Actualitate
Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, în parteneriat cu Centrul Cultural „Lucian Blaga”, au bucuria de a vă invita la TÂRGUL DE CRĂCIUN – 2022
Marți, 6 decembrie 2022, începe târgul de Crăciun de la Sebeș. Atmosfera de sărbătoare va fi adusă de cei mai mici artiști ai orașului care frecventează școala de muzică și de teatru a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș și care au bucuria de a deschide programul sărbătorilor de iarnă.
De altfel, majoritatea evenimentelor de iarnă pregătite în acest an sunt dedicate copiilor, care beneficiază zilnic de ateliere creative la bibliotecă, plus vizionări de filme, întâlniri cu personaje de poveste unice, așa cum doar la biblioteca din Sebeș se pot întâmpla. Un dar special pentru publicul nostru este și spectacolul de magie care vine tocmai de la Opera Comica pentru Copii București, marți 20 decembrie.
Un reper de neratat din programul cultural al Crăciunului la Sebeș îl reprezintă întâlnirea de miercuri, 14 decembrie, cu actorii Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu care oferă publicului din Sebeș cel mai frumos spectacol cu aromă de sărbători: „Țesătorul de vise – Poveste de Crăciun 2”.
Rămâneți aproape de Centrul Cultural „Lucian Blaga” și de spiridușii lui Moș Crăciun pentru a ne bucura de magia iernii, pentru a oferi copiilor bucuria tradițiilor și generozitatea de a dărui zâmbete. Le vom spune împreună povești ale Crăciunului la Sebeș, îi vom invita să descopere lucruri și locuri noi, îi vom încuraja să trimită o rugăciune către Dumnezeu pentru cei dragi, pentru o lume mai bună, pentru a culege speranțe.
• PROGRAMUL
Marți, 6 decembrie 2022
Platoul Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș (eveniment în aer liber)
Ora 17.00: „Colindăm iarna!”
Momente artistice cu Școala de muzică „Do Re Mi” al Centrului Cultural „Lucian Blaga” – profesori Alexandra și Adrian Pamfilie, trupele de teatru Gepetto și Pied Piper– prof. Lavinia Kamla Donose, Fanfara din Petrești, Maria Dan Păucean, Trupa de dansuri săsești.
Miercuri, 7 decembrie 2022
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș / biblioteca
Ora 10.30: Lansare de carte pentru copii. Ateliere creative
Joi, 8 decembrie 2022
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș / biblioteca
Ora 11.00: O poveste de Crăciun VI – ateliere de lectură și creație
„Un gând bun pentru Moş Crăciun” – scrisorile copiilor cuminți la bibliotecă
Vineri, 9 decembrie 2022
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș / biblioteca
Ora 10.00: „Ninge cu… filme” – vizionări educative pentru copii
Sâmbătă, 10 decembrie 2022
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș / sala de spectacole „Radu Stanca”
Ora 19.00: „Bună veste, gazdă-n casă!” – spectacol de colinde cu Organizația Tinerilor de pe Valea Sebeșului
Luni, 12 decembrie 2022
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș / biblioteca
Ora 10.00: „Noi umblăm… pe bunici să-i colindăm!” – tradiții și obiceiuri românești povestite de beneficiarii Căminului pentru Persoane Vârstnice Sebeș
Ora 11.30: O poveste de Crăciun VI – ateliere de lectură și creație
„Un gând bun pentru Moş Crăciun” – scrisorile copiilor cuminți la bibliotecă
Ora 16.00: „Colindul din străbuni” – întâlnire de sărbătoare cu Consiliul Consultativ al Seniorilor
Marți, 13 decembrie 2022
Biserica Franciscană Sebeș
Ora 11.00: Concert de colinde pentru Sfântul Anton, ocrotitorul copiilor
Momente artistice cu Școala de muzică „Do Re Mi” al Centrului Cultural „Lucian Blaga” – profesori Alexandra și Adrian Pamfilie, trupele de teatru Gepetto și Pied Piper – prof. Lavinia Kamla Donose
Miercuri, 14 decembrie 2022
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș / sala de spectacole „Radu Stanca”
Ora 19.00: „Țesătorul de vise” – cel mai bine vândut spectacol de Crăciun al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu. Regizor: Florin Coșuleț
Joi, 15 decembrie 2022
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș / biblioteca
Ora 11.00: O poveste de Crăciun VI – ateliere de lectură și creație
„Un gând bun pentru Moş Crăciun” – scrisorile copiilor cuminți la bibliotecă
Ora 17.00: Serata culturală aniversară – ediția a V-a. Creații literare tematice ale scriitorilor locali, lansări de carte ale scriitorilor Ana Selejan și Bogdan Turcu, expoziție de artă plastică
Vineri, 16 decembrie 2022
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș / sala de spectacole „Radu Stanca”
Ora 18.00: Concert de colinde susținut de Corul Protopopiatului Ortodox Sebeș
Luni, 19 decembrie 2022
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș / biblioteca
Ora 11.00: „Cartea poveștilor de iarnă se deschide la…. Es war einmal” de Ziua Minorităților Naționale din România
Marți, 20 decembrie 2022
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș / sala de spectacole „Radu Stanca”
Ora 11.00: „Magic Way” – spectacol de Crăciun Opera Comica pentru Copii București
Miercuri, 21 decembrie 2022
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș / biblioteca
Ora 10.30: O poveste de Crăciun VI – ateliere de lectură și creație
„Un gând bun pentru Moş Crăciun” – scrisorile copiilor cuminți la bibliotecă
Joi, 22 decembrie 2022
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș / biblioteca
Ora 10.30: O poveste de Crăciun VI – ateliere de lectură și creație
„Un gând bun pentru Moş Crăciun” – scrisorile copiilor cuminți la bibliotecă
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș / sala de spectacole „Radu Stanca”
Ora 17.00: Spectacol de Crăciun cu Școala de muzică „Do Re Mi” a Centrului Cultural „Lucian Blaga” – profesori Alexandra și Adrian Pamfilie
Crăciun fericit, la Sebeș!

Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Actualitate
Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.
Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…






















