Administrație
Primăria Sebeș a pierdut prima etapă a procesului de la Tribunalul Alba, prin care a contestat raportul Curții de Conturi
Primăria Sebeș a pierdut prima etapă a procesului prin care a contestat raportul Curții de Conturi care arată, printre altele, diminuarea în mod nejustificat a disponibilităților bănești ale administrației locale cu suma de 1.266.518,77 lei, prin poprirea pe conturi, în condițiile în care plata nu s-a concretizat în preluarea efectivă a construcțiilor din Parcul Arini de la societatea Nichi Ardeal SRL.
Decizia a fost pronunțată la Tribunalul Alba (foto) în 9 februarie 2018 și poate fi contestată la Curtea de Apel. Reprezentanții Primăriei Sebeș au precizat în acțiunea depusă la instanța de judecată că nu se poate constata o abatere de la legalitate în privința nepreluării bunurilor, ”în condițiile în care prin hotărâre judecătorească s-a stabilit cu putere de lucru judecat că există o justificare serioasă și legitimă neutru nepreluarea bunurilor, situația dintre părți fiind în continuare litigioasă”.
Cu alte cuvinte, ar exista în continuare dispute în justiție între Primăria Sebeș și societatea comercială reprezentată de lichidator. Reprezentanții instituției au mai susținut că prin dispoziție a primarului municipiului Sebeș a fost constituită Comisia de preluare a imobilelor care au făcut obiectul sentinței civile din anul 2014, ”comisie ce a preluat doar terenurile libere, neafectate de construcții și a constatat că imobilele care trebuiau preluate sunt deteriorate substanțial, drept pentru care nu au procedat la preluarea acestora”.
De asemenea, printr-o altă dispoziție a primarului a fost constituită comisia care urma să preia construcțiile și terenul în suprafață de 8.585 mp. ”În data de 18.12.2015 comisia nu a fost de acord cu preluarea imobilelor întrucât acestea au suferit deteriorări, nu a fost radiată ipoteca constituită asupra acestora în favoarea BRD GSG, nu s-au predat cărțile tehnice ale construcțiilor și datele tehnice ale acestora.
Având în vedere că deteriorarea imobilelor s-a produs ca urmare a faptului că nu s-au luat măsuri de către administratorul special și cel judiciar pentru paza și conservarea imobilelor asupra bunurilor care au făcut obiectul sentinței și asupra cărora SC Nichi Ardeal SRL avea un drept de retenție, am formulat o plângere penală împotriva acestora și am formulat o acțiune în stabilirea prejudiciului, acțiune care se află pe rolul Tribunalului Alba”, au mai susținut reprezentanții primăriei, potrivit motivării deciziei Tribunalului din 9 februarie 2018.
Cu privire la dreptul de ipotecă al băncii, există, de asemenea, un proces în derulare aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, etapele anterioare fiind câștigate de Primăria Sebeș la instanțele din Alba. Instanța de la Tribunalul Alba a considerat că, independent de toate acțiunile Primăriei Sebeș, trebuiau inițiate demersurile pentru preluarea clădirilor.
”Într-adevăr, reclamantul a sesizat instanța de judecată pentru a se constata deteriorările suferite de construcții (anexă teren de sport, terenuri de sport, platforme și alei din pavaj de beton, racord canalizare și racord alimentare cu apă), formându-se dosarul nr.(…) al Tribunalului Alba, dar acest aspect nu îl îndreptățea pe reclamant să nu preia bunurile mai sus amintite. (…) Preluarea bunurilor nu putea afecta poziția procesuală a reclamantului în litigiul având ca obiect reapararea daunelor produse bunurilor mai sus menționate. Dimpotrivă, preluarea acestor bunuri împiedica o degradare și mai avansată a acestora, iar pe de altă parte erau respectate și dispozițiile art. 23 alin. 2 lit. h din Legea nr. 273/2006”, se mai susține în motivarea hotărârii instanței de judecată.

Administrație
Un parc fotovoltaic ar putea fi construit pe fosta platformă industrială „Mobis” din Sebeș
Municipiul Sebeș a depus un proiect pentru obținerea unei finanțări nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare. Investiția propusă vizează construirea unui parc fotovoltaic destinat autoconsumului, cu o putere instalată de 1.000 kW și sisteme de stocare a energiei.

Parcul ar urma să fie amplasat pe un teren achiziționat recent de municipalitate, în perimetrul fostei platforme industriale „Mobis”. Energia produsă ar acoperi o parte din consumul Primăriei Sebeș, al instituțiilor și serviciilor publice subordonate, al iluminatului public și al altor puncte de consum administrate de municipiu.
Potrivit proiectului, producția locală și stocarea energiei ar urma să reducă achizițiile de electricitate din rețea și cheltuielile suportate din bugetul local. Sistemele de stocare ar permite folosirea energiei produse în funcție de necesități și ar contribui la gestionarea consumului în perioadele de vârf.
Valoarea finanțării nerambursabile solicitate este de 1.088.891 de euro. Proiectul vizează, totodată, creșterea eficienței energetice și a autonomiei energetice a municipiului.
Administrație
Pădure urbană în zona Parcul Arini, pe malul râului Sebeș. Primăria a scos lucrările la licitație
Primăria Municipiului Sebeș a lansat licitația pentru amenajarea unei păduri urbane în zona Parcului Arini, pe malul râului Sebeș. Valoarea estimată a contractului este de 1.066.990 de lei, iar firmele interesate își pot depune ofertele până la 9 noiembrie 2026.
Proiectul vizează un teren aflat în domeniul public al municipiului, cu o suprafață totală de 17.015 metri pătrați. Lucrările vor fi realizate pe o suprafață de peste 10.260 de metri pătrați, în prezent neamenajată și acoperită în principal de vegetație spontană.
Documentația prevede o intervenție bazată pe conceptul de „naturalizare controlată”. Vegetația valoroasă existentă va fi păstrată și completată cu arbori, plante perene și graminee adaptate zonei. Vor fi plantați 63 de arbori foioși, iar arinii vor reprezenta mai mult de jumătate din totalul arborilor, pentru a păstra specificul zonei.
În viitoarea pădure urbană vor fi amenajate alei pietonale permeabile, o zonă centrală pentru socializare, grădini cu rol ecologic și spații de tranziție între vegetație și infrastructura din apropiere. Proiectul include și amplasarea unor bănci, coșuri de gunoi și panouri informative.
De asemenea, autoritățile intenționează să reamenajeze cursul de apă existent, care este în prezent secat și colmatat, și să elimine parcările aflate în zonă. Terenul nu dispune în prezent de alei, iluminat public, mobilier urban sau semnalizare.
Lucrările ar urma să fie finalizate în termen de cinci luni de la emiterea ordinului de începere. Perioada minimă de garanție este de cinci ani de la recepția lucrărilor. Investiția este inclusă în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Sebeș și se înscrie în obiectivele Programului Regional Centru 2021–2027.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…




















