Știri din zonă
Primăria Săsciori şi-a prognozat în 2018 un buget de peste 5 milioane de lei
Ținând cont de veniturile proprii pe care Primăria Săsciori le-a încasat în anul 2017, în 2018 unitatea administrativ – teritorială și-a prognozat următorul buget: sume alocate din impozitul pe venit – 1.778.000 de lei și sume defalcate din TVA – 1.246.960 de lei.
Veniturile totale prognozate sunt de 5.135.770 de lei. Din acestea, pentru funcționare se alocă 5.075.770 de lei și pentru dezvoltare 60.000 de lei. Pentru buna desfășurare a exerciţiului bugetar în anul 2018 primăria ar avea nevoie de suma de 7.705.770 de lei, iar diferenţa de 2.680.000 de lei se acoperă din excedentul anilor precedenţi, pentru secţiunea de dezvoltare.
Cheltuielile bugetului local au fost estimate la 7.815.770 de lei și s-a propus finanţarea următoarelor activităţi: lpentru secţiunea de funcţionare, suma de 5.075.770 de lei, pentru secţiunea de dezvoltare, suma de 2.740.000 de lei.
Pentru activitatea autorităţii publice este necesară suma de 1.952.600 de lei, pentru ordine publică şi siguranţa populaţiei, suma de 161.900 de lei, cheltuielile de învăţământ trebuie acoperite cu 208.860 lei, pentru sănătate, suma de 41.900 de lei, pentru cultură, bibliotecă comunală, cămine culturale şi sport suma de 348.500 de lei, pentru asistenţă socială suma de 1.484.900 de lei, pentru servicii publice suma de 719.100 de lei, pentru protecţia mediului (canalizare) 500.000 de lei, pentru transport – respectiv drumuri şi străzi – suma de 2.347.000 de lei, pentru alte activităţi în domeniul agriculturii, suma de 50.000 de lei.
”Acestea toate în condițiile în care ne-au tăiat 1,8 milioane de lei, peste 20 la sută din buget, reprezentând scăderile din impozitul pe venit și sume defalcate”, a explicat primarul comunei Săsciori, Florin Morar.
Nicoleta IDITA – TOMUȚA

Știri din zonă
Tragedie pe DN 67C, între Laz și Căpâlna. Un motociclist de 28 de ani din Vințu de Jos a murit după ce s-a izbit de un parapet
Un motociclist în vârstă de 28 de ani, din comuna Vințu de Jos, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs duminică, pe DN 67C, între localitățile Laz și Căpâlna.

Accidentul a fost semnalat prin SNUAU 112 în jurul orei 11:20. Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, tânărul se deplasa cu motocicleta pe direcția Sebeș–Șugag, iar la kilometrul 134 ar fi pierdut controlul asupra vehiculului.
Motocicleta a intrat în coliziune cu parapetul metalic amplasat pe marginea drumului. În urma impactului, motociclistul a suferit leziuni grave. Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, victima nu a răspuns acestora, fiind declarat decesul.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru infracțiunea de ucidere din culpă.
Știri din zonă
Un tânăr de 28 de ani a decedat, în urma unui acccident rutier produs pe DN 67C, între Laz și Căpâlna
Pompierii din cadrul Detașamentului Sebeș intervin, duminică, pentru acordarea primului ajutor medical în urma unui accident rutier produs pe DN 67C, între localitățile Laz și Căpâlna.

Potrivit primelor informații, în accident ar fi implicată o motocicletă, iar o persoană ar fi posibil în stare de inconștiență.
La fața locului au fost alocate un echipaj de prim ajutor din cadrul ISU Alba și o ambulanță SAJ, cu medic.
ACTUALIZARE 1: „La locul producerii accidentului se va deplasa și un elicopter SMURD”, a mai transmis ISU Alba.
ACTUALIZARE 2: „Ca urmare a accidentului, a fost declarat decesul unei persoane de sex masculin, aproximativ 28 de ani, fiind efectuate manevrele de resuscitare, însă fară rezultat”, a transmis ISU Alba.
Din Județacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 5 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 9 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 9 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 10 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…






















