Rămâi conectat

Știri din zonă

Primăria vrea să supravegheze opt zone din comuna Daia Română cu camere de supraveghere de înală rezoluție

sebesinfo.ro

Publicat

în

Comuna Daia Română va implementa un sistem de supraveghere video în scopul creșterii siguranței și prevenirii criminalității. În acest scop, administrația locală a inițiat demersuri pentru identificarea unui operator economic, valoarea estimată a contractului fiind de 316.420 de lei. În total, vor fi amplasate 24 de camera video de înaltă rezoluție.

„Comuna Daia Română deține un sistem de monitorizare video, dar nu acoperă toate zonele de interes. Prezența camerelor video instalate vor duce la o scădere semnificativă a infracțiunilor din raza lor de acțiune în următoarele moduri: prezența avertismentelor scrise „zonă supravegheată video”, prezența camerelor video, acestea fiind recunoscute de majoritatea cetățenilor, intervenția echipajelor în timp real, utilizarea înregistrărilor video pentru a dovedi fapte de natură infracțională.

Direcțiile și serviciile aflate în componența administrației locale au atras atenția asupra necesității supravegherii video a următoarelor categorii de obiective: spații de joacă în aer liber, intrări/ieșiri din localitate, alei pietonale, zona terenurilor de sport, zona imobilelor aflate în patrimoniu, zona școlilor și grădinițelor, zona parcurilor”, se susține în caietul de sarcini aferent procedurii de achiziție publică.

Camerele vor fi instalate în următoarele zone din comună: intrare/ieșire Ciugud (3 camere, dintre care una LPR – recunoașterea numerelor de înmatriculare), intrare/ieșire Vingard (3, dintre care una LPR), intrare/ieșire Sebeș (3, dintre care una LPR), strada Calea Cutului (3 camere fixe), intersecție strada Labului – strada Calea Orzii (3 camere fixe), intersecția Ciugud – Vingard (3 camere fixe) și intersecția strada Bălgradului – strada La Ulierul (3 camere fixe).

Dispeceratul prin care vor fi administrate și monitorizate cele 24 de camera va fi amplasat în sediul Primăriei Daia Română. ”Un sistem prioritar avut în vedere de către dispozitivele de siguranță publică și cadrele operative este sistemul de învățământ de pe raza comunei, școala general și grădinița.

În jurul acestor instituții este iminent riscul comiterii unor serii de nereguli și abateri de la normele legii precum: acostări de persoane, dezordine socială, abandon școlar, consum de alcool, tutun. Aceste instituții trebuie monitorizate permanent și pe cât posibil incluse în itinerariile și variantele de patrulare, în vederea prevenirii oricăror evenimente negative”, se mai afirmă în documentul citat.

FOTO: ARHIVĂ




Știri din zonă

Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos

sebesinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.

În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Știri din zonă

Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești

sebesinfo.ro

Publicat

în

Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes