lucian Blaga”
Carla Elena Drăgoi- media 9,95 cea mai mare din județ
Nicoleta-Georgiana Bogdan- media 9,92
Sergiu Nicolae Ștefănescu- media 9,80

• EXAMENUL DE BACALAUREAT (PESTE NOTA 9,80)

Colegiul Național „Lucian Blaga”
Zara Elenia Negură Damian -media 10
Alexandra-Maria Groza- media 9,93
Ioana Olaru – media 9,83
Nicoleta Ștefan- media9,83
Maria-Isabelle Cibu- media 9,81
Ștefan-Iulian Grosu- media9,81
Ioana-Veronica Hăprian- media 9,81
Răzvan Ordean- media 9,81
Luiza-Doris Suciu- media 9,81

• ȘEFI DE PROMOȚIE CLS. A VIII-A

Școala Gimnazială nr. 2 Sebeș
Andrei Cosma- media 9,92

Școala ”M. Kogălniceanu” Sebeș
Georgiana Gros- media 9,91
Ana-Maria Chitic- media9,91

Școala Gimnazială Petrești
Antonia Țîrlea- media 9,97

Liceul cu Program Sportiv Sebeș
Raul Cosmin Chira- media 9,91

Liceul Tehnologic Sebeș
Antonia Aldea- media 9,93

Liceul German Sebeș
Vlad Căldare- media 10

Colegiul Național ”Lucian Blaga” Sebeș
Carla Elena Drăgoi – media 10
Nicoleta-Georgiana Bogdan– media 10
Sergiu Nicolae Ștefănescu – media 10
Raul-Petru Oprița – media 10
Cristian Ștef – media 10
Sonia-Maria Munthiu – media 10

• ȘEFI DE PROMOȚIE CLS. A XII-A

Liceul cu Program Sportiv Sebeș
Patricia Zoltan-Savcenco – media 9,78

Liceul Tehnologic Sebeș
Maria Natalia Plitea – media 9,28

Liceul German Sebeș
Andreea Amalia Tudor – media 9,40

Colegiul Național ”Lucian Blaga” Sebeș
Zara Elenia Negură Damian -Profil Real – media 9,97
Alecsandra Dăncilă – Profil Uman – media 9,97


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes